Recenzie “Puterea prezentului” de Eckhart Tolle

de | ian. 25, 2022 | Dezvoltare Personală, Lecturi Motivaționale, Recenzii cărți, Spiritualitate

Un cerşetor stătea la marginea unui drum de mai bine de 30 de ani. Într-o zi, trecu pe acolo un străin. „Te înduri să-mi dai un ban?”, murmură mecanic cerşetorul, întinzându-i vechea lui şapcă de baseball. „Nu am nimic să-ţi dau”, spuse străinul. „Dar pe ce eşti aşezat?”, întrebă acesta. „Un gunoi”, răspunse cerşetorul. „E doar o cutie veche. Stau pe ea de când mă ştiu”. „Te-ai uitat vreodată înăuntru?”, întrebă străinul. „Nu”, răspunse cerşetorul. „Ce rost are? Nu e nimic în ea”. „Uită-te înăuntru”, insistă străinul. Cerşetorul reuşi să ridice puţin capacul. Şocat, nevenindu-i să creadă, văzu că toată cutia era plină cu aur.

Această parabolă deschide cartea lui Eckhart Tolle și ne invită în lumea spiritualității. Autorul precizează chiar de la început că prin cartea de față nu ne învăța ceva nou, mai degrabă ne aduce aminte și ne atrage atenția spre lucrurile ce contează și care sunt mereu în preajma noastră. Ne acompaniază în găsirea Adevaratului nostru Sine. Ne ajută să ne debarasăm de Sinele Fals. Sinele Adevărat se află în clipa de acum.

Eckhart Tolle vine prin această carte să-l contrazică pe Descartes care afirma “Cogito, ergo sum” => “Gândesc, deci exist”. Se pare că adevărata fericire poate fi dobândită atunci când reușești să nu mai gândești, atunci când te descătușezi de trecut și viitor, concentrându-te pe clipa prezentă. Învățătorul spiritual tinde să ne învețe cum să atingem iluminarea. Iluminarea poate fi atinsă aici și acum.

Toate problemele noastre sunt cauzate de propria minte, de gândurile despre trecut și grijile în ceea ce privește viitorul. Deci, mesajului exact este următorul: problema umanității este adâncă înrădăcinată în mintea în săși. Sau, mai curând, în identificarea noastră greșită cu mintea.

După cum afirmă autorul, cartea este dedicată celor care sunt pregătiți pentru o transformare interioară radicală. De-asemenea, este îndreptată și către cei care, deși nu vor fi pregătiți s-o pună în practică în totalitatea, vor găsi conținut demn de luat în seamă.

Ei bine, se pare că fac parte din a doua categorie. Unele pasaje mi-au părut apă de ploaie, iar în altele am găsit câteva idei din psihologie cu care rezonez. Aș evidenția aici idea conform căreia toate sentimentele negative pe care le simțim sunt în legătură directă cu percepțiile și cu așteptările noastre și nicidecum nu depind de persoana despre care credem noi că a cauzat situația de față. Spre exemplu, dacă ne dezamăgește cineva, nu înseamnă că acea persoană a făcut ceva rău, mai degrabă noi am avut așteptări prea mari.

O altă teză cu care am rezonat este păstrarea pozitivismului concentrându-te pe clipa de acum. Ancorarea în problemele trecutului și grijile privind viitorul ne împiedică de multe ori să savurăm viața. Realizăm de multe ori că am fost fericiți, doar după ce fericirea dispare. De-asemenea, capacitatea de controlare a propriilor răbufniri și emoții negative nu este o abilitate caracteristică tuturor. Dar și păstrarea interioară a stării de Zen, indiferent de războiul care ar putea exista în exteriorul corpului nostru ar fi o teză importantă.

Asumați-vă responsabilitatea pentru viața dvs. Nu vă poluați Ființa interioară, frumoasă și strălucitoare și nici Pământul cu negativism. Nu-i dați nefericirii, indiferent de forma ei, un lăcaș în interiorul dvs.

Nu sunt interesată de spiritualitate, cunoașterea de sine, meditații, etc. Însă, uneori îmi place să ies din zona mea de confort și să selectez câte o lectură mai neordinară, de care în mod obișnuit nu m-aș apuca. Este și cazul cărții de față. Probabil că fac parte din tagma celor care nu sunt pregătiți pentru o comunicare strânsă cu interiorul. Sunt o persoană pragmatică și dacă ne referim la cărțile de dezvoltare personală, le prefer pe cele bazate pe psihologie. Pri urmare, cred că nu revin prea curând la genul cărților de spiritualitate precum cea de față.

Să nu fiu înțeleasă greșit. Probabil cartea își va găsi cititorii ei, precum și Eckhart Tolle și-a găsit învățăceii. Însă, nu este pentru mine…

Trăiește aici și acum! Dacă în prezent nu te simți fericit ai trei soluții: schimbă situația, ieși din situație sau accept-o!

Titlu: PUTEREA PREZENTULUI
Autor: Eckhart Tolle
An apariție : 2016
Editura: CURTEA VECHE
Nr. Pagini: 264
Limba: Română
Gen Literar: Spiritualitate, ezoterism
Nota recenzorului: 6 / 10
Vizualizari recenzie: 2387

Alte recenzii de la Eckhart Tolle:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Punk 57” de Penelope Douglas
Recenzie „Punk 57” de Penelope Douglas

Așteptam de mult o carte scrisă de Penelope Douglas, dar care să fie diferită de seria ei de renume "Devil's Night", pentru că aveam nevoie de ceva mai soft și mai ales, ROMANTIC. "Punk 57" este o poveste pe care am citit-o acum mulți ani, dar pe care am recitit-o...

Recenzie ”Ceva în apă” de Catherine Steadman
Recenzie ”Ceva în apă” de Catherine Steadman

Titlul cărții „Ceva în apă” de Catherine Steadman este promițător și te îndeamnă la investigații mai aprofundate. Sugerează o poveste plină de mister și tensiune. Și chiar de asta dai. Cartea urmărește povestea unui cuplu de tineri însurăței care se bucură de luna lor...

0 0 votes
Article Rating
Taisia Crudu a fost redactor Booknation.ro și a scris 211 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Taisia Crudu aici.
Mă numesc Taisia și sunt o cititoare înflăcărată! Citesc, pentru că este un mod agreabil de a petrece timpul liber și a îmbina utilul cu plăcutul. Îmi place lectura fiindcă îmi dă posibilitatea să evadez din realitate și să trăiesc mai multe vieți. Am oportunitatea să vizitez diferite locuri, să simt o multitudine de sentimente și senzații atunci când totul mă ține pe loc sau când cad în rutina zilnică. Și desigur, îmi place să cred că cu fiecare carte citită “cresc” un pic. Încerc să găsesc ceva “bun” în fiecare lectură. După fiecare carte devin mai curioasă și mai motivată să citesc mai mult, să descopăr lucruri noi și interesante. Este poate cel mai ușor mod de a te redescoperi și a te reinventa. Cititul e la modă!
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments