Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, scriitorul american John Steinbeck, crează în romanul ” Nopți fără lună” o zguduitoare poveste a luptei pentru supraviețuire într-un stil tăios în care nu face absolut niciun rabat din a scoate la lumină adevărata relație dintre vânător și vânat, dintre minus și plus infinit, creând astfel personaje puternice care își impregneză adânc în felul lor de a fi, de a se manifesta și de a alege drumul corect, într-un stil cotropitor în care lumina și întunericul nemărginirii urzește o altfel de pânză a Penelopei.
Fina psihologie emanată de condeiul lui Steinbeck reușește mai mereu să transforme normalul în ancestral și truismul în miracol, autorul zămislind personaje din lutul argilos al amestecului de speranță și disperare când omul, prins în vâltoarea pârjolitoarelor conflagrații istovitoare, știe că nu are decât opțiunea drumului cu sens unic, cel al jertfei necondiționate în care singura culoare care le poate încălzi sufletele este albul zugrăvit de vitraliul adevăratei libertăți, griul tern și înșelător nefiind niciodată o îndestulătoare alegere.
Suntem în timpul celei de a doua conflagrații mondiale, când naziștii ocupă o micuță localitate de oameni simpli și pașnici cu ajutorul trădării unui om al comunității lipsit de scrupule. într-o localitate de oameni simpli, cu vise simple și ocupații simple, un astfel de eveniment are un efect devastator, poate chiar apocaliptic pentru unii. Astfel că, volens nolens, oamenii simpli se trezesc în mod subit sufocați de un complicat mecanism, de un neverosimil malaxor care le răpește mișelește singurul lor drept în care cred cu o debordantă ardoare, libertatea.
Deși la început, în ciuda caracterului de năvălitori, ocupanții par deschiși unii anumit dialog, însă doar până la o limită, respectând astfel statutul de învingători, totuși, într-un mod absolut inevitabil, se ajunge la oprimare, execuții în văzul lumii și înfometare, transformându-i pe acești oameni simpli, dintr-o simplă așezare, într-un amețitor amestec de sclavi și luptători care aleg calea jertfirii.
S-ar putea spune că este un scenariu aparent anost, însă priceperea lui Steinbeck de a învălui totul într-o aură estetizantă, nu neapărat trunchiată, transformă truismele trăirilor într-un miraculos îmbătător în care filosofia și psihologia, cuvintele tăioase și dualiste, se înfig întotdeauna fix în mijlocul țintei răbdătoare, mușcând șerpește din suculența unui fruct oarecum prohibit și totuși atât de la îndemână încât oamenii arareori se gândesc că este îndeajuns doar să ridice mâna pentru a gusta din el.
O carte extraordinară!
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la John Steinbeck:
