Recenzie ”Pășunile raiului” de John Steinbeck

de | feb. 7, 2017 | Beletristică, Recenzii cărți

Cu siguranță că John Steinbeck este unul dintre marii titani ai literaturii universale, care a făcut din scris o artă, un ideal măreț în care filosofia existențialismului și sinceritatea stilului abordat dau naștere adevăratelor capodopere.

După ce am citit ” La răsărit de Eden” și ”Perla”, opere de răsunet ale scriitorului nord-american, mărturisesc că am știut încă de la începutul acestei cărți că mă aflu în fața unei inestimabile capodopere. Așa se întâmplă cu geniile, rareori te dezamăgesc.

Scriitor introspectiv, cu înclinații spre personaje ale păturii mijlocii, John Steinbeck a fost mai mereu preocupat de evidențierea adevăratului caracter uman, fără șlefuiri și contorsionări, încercând adeseori să nu se erijeze într-un aspru judecător al omului sau al societății, oferind astfel cititorilor acest imens privilegiu.

Totuși, departe de a fi impasibil, conștient pe deplin de apartenența sa la spectacolul vieții, John Steinbeck sugerează adeseori anumite trăsături de caracter, precum un pictor care oferă admiratorilor săi beția de culori întotdeauna în dozajul optim, care nu plumbuiește pleoapele în parșiva încercare de mazilire a dreptului de a visa.

Dar, în ciuda acestei relatări ad-literam a întâmplărilor, stilul lui John Steinbeck este prezent în fiecare silabă și în fiecare semn de punctuație, jucând cu brio rolul busolei care știe să separe cele patru puncte cardinale fără a lăsa impresia vreunei brutale și neavenite intervenții.

Reușind să scoată la lumină slăbiciunile felului de a fi, autorul nu face absolut nici un rabat de la scormonirea prin sertarele sinuosului labirint lăuntric, dovedindu-se a fi un bun psiholog.Astfel  că ”Pășiunile raiului” este exemplu perfect pentru zugrăvirea simțămintelor umane într-un amplu periplu printr-o lume mirifică care pare împovărată, undeva între bucolic și robotizare, de oscilantele trăiri ale omului de rând, cu nenumărate naufragieri între eroism și lașitate într-o hilară rostogolire a zilelor, purtate uneori ca o eliberare, alteori ca o încarcerare, între cer și pământ.

O carte fabuloasă!

Lectură plăcută!

Titlu: PĂȘUNILE RAIULUI
Autor: John Steinbeck
An apariție : 2012
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 248
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2111

Alte recenzii de la John Steinbeck:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments