Cumplit. Groaznic. Dureros. Aceste trei cuvinte îmi apar în minte în urma lecturării acestei autobiografii. Pe tot parcursul cititului, am crezut că e o ficțiune, pur și simplu nu poate fi atâta durere și suferință, atâta curaj și neînfricare între-un copil.
Mishke este un copil al Holocaustului, dar nu una dintre fetițele care s-au resemnat și s-au lăsat duse în lagărele de exterminare. Este o luptătoare acerbă, care a preferat vagabondajul și libertatea, în speranța de a-și găsi părinții.
Fiecare cuvânt și fiecare frază mi-a dat fiori. Istoria unei fiice neînfricate în căutarea părinților, pierduți într-un război absurd, a fost prea grea pentru spiritul meu. De câteva ori, am simțit nevoia să respir. Mă asfixiam de istoriile ei, atât de naive, dar incomensurabil de înfricoșătoare.
Un copil nu poate resimți atâta suferință și să rămână integru în convingerile sale. Cel puțin asta am crezut eu până nu demult. Însă de când am cunoscut acest monolog al unui suflet disperat, îmi dau seama că posibilitățile noastre sufletești sunt nelimitate.
De ce mi-a plăcut cartea? Iată 3 răspunsuri:
- Este foarte fluentă. Se citește pe nerăsuflate și te aruncă cu violență în mijlocul evenimentelor, încât simți că ești absolut îndepărtat de realitate.
- Este emoționantă și dă de gândit, dar mai ales este o incursiune elocventă în inima evenimentelor istorice din cel de-al doilea război mondial.
- Este despre om și limite, despre natură și cruzime, despre credință și necredință.
Pentru mine lucrarea autoarei belgiene Defonseca a intrat în topul celor mai bune scrieri despre conflagrația mondială, care a răpit viețile a milioane de oameni nevinovați.
Alte recenzii de la Misha Defonseca:
