Celestine North, perfectă printre Defecți…

Celestine North este acum fugară, dar toată lumea o privește ca pe o eroină. Celestine este cea mai Defectă și cea mai însemnată persoană din toată țara, dar e un exemplu. Nimeni nu a făcut ce a reușit ea să facă față de acest sistem defect. Era timpul pentru o schimbare, iar ea a răsturnat legile lumii lor.

Acum trebuie să se ferească de Fluierari și să aibă grijă să îi protejeze pe cei care o susțin. Asul din mâneca ei, însă, este cel care o va elibera de pedeapsa nemilosului Crevan. Cine ar fi zis că după atâta timp Celestine se va ridica și se va răzbuna pe cel care i-a distrus viața? Astfel, Defecții devin Perfecți într-o lume greșită și dură. Celestine North este vocea lor și a venit timpul să distrugă Ghilda.

Numai că nimic nu este așa ușor precum pare, iar Celestine are de făcut o alegere. Să își salveze propria viață și reputație sau să piardă totul și să lupte în continuare pentru Defecții nevinovați. Și oare nu tocmai lupta ei pentru Defecți a făcut-o Perfectă?

   ,,Dar voi fi liberă. Îmi vin în minte vorbele pe care mi le-a spus Cordelia când eram la Vigor. Ce lider e ăla care ii sacrifică pe altii în folosul său?”

O duologie de excepție

Nu m-aș fi așteptat să citesc o astfel de serie scrisă de Cecelia Ahern. Și nu credeam că îmi va plăcea atât de mult! Celestine North a fost o experiență, o lecție, o întreagă aventură! Am așteptat cu sufletul la gură finalul, iar scena cu fluieratul mi-a rupt inima în două. Superbă poveste, superbă serie și superbă autoare! Am retrăit bucuria și magia pe care am simțit-o când am citit Divergent și mă bucur acum că am amânat seria asta și am descoperit-o acum, când e atât de greu să mai găsesc serii care să îmi trezească astfel de emoții!

Mi-a plăcut atât de mult de Carrick, iar Art mi-a recâștigat inima în acest volum. Cu toate că inima asta a fost încercată la finalul acestui volum când nu știam cum se va termina totul. Ce idei, ce univers frumos, ce deznodământ! Acum pot spune cu certitudine că Cecelia este o scriitoate de excepție!

Cred că seria Ceceliei este o lecție de viață, este o poveste care vorbește despre dreptate și despre moralitate, despre a fi om. Celestine va rămâne în inima mea, cu firea ei înfocată și cu povestea ei tragică de viață. M-am bucurat că după atatea, am avut parte de scena simplă și emoționantă din final. Cecelia a ales să încheie perfect această duologie minunată. Am închis cartea zâmbind, cu lacrimi în ochi și cu o nouă poveste în inimă.

O recomand de o sută de ori, o recomand din toată inima! Nu știu de ce a avut impactul acesta așa mare asupra mea, dar sunt convinsă că și vouă vă va plăcea mult! Sper să îi dați șansa lui Celestine North să își spună povestea!

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Ruxandra DinuRedactor Booknation.ro6 ani, 8 luni, 27 zile416 articolelocul 4/12Toate articoleleBlog

Eu sunt Ruxandra Dinu și iubesc cărțile așa cum iubesc să fac și recenziile lor, întrucât îmi găsesc liniștea atunci când citesc și când scriu. De asemenea, desenez, pictez și iubesc arta de când mă știu iar de câțiva ani scriu și proză și poezie. Motto-ul meu este ,, Carpe diem" și iubesc ceea ce fac pentru că este ceea ce îi place sufletului meu iar atunci când pun dragoste în munca mea, totul iese minunat atât aici pe Booknation, cât și pe blogul meu, angelsfrombooks, unde găsiți totul despre pasiunile mele. Sper ca ceea ce fac să vă încânte și să ajungă și la sufletele voastre!

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted