„Niciodată în viața mea – trebuie să repet asta – nu am organizat ceva mai clar, mai precis, mai exact decât moartea mea în acea noapte.”
Am stat la pândă ceva timp, am tot urmărit elefantul, stoc epuizat… mereu epuizat, dar a venit și clipa freneziei când elefantul mi-a trimis cartea, Da! O puteam citi și în rusă, dar mă bucur că am fost încăpățânată de data asta și am așteptat cuminte cartea în română.
Este a doua carte scrisă de Stefan Zweig pe care o citesc, și o pot spune ferm acum, va fi recitită. Nu am înțeles niciodată cititorii care recitesc anumite cărți de câteva ori, acum Vă înțeleg perfect! Zweig are impactul de vizualizator excepțional! Are efectul – printre rânduri vezi, auzi, miroși, guști, pipăi, și mai e plăcerea atmosferei, un scriitor al atmosferei. Istoria este una tristă, nu vă dau speranțe de Sfârșit fericit. Este istoria unui ofițer, care prin norocul propriului ghinion (pardon de franceză), a ajuns să fie omul potrivit în locul nepotrivit, sau invers, paradox sau nu, soarta lui a avut un simț al umorului dezarmant! Bizară otrăvire cu milă- primele picături te pot vindeca, în rest vin simptomele unei morți ale conștiinței.
Ofițer Hofmiller, se vrea a fi un personaj comod, ofițer model, este victima propriilor trăiri, emoții care îl fac să sufere, să ia decizii pripite, să nu înțeleagă natura unor sentimente care dansează haotic în sufletul său. Ușor dezorientat de frumoasa Ilona, ajunge la cina unui om bogat, von Kekesfalva, unde o cunoaște pe fiica acestuia, tânăra Edith, o frumusețe neliniștită și plină de viață. Viața ei este umbrită de accidentul care a adus-o la cârje și scaun cu rotile. Vârtejul sentimentelor în care este prins Hofmiller îl face să regrete lipsa propriilor păreri, prea multe „jumătăți de măsură”, îndoieli și prea puțin curaj. Mila sa provoacă urmări atât de îngrozitoare, încât în toată virtutea sa descoperim latura ei întunecată, mai ales dacă este simțită de cineva care nu o poate controla. Toate au limită, până și cele mai nobile simțăminte. Zweig te perindă, nu te lasă să îi ghicești gândurile.
Deznodământul vine cu un duș rece și îl lipsește pe eroul nostru de frică. Traducerea este excepțională, istoria este vie, te scapă și iar te ridică din abis. Se cere cuvântul – Superbă!
Mi s-a părut că, deși acei ochi oglindeau numai întunericul etern, știau mai multe despre realitățile vieții decât cei care priveau lumea cu ochi senini și strălucitori.
…din acel moment am înțeles încă o dată că nici o vină nu e uitată atâta vreme cât conștiința încă mai știe de ea. Și ea râdea fericită, căci îi pusesem frumusețea pe chip și sădisem întunecata pădure înmiresmată a părului de deasupra frunții ei scânteietor.
Doar prin propria experiență inima poate învăța adevărata natură a emoțiilor ce o definesc.
Cel care iubește fără speranță mai poate din când în când să-și controleze pasiunea, pentru că nu e doar creatura nefericită, ci și creatorul propriei nefericiri, iar dacă îndrăgostitul nu e în stare să-și controleze pasiunea, cel puțin știe că doar el e vinovat pentru suferințele sale.
Tot răul din lume vine de la jumătățile de măsură. Lectură cumpătată vă doresc!
Alte recenzii de la Stefan Zweig:
