Recenzie ”Prințesa și goblinii” de George MacDonald

de | oct. 6, 2020 | Cărți pentru Copii, Părinți și copii, Recenzii cărți

Eu nu scriu pentru copii, ci pentru cei cu suflet de copil, fie că au cinci, cincizeci sau șaptezeci și cinci de ani George MacDonald

,,Prințesa și goblinii” este primul volum din seria Cărțile lui Curdie și poate fi găsit la Editura Casa Cărții. Cartea este destinată în special copiilor, însă poate fi citită cu ușurință și de către adulți. Aceștia din urmă trebuie să fie capabili să privească lumea cu uimirea, inocența și smerenia unui copilaș.

Prințesa Irene este personajul principal al acestei povești. Conform ordinelor date de tatăl ei, regele, ea este nevoită să locuiască într-o casă-castel aflată pe coasta unui munte și să nu părăsească casa după apusul soarelui. Însă, curiozitatea o împiedică să respecte acest ordin. Cea care o călăuzește și care veghează asupra ei este stră-străbunica sa. Însă, aceasta preferă să i se înfățișeze doar Prințesei Irene, nu și celorlalte personaje.

Goblinii sunt personajele negative ale acestei povești. Având o înfățișare dezagreabilă și temându-se de oameni, goblinii sunt nevoiți să se ascundă în minele din adâncul muntelui și nu pot ieși decât atunci când se lasă întunericul. Dornici de a evada, aceștia pun în aplicare planul de a o răpi pe Prințesa Irene și de a lua în stăpânire atât casa-castel cât și minerii aflați în slujba regelui.

Curdie este un băiat din popor care muncește ca și miner. Acesta se evidențiază prin faptul că este un băiat descurcăreț și curajos, căruia nu îi este frică de nimic, nici măcar de goblini. Curdie poate fi considerat un adevărat erou al poveștii, deoarece reușește să iasă învingător din aproape toate situațiile limită.

Prietenia dintre Curdie și Prințesa Irene se leagă în momentul în care prințesa are mare nevoie de ajutor, iar el nu ezită să o salveze. Avându-i pe goblini pe urmele lor, cei doi prieteni trebuie să găsească o cale prin care să îi gonească pe aceștia din regat pentru totdeauna.

Eu aș recomanda povestea copiilor cu vârste mai mari de șase ani. Principalul motiv ar fi acela că, în anumite acțiuni întreprinse de personaje se regăsește o doză moderată de violență, iar acest lucru cred că ar dăuna micilor cititori. Mai mult, autorul folosește cuvinte complexe care pot părea dificil de înțeles pentru un copilaș. Bineînțeles, părinții pot interveni pentru explicații și clarificări, însă copilul ar trebui să poată extrage singur informațiile esențiale din poveste.

Informațiile cuprind o mulțime de învățături pe care autorul ne încurajează să le urmăm. George MacDonald se referă la înfruntarea temerilor personale, cu scopul de a ne descoperi pe noi înșine. Acest îndemn este susținut și prin acțiunile stră-străbunicii Prințesei Irene. Din dorința de a o învăța să se descurce prin forțe proprii, aceasta nu îi dictează prințesei cum anume trebuie să rezolve o situație, ci îi oferă un start și îi insuflă un strop de încredere pentru a putea demara acțiunea propriu-zisă. De asemenea, stră-străbunica nu se lasă găsită de către prințesă decât atunci când este absolut necesar, evitând astfel o posibilă relație de dependență.

Autorul este extrem de atent la detalii, reușind să creeze o imagine completă a întregii povești. Chiar dacă acestea sunt numeroase și foarte exacte, autorul completează explicațiile prin exemple diverse. Desenele în alb-negru întregesc imaginea scenelor prezentate. Toate acestea vin în sprijinul cititorului pentru a-i face lectura mai plăcută și pentru a-l ajuta să înțeleagă imaginea de ansamblu.

,,Prințesa și goblinii’’ este o poveste extraordinară despre curaj, încredere și prietenie. Aș vrea să îmi spuneți dacă și vouă v-a lăsat aceași impresie. Aștept comentariile voastre. Lectură plăcută! 😊

Titlu: PRINȚESA ȘI GOBLINII
Autor: George MacDonald
An apariție : 2017
Editura: CASA CĂRȚII
Nr. Pagini: 218
Limba: Română
Gen Literar: Carti pentru copii
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1849

Alte recenzii de la George MacDonald:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Armonii automnale” de Elena Neagu
Recenzie „Armonii automnale” de Elena Neagu

  Doamna Elena Neagu a lansat anul acesta un nou volum de poezii, intitulat „Armonii automnale”. Cu toate că m-am gândit prima dată la anotimpul de toamna, parcurgând această carte am descoperit că momentul acțiunii nu este dedicat exclusiv anotimpului amintit,...

Recenzie ”Agonie și extaz vol. 1+2” de Irving Stone
Recenzie ”Agonie și extaz vol. 1+2” de Irving Stone

Agonie și extaz, povestea de viață a celui care a marcat istoria artei Indiferent dacă vorbim despre artiști, elevi ai școlii de Arte, persoane obișnuite, copii sau tineri și bătrâni, fie că au legături cu arta sau cu Italia, aproape nimeni nu poate să nu fi auzit de...

0 0 votes
Article Rating
Diana Cornila a fost redactor Booknation.ro și a scris 56 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Cornila aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Descoperă cartea ”Evadare din România lui Ceaușescu”

X