Max Frisch este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori elvețieni de limbă germană, care împletește încriptatele sale texte cu o filosofie pură a existențialismului disecat neîndurător până la ultima particulă unicelulară a conjugării.
Spirit analitic și introspectiv Max Frisch dărâmă și reconstruiește, înălțând și coborând omul, nu din punct de vedere fizic ci caracteriologic, cotrobăind în anticamera penumbricelor simțiri scăldată de eternul dualism al firi umane.
Romanul, extrem de complex și oarecum derutant, uzitează întregul arsenal psihologic al unor personaje aflate între rătăcire li regăsire, mereu sub imboldul avalanșei de gânduri și simțiri imediate care, adeseori, anulează necesara sedimentare.
Totuși Max Frisch nu apelează la un stil impulsiv și vulcanic, de sorginte latină, preferând germanofilismul calculat și sobru, în care povestitorul sculptează nenumărate labirinturi care se pierd în labirintul labirinturilor, prin lumea unor oameni avizi de întâmplări dar mai ales de neîntâmplări, ca un subterfugiu al dedublării, într-o alambicată necesitate a celuilalt eu de a se refugia în scuarul unor linii paralele care nu se vor întâlni vreodată.
Intersectarea caracterelor, coroborată cu halucinantele schimbări ale unghiului povestirii, creează un caleidoscop.
Pendulare. Acsta este cuvântul care mi l-a transmis Numele meu fie Gantenbein. Nu neapărat o pendulare caracteristică dualismului comportamental al speciei umane, ci mai degrabă o jalonare absolut necesară care, trecută prin sita spectatorului neutru, adică al cititorului, poate părea o stratagemă a disocierii și a denominării.
Valuri smulse din alte valuri par personajele lui Max Frisch, cu avatarurile trăirilor pitrocite cu dibăcie de nemiloasa analiză microscopică a scriitorului helvet, cu veșnic flux-refluxul jocului de încorsetări și descorsetări purtate pe umerii gloduroși ai efemerității.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Max Frisch:
