Editura TracusArte ne răsfață cu o apariție a unui număr de trei opere ale marelui și inegalabilului William Shakespeare, mai precis este vorba despre Comedia erorilor,Iulius Caesar și Othello.
Dacă în Comedia Erorilor, maestrul teatrului empiric britanic ne oferă o comedie bazată pe o confuzie de personaje, care dă un comic de situație pe care, mult mai târziu îl regăsim și la noi în teatrul caragialenesc, în Iulius Caesar și Othello avem de a face cu adevărate capodopere din care se vor inspira mai târziu mulți autori de piese de teatru.
William Shakespeare, inspirat de marii autori din Grecia Antică, este promotorul teatrului modern, cel care a netezit calea celor ce au venit în urma sa. El a pus prima cărămidă a unui altfel de teatru, penetrant și grandios, impetuos și fulgerător, care știe să pătrundă pe neașteptate, precum fulgerul unei ploi de vară. Dramele sale istorice , precum Iulius Caesar, sunt un subterfugiu, o reușită încercare de pălmuire a societații în care trăia, o jalonare cu cenzura vremurilor respective prin crearea unor aparent recesive analogii.
În ciuda faptului că în Comedia erorilor apar anumite inadvertențe, caracteristice fazei empirice pe care o trăiește absolut orice scriitor și nu numai, maestrul ne dă dovada genialității sale printr-un stil analgezic, aproape ca un antibiotic pentru sufletele încâlcite care, din anumite motive, nu reușesc să vadă dincolo de hățișul sălbăticiei și al neputinței colectat în adâncul felului de a fi.
Teatrul, ca o formă de rezistență în calea samavolniciei, a tiraniei expansive, și-a găsit în William Shakespeare exponentul de bază, cel care a îndrăznit să ridice foarte sus stindardul independenței lăuntrice și, odată cu el, a șlefuit, cu o dibăcie ieșită din comun, firavul templu al verbelor existențialiste ce-și găseau în oamenii vremurilor sale doar o palidă consolare sinonimă cu stoicismul din credința catolică. Nu aș putea spune că este o revoluție culturală, ea este doar începutul, scânteia necesară care i-a dat vetrei sufletului dorința de mai bine și, odată cu aceasta a ridicat nivelul visurilor la un nivel mult mai înalt care, odată cu trecerea timpului va deveni din ce mai înalt, tinzând să devină ancestral, dar, în același timp, aproape sufocant și strangulator.
Shakespeare este de-a dreptul serafic, un privilegiu pentru muritorii de rând faptul că acest demon angelic le-a lăsat o asemenea inestimabilă comoară drept panaceu pentru clipe de restriște.
Iubiți-l pe Shakespeare, pentru că merită cu adevărat, pentru că prin întregul său scris cititorii trec printr-un amplu proces de purificare al mult încercatelor suflete!
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la William Shakespeare:
