Nu mă omor după istorie și nici cărțile istorice nu prea mă atrag. Nu, nu mă mândresc cu asta, dar Printre tonuri cenușii m-a făcut să-mi schimb părerea. Recunosc că am avut-o în wishlist de multă vreme, iar acum, imediat ce am prins ocazia, mi-am luat-o.
Este o poveste greu de citit, dar mai greu de lăsat din mână. Titlul… definește perfect conținutul romanului, chiar dacă inițial poate nu te trimite cu gândul la o astfel de poveste.
Ruta Sepetys a fost născută și crescută în Michigan, fiind fiica unui refugiat lituanian. Autoarea a auzit povestea reținuților încă de mic copil și a ajuns să dea naștere acestui roman, ce reprezintă glasul sutelor de mii de oameni care și-au pierdut viețile în timpul politicii de epurare a regiunii baltice duse de Stalin.
La final, prin Mulțumiri, Ruta E. Sepetys ne mărturisește că a ales să spună povestea lor prin niște personaje imaginare, dar în care se regăsește. Deși, mai spune ea, un singur personaj face excepție, fiind real. Este vorba de doctorul Samodurov, despre care cu siguranță istoricii au multe de spus.
,,M-au săltat în cămașă de noapte.” Este prima propoziție prin care romanul debutează. Autoarea oferă timp cititorului pentru a se pregăti înainte de intrarea în scenă a ororilor lagărelor de muncă. Însă după primele pagini, eu deja aveam lacrimi în ochi.
Lina este protagonista romanului, o adolescentă de cincisprezece ani, fiică de rector universitar. Un personaj puternic, talentat, neînfricat și demn, iar orice cititor poate afirma asta. Cu toate că se află la o vârstă fragedă, putem observa mentalitatea cu care privește întreaga acțiune. Maturitatea sa este de apreciat. Printre tonuri cenușii mă duce cu gândul la un jurnal foarte bine scris. Faptul că aduce trecutul la viață prin ,,ochii” unui adolescent reprezintă o mare responsabilitate, pentru că trebuie să egaleze balanța și să ofere și alinare cititorilor.
Exact cum spune și autoarea, în unele războaie este vorba doar despre bombardamente. În acest război, pentru oamenii din țările baltice, a fost vorba despre încrederea lor nestrămutată. Toate, dar absolut toate astea o fac o carte despre prietenie, echipă și triumf al umanității. Devine un roman care deschide ochii. Este pur și simplu frumos și de neuitat.
Am apreciat cum autoarea a folosit și încadrat flashback-urile, pentru că în general strâmb din nas la ele. Însă, în Printre tonuri cenușii, apar ca o comparație cu perioada în care erau liberi. Am rămas cu un gust amar la gândul atâtor aspirații și vieți distruse. Este sfâșietor.
Povestea de dragoste prezentă, nu este nicidecum caracterizată ca profundă. Nici implicarea lor nu a fost mare, date fiind condițiile, însă este frumoasă prin inocența sa și reușește să-ți mai încălzească inima.
Ruta Sepetys se bazează foarte mult pe mărturiile sfâșietoare ale supraviețuitorilor, despre care vorbește ceva mai detaliat tot în Mulțumiri, dar și pe ideea de rescumpărare a dragostei de țară, de aproape, prin iubire. Este chiar sfâșietor să citești cum ajung să ascundă sfeclă de zahăr în lenjeria intimă, să primească rații, toate astea sub privirile și jignirile ofițerilor.
Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o țină în viață?
— Douăzeci de minute, a lătrat ofițerul. Și-a azvârlit țigara aprinsă pe podeaua curată a camerei noastre de zi și a strivit-o cu cizma.
Eram pe cale de a ne transforma și noi în țigări.