Pacienta tăcută a creat o isterie printre iubitorii de thriller din România imediat ce a apărut. Am văzut atâtea recenzii pozitive încât am zis că-i musai să dau iama-n ea și bine am făcut. Pentru că e bună. De ce e bună? E bună pentru că, la final, răsturnarea de situație e atât de bruscă și neașteptată, iar poveștile se împletesc atât de bine, încât nimic nu rămane în aer și nimic nu e lăsat la latitudinea imaginației cititorului. Autoarea clarifică tot și rămâi un pic mut, exact ca pacienta, dar din alte cauze.
Este un thriller psihologic cu câteva răsturnări de situație bine gândite care dau credibilitate poveștii și nu lasă spații goale sau dubii. În afară de asta, cartea îți solicită atenția cu detalii foarte interesante de natură psihologică, dar și cu teme filozofice. Deși, începutul nu m-a impresionat și nu promite prea mult, fiind un pic greoi, prinde ritm și menține suspanul până aproape de ultimele pagini, iar finalul mi-a părut genial. Autoarea a lucrat ca un păianjen până a închis capcana pânzei perfect, etanș și fără greșeală, fără lacune, fără nedumeriri. M-am simțit ca o muscă luată prin învăluire și făcută praf fără drept de apel. Nu m-am așteptat, nu mi-am imaginat și nu m-am gândit la finalul ales. Dar, cu siguranță, mi-a plăcut.
Alicia este o pictoriță al cărei viitor promite care își împușcă soțul de cinci ori în față fără a avea, aparent, un motiv. După această acțiune violentă, refuză să se apere sau să dea vreo explicație, alegând tăcerea. Timp de șase ani, petrecuți într-o instituție de boli nervoase, renunță cu desăvârșire la cuvinte. Nimeni nu-i pune vinovăția la îndoială, dar, în ciuda acestei certitudini, nimeni nu-şi poate explica motivele acestei izbucniri atroce. Tăcerea ei nu este legată doar de această acțiune, ce s-a soldat cu moartea soțului, tăcerea ei este totală. Se rupe efectiv cu totul de realitate şi singura reacție este un autoportret ce este simbolic legat de mitul unei femei întoarsă din morți.
La celălalt capăt al poveştii este Theo, un psihoterapeut ce face o obsesie pentru caz. Aplică pentru un job la sanatoriul unde este Alicia, dorind să o scoată din muțenia autoimpusă şi să aducă lumină în acest caz atât de mediatizat. Theo are şi el un bagaj de drame, adunat pe fondul unei copilării dominate de figura unui tată autoritar şi despotic. Este convins că o poate convinge să vorbească şi să se explice. Joacă un rol dublu: de psihoterapeut, dar şi de detectiv, mergând pe urmele Aliciei, contactându-i prietenii, vecinii, familia, scormonindu-i trecutul pentru a-i înțelege decizia radicală. În timp ce încearcă să dezlege misterul pictoriței, ne sunt dezvăluite şi detalii din propria lui viață: o soție adulteră, ceva probleme cu dependența de droguri, inhibițiile şi stima de sine scăzută datorată influenței negative a tatălui. Toate astea ți-l apropie pe Theo, în timp ce scuzele pentru fapta Aliciei devin tot mai greu de acceptat.
Theo priveşte cazul ca pe o provocare profesională pe care e decis s-o câştige. Şi încet, încet, bariera tăcerii începe să cadă. Dar clarificările ce vin cu ajutorul cuvintelor sunt surprinzătoare. Alicia deține cheia misterului. Îşi va explica ea fapta până la urmă? A fost mâna ei sau a altcuiva? Ce a declanșat coșmarul? De ce nu se apără? Cam atât vă pot povesti fără a strica surpriza sau farmecul lecturii.
Nu trebuie să fii nebun ca să lucrezi cu nebuni, dar nu strică.
Acțiunea curge în paralel pe două planuri şi este văzută prin ochii lui Theo şi prin intermediul notițelor din jurnalul Aliciei. Dar nimic nu e ceea ce pare, totul e relativ şi subiectiv în funcție de unghiul din care vede povestea personajul care o redă. Percepția ta este adormită, firul curge aproape liniştitor, întrerupt fugar de diverse izbucniri violente ale pacienților din sanatoriu. Te simți ca Mogwli în fața şarpelui cântător, iar boom-ul de final te ia complet pe nepregătite şi rămâi uşor interzis, rumegând ceea ce tocmai ai parcurs, făcând din nou conexiunile şi reevaluând fiecare personaj într-o nouă lumină.
Este despre reminiscențe ale evenimentelor ce te-au marcat în trecut, este despre modul în care acestea îți influențează viața şi încrederea în tine și în oameni, este despre picătura care umple paharul, este despre reacții explozive pe fondul unui trecut traumatizant.
Vă avertizez să fiți cu ochii-n patru pentru că autoarea vă dă toate indiciile de care aveți nevoie ca să nu fiți luați prin surprindere. Eu n-am reușit să le pun cap la cap corect și la timp și m-am lăsat hipnotizată de bunăvoința și calmul tuturor. Sunt curioasă dacă voi reușiti să citiți printre rânduri.
Alte recenzii de la Alex Michaelides:
