Este ora 22:24. Am terminat romanul „Noroc chior” a Scriitoarei și jurnalistei Rosa Montero. Se lasă liniște peste casa mea. Se lasă ideile cărții peste mintea mea îngrijorată de rutină. Îmbrățișez experiența și mă apuc să scriu. De ce vă veți întreba? De ce să scrii despre o carte la miez de noapte? Oare nu suportă amânare? Răspunsul meu va fi radical: nu. Pentru că e, banal sau, un noroc chior că am pus mâna pe acest volum care se ascundea domol pe rafturile bibliotecii mele. Lăsând de o parte romantismul acestei introduceri, haideți să vă spun o istorie despre o carte bizară, în care se ascunde simbolismul iertării, acceptarea inevitabilului și foarte multă durere.
Pablo este un arhitect renumit, trecut de prima tinerețe. Raluca, o româncă orfană, este casieriță într-un supermarket provincial. Pozonegro este orașul în care viețile acestor personaje antagonice se vor conecta într-un mod atât de bizar, dând naștere unui soi de tandem pornit într-o călătorie de reidentificare și reconectare cu sinele. Spune povestitorul nostru că „Pozonegro e urât, dărăpănat și deprimant. dar noaptea e sinistru. Un cimitir urban plin de clădiri moarte: magazine închise, uși zidite, case în paragină”:
Pe fundalul aproape grotesc al acestui anturaj citadin se dezlănțuie istoriile de viață ale tuturor personajelor. Pablo, bogat în deplinătatea conveniențelor sociale cu care a mers decenii mână în mână, renunță la cariera sa de succes, cumpără un apartament mărginaș cu calea ferată și încearcă să fugă. Doar că nu prea ai cum să fugi, atunci când ajungi într-o comunitate mică, or, vorba clasicilor, dacă vrei să te ascunzi alege mai bine o metropolă. Raluca, personajul feminin care mi-a dat dureri de cap pentru a-i înțelege firea, este genul de femeie care deschide ușa cu piciorul în viața bărbatului și acaparează fiecare centimetru pătrat, aducând o doză sănătoasă de speranță exact în momentele de crâncenă durere.
Și da, durerea este omniprezentă în romanul scriitoarei Rosa Montero. De fapt, mă încumet să spun că este acel fir roșu, dacă e să utilizez clișeul preferat al criticilor literare, pe care se ține aproape toată acțiunea cărții. Toți resimt durere, de la personajele episodice la cele principale. Toți își acceptă, mai puțin sau mai mult, traumele. Unii, ca Pablo, mută durerea în spate, ascunde detalii, țese istorii. Alții, ca Raluca sau Felipe, pensionarul decrepit care a decis să se sinucidă la 80 de ani, fac din durere genul de carte de vizită pe care o scot doar la întâlnirile cruciale. Însă, voalat sau nu, toți suferă.
Lăsând subiectul cărții, haideți să studiem nițel structura sa, pe care am găsit-o de-a dreptul neobișnuită. Elementul hispanic al romanului este cu siguranță legat de conexiunea amoroasă a celor două personaje, care preferă să își consume pasiunea chiar dacă în față nu apare niciun pic de speranță. Dincolo de acest element pur romantic, cartea este o reflecție inedită, un amestec de experiment literar, cu o groază de descripții și introspecții, o multitudine de imagni tranșante, ușor dostoievskiene, care explică de ce personajele sunt cum sunt.
Adevărul este că „Noroc chior” s-ar putea să fie genul de carte care place sau care displace. Nu se citește neapărat cu ușurință, dar are o naturalețe umană care expune larghețea subiectelor abordate. Avem aici tema conjugală (aproape fiecare personaj are o dramă din iubire), tema violenței maritale și domestice, tema relațiilor parentale (în speță eșecurile pe care un părinte le poate sau nu suporta). Inserțiile jurnalistice pe care autoarea le expune au o pertinență reprezentativă pentru înțelegerea acestor paradigme.
Și pentru a completa experiența mea, țin să vă fac cunoștință cu figura autoarei Rosa Montero, ca pe o lecție interesantă de literatură mondială. Rosa Montero este o scriitoare spaniolă născută pe 3 ianuarie 1951 în Madrid, Spania. Ea este cunoscută în special pentru romanele și articolele sale, abordând teme precum identitatea, feminismul, moartea și existența umană.Montero a studiat jurnalismul și filosofia la Universitatea Complutense din Madrid. După absolvire, a lucrat ca ziaristă pentru diverse publicații, inclusiv pentru cotidianul El País, unul dintre cele mai importante ziare din Spania. A activat în jurnalism timp de peste două decenii, scriind articole și interviuri cu personalități de renume.
De-a lungul carierei sale, Rosa Montero a scris numeroase romane și nuvele. Operele sale sunt caracterizate de o introspecție profundă asupra umanității, cu personaje complexe și adesea marginalizate social. Printre cele mai cunoscute romane ale sale se numără „Te trataré como a una reina” (Te voi trata ca pe o regină), „La hija del caníbal” (Fiica canibalului) și „La ridícula idea de no volver a verte” (Idee ridicolă de a nu te mai vedea).
Rosa Montero a primit numeroase premii pentru contribuția sa în domeniul literaturii. Printre acestea se numără Premio Nacional de las Letras Españolas (Premiul Național al Literaturii Spaniole) în 2017 și Premio de Cultura de la Comunidad de Madrid (Premiul pentru Cultură al Comunității Madrid) în 2018.
Pe lângă cariera sa de scriitoare, Rosa Montero a fost și o voce puternică în promovarea drepturilor femeilor și a luptat împotriva inegalității de gen. Prin intermediul articolelor și interviurilor sale, ea a susținut cauza feminismului și a încercat să atragă atenția asupra problemelor sociale și politice din Spania și din lume.
Romanul „Noroc chior” este un soi de alegorie, o reflecție asupra umanității din perspectiva celor care nu mai au ce să piardă, din perspectiva celor care au văzut moartea fizică și morală la un pas distanță. Dacă vreți să vedeți o mostră de scriitură fermă, asumată și veridică, atunci căutați acest volum.
P. S. Volumul a fost tradus în acest an, la Editura Rao
Alte recenzii de la Rosa Montero:
