Recenzie ” O zi” de David Nicholls

de | apr. 26, 2017 | Recenzii cărți

De cât credeți voi că are destinul nevoie pentru amprentarea unei vieți? De o singură zi. O intersectare a două ființe, ceva mai mult de o simplă partidă de amor și necuvintele care devin un soi de umbră.

Cam aceasta este premiza de la care pleacă scriitorul David Nicholls în alcătuirea romanului ” O zi” , cel care i-a adus notorietatea în lumea literară.

Prinși în vârtejul unei lumi pierdută și regăsită între idealuri și superficialitate, Emma Morley și Dexter Mayhew, personajele principale ale cărții, se cunosc absolut întâmplător. După o noapte de amor sau one night standing, în care nu toate au fost spuse, între cei doi se leagă mai mult decât o simplă amiciție. Practic, din pricina unor temeri absurde, cei doi protagoniști se încăpățânează  să urmeze instinctul de turmă sub viforul unor moderniste principii, alegând un fel de paralelism, care nici măcar nu se poate numi paralelism, pentru că viețile lor se intersectează adeseori.

Avem în romanul lui David Nicholls perfecta înfățișare a realismului obtuz care, în tentaculele incomensurabilei ambiții de a gusta din rodul împlinirii profesionale, naște nenumărate naufragii înecate în frivolitatea caracteristicei societăți britanice.

Într-un ospitalier stil narativ autorul dăltuiește o frumoasă poveste de dragoste, care își inoculează peste coridoarele lăuntrice ale cititorilor romantismul, lupta pentru supraviețuire, ralul sau mângâierea idealurilor, fățărnicia contondentă a unei decrepite societăți și interminabila încercare de redefinire a propriului sine.

Totul se desfășoară, în marea majoritate, sub conjuncțiile îndoielii, care adeseori răsfiră peste răscrucile de drumuri ale destinului penumbricele șoapte ale jalonării.

Într-o aparent facilă literatură, David Nicholls reușește să strecoare cu o abilitate de invidiat, filosofia cutelor de speranță și psihologia masochismului autoflagelării, toate întâmplate dintr-un motiv pe care omul încă nu reușește să-l deslușească.

Da, anumite lucruri pur și simplu se întâmplă, fără ca noi să știm de ce și cum a fost posibil așa ceva.

Este o veritabilă lecție de zugrăvire în culori reale și vii ale unor trăiri care se nasc, viețuiesc și mor, într-un ritm care nu întotdeauna este benefic.

Cartea este un fel de dans între carpe diem și nosce te ipsum, peste care trece agale tropăitul întrebărilor care nu întotdeauna își află răspunsurile convenabile.

Lectură plăcută!

Titlu: O ZI
Autor: David Nicholls
An apariție : 2013
Editura: LIRA
Nr. Pagini: 458
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2601

Alte recenzii de la David Nicholls:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments