Margaret Mazzantini este o valoroasă scriitoare de origine irlandeză, stabilită cu familia în Italia. După o perioadă de succes în teatru și televiziune se dedică scrisului și o face atât de bine încât este răsplătită cu cele mai prestigioase distincții literare italiene pentru cărţile sale. Deasemenea două dintre romanele ei au fost ecranizate cu Penelope Cruz în rol principal.
„Nimeni nu se salvează singur” este o descriere crudă a evoluţiei unei relaţii perfecte la un moment dat dar care într-o bună zi se schimbă şi declinul este atât de şocant încât protagoniştii amorţesc undeva între începutul poveştii şi începul sfârşitului a tot ce au însemnat cândva unul pentru celălalt.
Şi totuşi autoarea evidenţiază, subtil, faptul că uneori relaţiile nu se schimbă atât de brusc doar că oamenii nu au ochi să le vadă. Situaţia se desfăşoară din inerţia iluziei că celălalt poate fi potrivit, din refuzul de a cunoaşte omul de lângă noi aşa cum este el.
Citind povestea lui Gaetano şi a Deliei ne putem înspăimânta de extremele în care pot ajunge gândurile unor parteneri de cuplu care cândva s-au iubit, dar apoi, lăsând ipocrizia la o parte recunoaştem, cel puţin faţă de noi înşine, că într-un moment al vieţii noastre ne-am aflat mai mult sau mai puţin aproape de situaţia lor. Chiar şi aşa, replicile pline de emoţiile unui trecut tumultos emoţional pentru fiecare dintre ei, fac cititorul să tresalte de durere, de dezamăgire şi părere de rău, sentimente amestecate cu furie şi compasiune pentru protagonişti.
Scriitura simplă şi aparent banală este dusă in profunzime prin intensitatea trărilor celor doi de-a lungul evoluţiei lor. Amintirile din care autoarea ne dă câte putin şi oarecum haotic construiesc o imagine completă, formată din mai multe piese, ca un puzzle, general valabilă şi atemporală, a unor oameni care s-au salvat reciproc din mocirla trecului şi au făcut împreună un pas în faţă. Cu toate acestea se pare că nu au ştiut să spună STOP la momentul potrivit. Sau, poate a fost chiar cel mai potrivit moment…
” E inutil să cercetezi ocaziile pierdute. Nu știi niciodată dacă te-ai salvat de la moarte sau ai pierdut adevărata viață”
De-a lungul călătoriei alături de Delia, Gaetano și cei doi copii ai lor observăm cum emoțiile grele, neconștientizate, pot genera reacții exagerate, care, ca într-un cerc vicios îi vizează pe alții; pe alții care la rândul lor, neștiind să le identifice și să conviețuiască cu ele, vor descărca desaga grea în cea mai apropiată curte și cea mai dragă, de cele mai multe ori.
” Nenorocitule, mi-ai distrus viața. Mi-ai distrus și ziua asta. (…)
Încearcă încă odată să-l sune pe Gaetano. Dar mobilul lui e tot închis, intră mesageria vocală.(…)
În clipa aia ochelarii lui Cosmo cad pe jos și ea se gandește: tu-i pizda măsii asta ne mai lipsește să trebuiască sa-i facem alți ochelari cretinului ăstuia de copil chior care continuă să se chiorască pe cărți. În momentul ăla Delia îl trage de păr, urlă, îl lovește cu capul de lemnul ușii împroșcate cu pișat.
Ca să te înveți minte. ”
Romanul conturează o radiografie a realității cuplurilor care au crezut că pot împreună să atingă fericirea profundă, veșnică și iubitoare de tot ce poate însemna viața, dar care au sfârșit în regrete, doruri și eșec.
Este o carte răvășitoare, care, indiferent în ce conjunctură ajunge în mâna cititorului, îl acaparează și se dezvăluie treptat ca fiind: ”O adevărată capodoperă despre procesul deteriorării a ceea ce părea întruchiparea perfecțiunii” ( Corriere della Sera)
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Margaret Mazzantini :
