” Numele meu este Lucy Barton”, scrisă de către Elizabeth Strout este o carte a regăsirii de sine cu care se poate identifica orice femeie care a reușit să guste din fructul împlinirii prin intermediul forțelor proprii, dovedind o ambiție demnă de invidiat.
dar nu despre bunăstarea materială ”ne vorbește” autoarea în această carte, ci despre regăsirea vechilor relații, despre reînnodarea lăuntrică a unor legături, dar mai ales despre iertare, acceptare și trecerea peste zvâcnetul entropic al anumitor resentimente.
Personajul principal al cărții, evident Lucy Barton, este o femeie tipic nord-americană a anilor 80 din secolul XX, într-o societate a progresului care încă nu a cunoscut intensa tehnologizare.
Aflată într-o perioadă de lungă convalescență după operație Lucy Barton este vizitată de către mama sa. Acesta este începutul unei frumoase narațiuni a reîntregirii care, dansând în flux-refluxul prefixelor și sufixelor, reușește să refacă relația oarecum șubrezită dintre mamă și fiică, intrată într-un impas datorită alegerii ei de a se căsători cu un bărbat neagreată întru totul de către părinții săi.
Vreme de cinci zile petrecute de către cele două femei între pereții spitalului, redevenind, odată cu deșirarea firului narativ, din nou mamă și fiică, depănând anumite amintiri într-un stil oarecum poetizat, fără a fi însiropat de excesiva adjectivare a unei forțate idealizări, autoarea preferând o vădită apropiere de introspecția relațiilor interumane ca temelie de bază a conviețuire într-o lume devenită din ce în ce mai atrofiată de graba spre un nicăieri perfid și stafidit.
Oaza de umanism, într-o nemărginire a androginizării senzoriale, este asemeni unei văpăi care reușește să țină la distanță cotropitoarea beznă a nimicului asupritor prin intermediul unei debordante sincerități oferită de resuscitata șansă a unei oneste reconjugări bazată, în principal, pe nevoia reasamblării gândurilor în pansări și repansări ale incisivelor dorințe.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Elizabeth Strout:
