Cam la 2-3 luni fac o sesiune intensivă de shopping de cărți – și nu glumesc când spun intensivă. Nu sunt genul de persoană care judecă o carte după copertă – e o zicală a englezilor care spune să nu faci asta niciodată, dar sunt sigură că și vouă vi se întâmplă să fiți atrași de o copertă. Ei bine, pe coperta asta era o fată cu părul roșu. Titlul și autorul îmi păreau cunoscute așa că mi-am luat privirea de la monitor și am îndreptat-o spre bibliotecă, da, era acolo: Parfumul de Patrick Süskind, bine o ediție mai veche – prima ediție în limba română, din 1989.
Ce-i drept, până atunci nu fusesem atrasă de cartea aceea cu coperți negre, însă citind și ce scria pe coperta IV mi-am zis că merită! Cartea se citește relativ ușor, iar povestea este una extrem de captivantă.
Patrick Süskind ne invită să pășim într-un cadru idilic: Provența secolului al XVIII-lea. În orașul Grasse ritmul în care se scurge viața este dictat de florile cele mai înmiresmate: lavanda, trandafirul, tuberoza, iasomia. Însă, liniștea acestei comunități este distrusă de o serie de crime oribile. Cineva ucidea tinere lovindu-le în moalele capului. Trupurile goale erau apoi găsite în preajma orașului. Nimeni nu știe cine este ucigașul și care îi este scopul. Ucigașul era Jean-Baptiste Grenouille, care voia să creeze parfumul ideal iar pentru asta trebuie să ucidă 25 de fecioare pentru a le fura mirosul.
Va reuși Grenouille (broască, în franceză) să își ducă la capăt planul? Asta o să vă las pe voi să aflați!
Purtând subtitlul Istoria unui ucigaș, Parfumul e o lectură care te intrigă, te prinde în mrejele ei și îți rămâne imprimată în memoria simțurilor exact ca parfumul tău preferat! Dincolo de povestea incitantă, romanul are ca subiect identitatea, comunicarea și moralitatea spiritului uman.
Parfumul s-a bucurat de un succes imens, devenind aproape peste noapte un bestseller internațional. A fost vândut în peste 16 milioane de exemplare, fiind tradus în 47 de limbi. În 2006, romanul a fost ecranizat în regia lui Tom Tykwer, avându-l în distribuție (printre alții) pe Dustin Hoffman.
Alte recenzii de la Patrick Süskind :
Neobisnuit motivul crimelor. O s-o am in vedere.
Chiar merită!
Aoleu, ce bune au fost ultimele 50 pagini! Parca mi-a transmis si mie starea aia ce-i innebunise pe toti. :)) Am vrut sa distribui postarea, dar am vazut ca sunt singurul care a comentat pe aici. 😉