pentru un om înzestrat cu raţiune nu există fundături.
A fost nevoie de numai câteva pagini din volumul Părinţi şi copii al lui I.S. Turgheniev ( Ivan Sergheevici T. 1818, Oriol – 1883, Bougival ) ca să mă viziteze gândul că “Dumnezeule, cum ştie să scotocească, să mânuiască şi să expună piesele sufletului uman, un scriitor rus, puţini alţii mai ştiu să o facă”.
Da, Părinţi şi copii este o carte citită pe nerăsuflate, în doar câteva ore din două zile consecutive.
Şi, aşa cum nu mi se întâmplă prea des, este acel gen de lectură căreia nu-i pot găsi nici un cusur; până şi întinderea ei este un plus , căci – ştiut fiind că nu de puţine ori cărţile ruseşti sunt veritabile “cărămizi” – dacă s-ar fi prelungit în vreo două volume consistente, poate că ar fi devenit greoaie.
Anul 1859, Rusia. În pridvorul unui han “de pe drumul N ” un bătrân în vârstă de vreo 40 ani, îmbrăcat “într-un palton prăfuit şi în pantaloni cadrilaţi “ îşi aşteaptă nerăbdător fiul, Arkadi, care se întoarce de la studii.
În asteparea sa, părintele – pe care mărturisesc, mi-e greu să-l numesc bătrân, fiindcă pentru mine părinţii nu sunt niciodată bătrâni – Nikolai Petrovici Kirsanov , are vreme să-şi amintească şi de propria tinereţe, când el însuşi se întorcea licenţiat, şi de răposata soţie, pe care o iubise enorm, Maşa ( Agafokleia Kuzminisna ).
Cu prilejul primelor pagini autorul profită pentru a instala repede istoria familială a Kirsanovilor, precum şi deja celebra şi obişnuită slugă-bufon, Piotr, care va servi drept instrument de amuzament ulterior.
Nu ştiu câţi dintre cei plecaţi la studii în alte oraşe decât cel natal au avut prilejul de a trăi ei înşişi această experienţă: revenirea acasă, cu mult-râvnitul titlu de licenţiat.
Eu una, ştiu că am avut acest privilegiu, şi, deşi mi se păruse că bănuiesc măcar ce se întâmplă în sufletul unor părinţi atunci, am realizat, citind Părinţi şi copii, cât de puţine ştiam.
Şi iată, poate cu asta spun chiar mai mult decât este necesar. Astfel m-a ajutat această carte, astfel mă ajută ( şi cred că ar trebui să o facă în general ) cititul: să înţeleg, să văd mai mult, mai clar, mai profund.
Fireşte că speranţele toate ale părintelui Nikolai sunt într-o relaţie cât mai apropiată cu fiul său; emoţionat şi tulburat peste măsură, îşi cere mereu scuze, dă dispozitii şi tot nu i se pare că face îndeajuns.
La Mariino, în conacul familiei, va începe o fericire enormă, îndelung aşteptată…
Desigur că şi fiul Arkadi îşi trăieşte tinereţea; el încă nu poate şti sau prevedea cum o alegere sau alta, o purtare sau alta pot întuneca sufletul, cum o prietenie sau alta pot influenţa viitorul.
Şi ceea ce pare un element perturbator, o direcţie greşită pe care fiul, apucând, se tot îndepărtează de tată – prietenul idolatrizat pe care îl aduce în vizită, Evgheni Bazarov – deschide însă uşa către evenimente semnificative în viaţa tânărului Arkadi.
Părinţi şi copii este desigur despre conflictul dintre generaţii; dar, în el, mai vedem supuse analizei prietenia, iubirea, categoriile sociale, principii de viaţă, orgolii şi încă un lucru, pe care, antrenaţi în propriile noastre lupte, părem să-l uităm adesea: suntem doar simpli oameni, avem un destin şi Cineva veghează mereu acolo Sus…
Avem descrieri frumoase, avem învăţăminte, avem amuzament, avem întorsături nesteptate, avem întăvăminte, avem iubire.
Citiţi! Citiţi Părinţi şi copii! Citiţi Turgheniev!
Alte titluri: Rudin, Un cuib de nobili, Desţelenire, Fum, etc.
(…) nicăieri vremea nu zboară mai repede ca în Rusia. (pag.56)
NOTĂ: 10 / 10
Alte recenzii de la Ivan Sergheevici Turgheniev:
