Să rămâi doar o carcasă, o umbră a ceea ce ai fost, să-ți uiți propriile amintiri şi visuri, să nu-ți mai recunoşti familia, prietenii, să nu-ți aminteşti momentele frumoase pe care le-ați trăit, să te rătăceşti în propria casă şi în propria minte pare un scenariu de film horror şi totuşi sunt atâția oameni care se confruntă zilnic cu urmările Alzheimerului. Şi cel mai greu cred că este tot pentru cei dragi, pentru cei care au fost iubiți şi pur şi simplu şterşi din harta memoriei.
La un astfel de diagnostic cutremurător, negarea e primul pas, tăcerea al doilea. Dar boala nu iartă şi nimeni nu are şansă de câştig în fața uitării şi a degradării. Ai nevoie de sprijin, cei dragi trebuie să-ți stea aproape oricât de greu le-ar fi. Mersul e clar: judecata se degradează, demența se instalează.
Trăim într-o lume care ne obligă să fim sceptici, să n-avem încredere în oameni e deja ceva normal. De fapt, nu e nici normal și nici ușor. Și atunci cum e când nu mai poți avea încredere nici măcar în tine? Ce faci când nu mai știi cine ești? Cum mergi mai departe fără tine? E foarte trist când propria judecată te înșală. Și la sfârșitul cărții, întrebarea care-ți răsună în cap e: oare mie ce-mi rezervă viața?
Cartea spune povestea unei familii ce se confruntă de multe generații cu o boală ereditară, o variantă mai rar întâlnită de Alzheimer. Diferența este că boala se declanşează foarte devreme, iar singurele amintiri ale celor loviți de ea sunt cele ce spun o veche poveste a unui tărâm necunoscut, Isidora, unde oamenii nu cunosc durerea sau suferința deoarece nu au niciun fel de memorie sau amintiri, o variantă a faimosului El Dorado.
Pe langă lumea noastră mai există una.
Povestea este spusă din două perspective: a lui Seth şi a lui Abel. Abel este un septuagenar, ce trăieşte la o fermă izolată şi părăginită ca un pustnic, evitând orice fel de contact cu exterior şi rememorându-şi amintirile, regretele şi greşelile din tinerețe. A trăit aici toată viața, iar perioada fericită a fost când îi avea alături pe fratele său, Paul, soția acestuia, Mae şi nepoata, Jamie. Abel a fost un inadaptat toată viața, trăsătură atenuată şi de handicapul fizic de care suferă. A fost mereu varianta imperfectă a fratelui său geamăn şi a tânjit tot timpul după ceea ce acesta avea: recunoştere, simpatie, o familie, realizare profesională. Când boala se declanşează în corpul fratelui întregul lui univers se dărâmă şi pierde iluzia a tot ceea ce credea că are.
În celălalt plan, Seth, un adolescent de 15 ani, urmăreşte neputincios cum boala îi distruge mama şi, în acelaşi timp, cum gena ereditară îi amenință viitorul. Nu se dă bătut şi încearcă să găsească o rezolvare ştiințifică, iar în momentul în care conştientizează că e prea târziu şi imposibil să mai remedieze ceva, pleacă pe urmele familiei mamei sale pentru a-i recupera amintirile şi pentru a înțelege ce anume s-a petrecut în trecutul ei şi a determinat-o să-l îngroape aşa de adânc. Este foarte dureros pentru el să urmărească evoluția bolii mamei sale, cum aceasta alunecă în uitare, pierzând în fiecare zi câte o amintire. Bunul simț îl îndeamnă să accepte inevitabilul şi să se bucure de timpul rămas, dar e uşor de spus şi greu de făcut, iar tristețea este copleşitoare.
Simptomele mamei sunt timpurii şi repede conştientizate de aceasta, dar ştie că în ciuda tuturor eforturilor de a schimba ceva cursul bolii este ireversibil. Se luptă, de asemenea, şi cu sentimentul vinovăției că şi-a condamnat fiul la un astfel de risc, când a decis să-l aibă şi i-a transmis gena ce îi va distruge viața.
Într-un amestec de realism magic şi realitate dureroasă, Seth îşi descoperă rădăcinile şi află trecutul sfâşâietor al unei familii distruse de o boală, Alzheimer cu debut precoce.
