Pe marginea prăpastiei este cel de-al doilea volum al seriei pentru adolescenți scrise de autorul american Roland Smith. Seria conține până în prezent 4 cărți. Despre prima carte, Peak v-am vorbit în articolul dedicat. Din cele 4 cărți însă în limba română sunt traduse doar primele două volume.

Despre autor v-am povestit pe larg în articolul dedicat volumului Peak. Acum o să va spun doar că este un scriitor intens premiat. Are o multitudine de cărți pentru copii și adolescenți publicate, unele scrise împreună cu soția sa. Interesant mi s-a părut și faptul că autorul a lucrat peste 20 de ani într-o grădina zoologică, înainte de a se dedica carierei literare.

În acest articol vreau să va povestesc despre cel de-al doilea volum al seriei care se numește Pe marginea prăpastiei. Cum va spuneam și în primul articol, titlul acestui volum este dat de capitolul trei din prima carte, lucru care mi s-a părut inedit. Nu pot să va spun dacă la fel, vreunul din capitolele din acest volum sunt cele care dau titlul următorului volum pentru că încă nu l-am citit dar ar fi interesant. Mi s-ar părea ca o semnătură personala a autorului.

Pe marginea prăpastiei – despre ce-i vorba

După aventurile din Tibet, Peak se întoarce la mama sa în America unde încearcă să stea „potolit” petrecându-și timpul în compania surorilor sale mai mici. Aventua pare a fi însă, mereu în căutarea lui Peak. Așa că nu e de mirare că primește o oferta de a participa la escaladarea unor munți în Afganistan în scop filantropic. Ceea ce e însă o surpriză este faptul că mama sa este de acord cu această expediție, ba mai mult intenționează să-l și însoțească pe Peak.

Și dacă nu vi se pare suficient de antrenant va spun că expediția are loc în Afganistanul zilelor noastre care a fost zona de conflict  în ultimii ani. Dacă mai adăugăm și ceva răpiri și operațiuni de salvare deja avem parte de un adevărat thriller pentru adolescenți.

Impresii personale

Cum va spuneam și în articolul dedicat primului volum, autorul oferă prin intermediul cărților sale o adevărată lecție de geografie și de alpinism în același timp. Descrierile peisajelor din munții Afganistanului sunt la fel de bine conturate ca și cele din Tibet pe care ni le-a descris în primul volum.

Acțiunea cărții este una alertă și intriga foarte bine conturată. Se vede clar maturizarea lui Peak ca personaj. Avem chiar si semnele primei iubiri. Dacă primul volum a reușit să trezească interesul tinerilor care nu sunt fani declarați ai literaturii, al doilea volum a reușit să păstreze acest interes și asta din punctul meu de vedere este o mare reușită.

Și pentru că Peak Marcello da un soi de dependență literară, va spun sincer că abia aștept să apară la noi următoarele volume ale seriei. Atat eu cat și fiica mea de 11 ani, pentru ca le-am citit în tandem.

 

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Simona MihalacheFost redactor79 articoleToate articolele

Sunt Simona si cartile sunt parte din viata mea de cand ma stiu. De-a lungul timpului am citit cam tot ceea ce mi-a picat in mana. In fiecare carte am descoperit lumi minunate pe care mi-a facut placare sa le explorez. Treptat am descoperit ca am o slabiciune pentru thrillere si mistere. Mi-am satisfacut pasiunea pentru carti atat citind cat si impartasind impresiile mele atat pe blog cat si in comunitatea Booknation.ro din care fac parte de peste doi ani. Pentru mine booknation a reprezentat ocazia de a descoperi piata literara romaneasca a ultimilor ani, de a o promova dar si posibilitatea de a fi parte dintr-un proiect literar deosebit si de a cunoaste oameni minunati care impartasesc pasiunea pentru carti.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted