Alex Michaelides este cunoscut pentru două cărți de success, ce pare că au urmat aceeași rețetă – „Pacienta Tăcută” și „Fecioarele”. Ambele au avut intrigi palpitante și ne-au pus la încercare capacitatea de detectiv. „Furia” merge pe aceași format, însă promite ceva în plus, o maturitate a autorului pe care sperăm să o vedem printre rândurile acestei cărți.
Lana Farrar este o vedetă de cinema retrasă din activitate și una dintre femeile faimoase din lume. În fiecare an își invită prietenii apropiați să fugă de vremea urâtă englezească și să petreacă Paștele pe insula ei idilică din Grecia. Vă spun asta deoarece ați putea crede că știți despre ce e vorba. Probabil ați citit în ziarele de scandal – povestea a făcut senzație, dacă vă aduceți aminte. Avea toate ingredientele necesare: o celebritate, o insulă privată la care vântul nemilos împiedică accesul… și o crimă. Ne-am trezit izolați acolo peste noapte. Vechile noastre relații de prietenie ascundeau ură și o dorință fierbinte de răzbunare. Ceea ce-a urmat a fost un joc de-a șoarecele și pisica – o bătălie a inteligențelor plină de răsturnări de situație, cu un punct culminant zguduitor. Noaptea s-a sfârșit în violență și moarte. Cine sunt eu? Numele meu este Elliot Chase, și vă voi spune o poveste cum n-ați mai auzit niciodată.
Sincer, cartea mi-a adus aminte super mult de „Knives Out. Glass Union”, pentru că urmărește același format – un grup de prieteni pe o insulă exotică, distracție și un eveniment tragic. Am făcut câteva comparații și pot spune că am găsit destule puncte comune. În plus, am simțit din plin dragostea autorului pentru Grecia și mi-a plăcut să o explorez din perspectiva personajelor, pentru că și eu o iubesc și mă simt foarte atașată de ea. Povestea este structurată pe acte, fix ca o piesă de treatru și mi s-a părut super interesantă ca idee, pentru că nu am citit de mult o poveste cu o asemenea structură.
Ce nu mi-a plăcut a fost modul în care actele au fost structurate. Am pornit supăr în forță și până la final, m-a pierdut puțin, pentru că nu s-au întâmplat foarte multe lucruri sau cele întâmplate nu s-au legat așa cum m-aș fi așteptat. Fie informațiile nu aveau sens, fie informația putea fi livrată mai repede, fără să lungeasca acțiunea așa mult. Cronologic vorbind, unele lucruri nu s-au legat și nu știu exact din ce cauză, dar acest lucru a afectat destul de mult modul în care eu am perceput lectură.
Elliot vorbește constant cu noi și ne ține la curent, dar acest lucru face ca acțiunea să își piardă puțin din personalitate. În plus, personajele care călătoresc pe insulă nu au fost conturate în așa fel încât să vrei să le cunoști mai bine. Autorul s-a concentrat foarte mult pe ideea de crimă și pe rezolvarea misterului, dar aparent, și-a dat toată energia acolo. Sara, Kate, Elliot, Jason, Leo, Agathi și Nicola, sunt personaje care aparent au multe în comun, dar cărora nu li s-a oferit mult spațiu pentru dezvoltare.
Alte recenzii de la Alex Michaelides:
