Barnabas, îngerul morţii, aflat de partea spintecătorilor luminii, şi-a ratat ultima misiune. Protejata lui, Madison Avery, a fost ucisă de un spintecător al întunericului, exact în seara balului şi implicit, în ziua când împlinea şaptesprezece ani. Dar Madison Avery, a cărei încăpăţânare îi curge ca agintul viu prin vene, nu avea să renunţe, cu una cu două. Drept consecinţă, luptând pentru propria viaţă, îi rupe de la gât medalionul atacatorului şi-şi arogă inconştient o altă viaţă.
-Lumina e pentru liberul-arbitru al oamenilor, e uşor de văzut. Întunericul e pentru soarta ascunsă a serafimilor, fără să ai de ales.
Ancorată între lumi, cu un corp iluzoriu menţinut doar de forţa ciudatului pandantiv, Madison trebuie să înveţe să-şi intersecteze gândurile cu protectorul ei, Barnabas. Până ce acest lucru nu va fi făurit, barnabas nu-şi poate relua postul de salvator şi, implicit, va trebui să fie mereu umbra protejatei sale pentru a preîntâmpina un nou atac din partea spintecătorilor întunericului.
În faţa lui plutea o lumină ceţoasă, de mărimea unei mingi de baseball, arătând aidoma petelor care apar uneori în fotografii. Unii cred că acele străluciri sunt fantome, dar dacă sunt cumva îngeri păzitori, care pot fi observaţi doar când lumina cade într-un anumit fel şi sunt surprinşi de aparatul foto?
Kim Harrison ne face cunoştinţă cu o altfel de poveste. O poveste cu probleme adolescentine, cu revolte pe măsură, dar şi cu suficient mistic şi divin cât să ne ţină ancoraţi în poveste şi să ne dorim mai mult. Ne trezim aruncaţi într-o bătălie de când lumea şi pământul, unde bine şi răul încearcă să menţină balanţa lumii şi a sufletelor pe linia de egalitate.
Era groaznic să fii mort. Nu puteam să spun nimănui şi acum eram trecută de la unul la altul, ca o jucărie pe care n-o voia nimeni
Pe de o parte îl avem pe Chronos, cronometrorul luminii care crede în liberul arbitru arogat oamenilor, pe de altă parte îl avem pe Kairos, cronometrorul întunericului ce se ghidează după soartă. În mijlocul celor doi şi al bătăliilor sale este aruncată Madison Avery. Moartă, dar totuşi vie, fantomă, dar totuşi cu trup palpabil, Madison descoperă o altfel de lume, condusă de altfel de reguli şi înlănţuită în minciuni şi secrete.
-Cel puţin, eu n-am încercat s-o omor, a murmurat Ron.
-Nu, doar ai ţinut-o în ignoranţă.
-Eu am salvat-o! A strigat Ron.
-Ba nu m-ai salvat, am spus foarte încet. Am murit. Mai ştii?
Încercând să-şi păstreze iluzia de viaţă, Madison îi va atrage după sine în jocul divinităţii pe Josh, un simplu om cu spirit civic, nimerit în locul morţii, pe Barnabas, îngerul exilat din Rai în ciuda luptei sale de partea binelui, Nakita, spintecătoarea întunericului ce va face cunoştinţă cu frica umană şi Grace, minunatul înger şi cel mai important semn că destinul lui Madison este mai profund scris decât al unui simplu om.
Din spatele meu s-a auzit un clopoţit:
-Ca să te-nghită pământul şi să mori, trebuie mai întâi să fii viu, piticanie ce eşti.
Pe jumătate moartă, primul volum al seriei Madison Avery de Kim Harrison ne poartă paşii într-un captivant fantasy, unde bine şi răul se contopesc, capătă alte valenţe, ir îngerii buni pot fi cu adevărat înfricoşători când vor să-şi pipereze existenţa.
-Fost-a odată o blondă fată, iar cosiţele-i erau că părul de iapă, cântă G.R.A.Ţ.I.I. o-sută-şaptezeci-şi-şase, plutind lângă urechea mea. Şi-l pieptăna şi şi-l peria, crezându-se de-o frumuseţe răpitoare, până ce în al ei şampon am pus nişte cremă depilatoare.
Alte recenzii de la Kim Harrison:
