Alice Munro, pe numele ei real Alice Ann Lailaw, s-a născut la Winghaw, Ontario, Canada, la data de 10 iulie 1931, fiind distinsă în anul 2009 cu Premiul Internațional ”Man Brooker”, iar în anul 2013 cu prestigiosuli Premiu Nobel, ca ”maestră a nuvelei contemporane”.
Cartea intitulată Prea multă fericire cuprinde zece povestiri ale unor oameni ai păturii de mijloc din societatea nord-americană, oameni ai unor orășele aproape modeste, trăind și îndurând pierderi, iluzii și remodelări existențiale, prinși în caruselul vieții, oscilând între instinctul de turmă și amprenta unică și inconfundabilă a propriilor trăiri. Autoarea ne pune pe tapet, într-un stil absolut magnific și acaparator problemele relaționale în ample descrieri ale evenimentelor cotidiene, stilul narativ curgând fluent într-o magnetizantă putere descriptivă care alternează cu etalarea trăirilor lăuntrice în ralul spovedaniilor răsfirate în amurgul existențelor, nu neapărat în epilogul vieții biologice, ci mai degrabă în momentul în care personajele constată că viața este o nesfârșită răscruce de drumuri, pornind de la considerația că absolut toate spovedaniile sunt speciale.
Personajele pe care ni-le înfîțișează autoarea sunt oameni normali, cu trăiri purtate în dansul clepsidrei într-un ritm când lent, când alert, însă întotdeauna intrigant, într-un tropăit de conjugări trăite în ritm de cântec oscilant, precum zborurile viselor îndrăznețe care se prefac în ploi de răstignite ecouri. Alice Munro învelește cotidianul într-o lume terifiant de vie, fără a umbla cu ascunzișuri, jucând parcă rolul magicianului care, dintr-un motiv cunoscut doar de el, decide să dezvăluie taina tuturor trucurilor sale, dorind parcă să paseze povara pe umerii celorlalți. Cele zece povestiri sunt o creionare îndrăzneață a stilului de viață nord-american, ocolind cu măiestrie imaginea excesiv șablonizată în peliculele comerciale vândute la kilogram credulilor de peste ocean. Autoarea nu umblă cu descrieri clișeice, jalonând cu tentația alunecării în naționalismul vieții americane perfecte, acolo unde ”made in U.S.A” este suficient pentru a juca rolul de iarba fiarelor care deschide orice hotar.
Pentru asta îi iubesc eu uneori pe nord-americani, anume pentru puterea lor de a-și construii propriul eșafod, alegând rudimentarismul frânghiei, fără a se gândi la ferchezuirea nodului într-un gordianism excesiv trâmbițat de coloratura afișelor publicitare. Cam asta încearcă Alice Munro, demistificarea perfecțiunii americane prin povestiri lipsite de poleiala iluziilor și beteala basmelor resuscitate de la marii căutători de aur și eldoradism până la capitaliștii postmoderniști.
Vă recomand să citiți această carte, pentru că mie mi-se pare cu adevărat una dintre cele mai mari reușite ale nuvelismului nord-american contemporan, îndrăznind să o asemui, într-o oarecare măsură, cu ”O tragedie americană” a lui Th. Dreiser. Citiți-o pentru că merită!
Alte recenzii de la Alice Murno:
Văd că popularitatea lui Alice Munro nu scade nici anul acesta printre cititori 😛 Chiar ieri am mai citit o recenzie a altui volum de nuvele. Pe mine deocamdată nu mă atrage în mod deosebit, dar la un moment dat o voi citi cu siguranţă.