-Şi te-ai eliberat? Nu pari deloc liberă. Ba, dacă mă gândesc bine, clocoteşti din pricina jugurilor pe care, chiar dacă le-ai îndepărtat din trup, ţi-au rămas în suflet. Aud lanţurile zornăind.
Am aşteptat cu nerăbdare continuarea seriei Regatul inocenţilor. Contrar cu seria Păcatele fiului, Regatul inocenţilor m-a captivat de la primul volum şi m-a ţinut în priză. În acea stare de beatitudine şi de nerăbdare de a continua lectura chiar şi atunci când volumul era dat gata deja şi continuarea încă nu se aşternuse pe hârtie fiind doar în plan de proiectare. Da, Theo, nu mai arunca cu pietre în mine – nu m-a prins Păcatele fiului şi cu asta basta. Ba tot strigă ultimele două volume, la mine, de pe raft. M-a tentat să citesc, am luat cartea, dar cum eram în zilele „aş muri, da’ nu acum”, am abandonat şi Păcatele dar şi orice altceva din lista de lectură. Aveam deja făcute rafturi de lecturi abandonate. Parcă nimic nu-mi plăcea. Nici măcar de mine.
-Când un lucru e prea frumos să fie adevărat, al dracu’ să fie el dacă e adevărat!
Revenind la oile noastre. Pentru mine, Regatul inocenţilor este la acelaşi nivel cu Am murit, din fericire. Sunt la fel de fascinată de serie. Şi aşa cum spuneam, după ce finalizez câte un volum din Regatul inocenţilor, mi se întâmplă ca timp de câteva zile să rămân tot pe tărâmul elfilor. Degetele mele tot caută să întoarcă pagina, cu ochiul minţii încerc să întrevăd următoarele aventuri şi apoi, când descopăr neantul, apare frustrarea: unde-i continuarea!!??
Era sfâşietor să fii nevoit să alegi între raţiune şi emoţie atunci când între cele două opţiuni – prinse în chingi – se zbăteau fiinţe atât de dragi.
Al treilea volum al seriei m-a aruncat în lumea dezvăluirilor, al celor mai tăinute şi mai bine apărate secrete. Am simţit alături de Nayan, pe de o parte, ruşinea celui ce se simte vinovat că trage cu urechea, pe de altă parte, am fost şocată, dezamăgită şi enervată de perfidia celor din jur. Brusc parcă niciun membru al familiei nu ar fi fost cel pe care Nayan îl cunoştea şi alături de care crescuse.
Am înţeles că eram o naivă incorigibilă. După câte mi se întâmplaseră, încă nu mă învăţasem minte. Încă mă încăpăţânam să cred că oamenii, chiar şi cei mai răi, aveau pitită pe undeva o latură capabilă de milă.
Regatul inocenţilor. Cartea a treia este un veritabil volum enigmatic peste limita suportabilităţii. Theo Anghel ne testează limitele şi verifică graniţa până la care inimile noastre nu mai pot suporta. Întâi coşmarul de a ne afla în mâinile perfidului şi diabolicului Nadas, apoi confirmarea de gura aceluiaşi diabolic al faptelor atroce la care a supus-o pe inocenta Satya. Ca mai apoi să ne trezim în faţa secretelor cele mai intime ale lui Yanti, problemelor de inimă ale Gitei, aventurilor lui Chandan şi de ce nu, a propriilor halucinaţii. La asta adăugăm şi vinovăţia de a-l afunda pe Raeran în problemele familiei Toril dincolo de limita admisă de regina Esrendellului.
-Pe Mama tuturor zeilor! Păsările nu au cum să-şi ia zilele, dar asta sigur o să găsească o cale. Nu cred c-a văzut vreodată nişte oameni mai tâmpiţi ca voi! Şi vă spun, de unde privesc eu, arată a prostie cu neputinţă de îndurat.
Din vălătucul tuturor acestor evenimente din sânul familiei Toril, două personaje mi s-au marcat în subconştient: Saelind şi Aro Nadas. Preocupată de dezvăluiri şocante lui Nayan i-a sărit din vedere Saelind. Cred de şi-ar fi păstrat ceva atenţie şi pentru mezina elfilor ar fi avut de a face cu dezvăluiri şi mai şocante. De unde privesc eu, tind să cred că alunecă pe drumul opus cel al vindecării. Lipsa experienţei precum şi desele întoarceri ale victimelor de la jumătatea drumului spre nefiinţă, a supt mai multă lumină din sufletul lui Saelind decât lasă să se vadă şi, din nefericire, cei din jur sunt prea prinşi în propriile probleme pentru a o privi în profunzime şi pe tânăra elf.
E curios cum circumstanţe diferite te fac să vezi acelaşi lucru în altă lumină.
O a doua enigmă, pentru mine, constă în personajul Aro Nadas. Pe de o parte, pare a fi un simplu pion, pe de altă parte, un păpuşar alunecos şi dibace. Ce urmăreşte el cu adevărat este un adevărat mister. Cum nu îmi pot explica nici trecerile lui bruşte de la inocent la şarpe şi vice versa. În jurul familiei Toril planează forţe malefice cu scopuri nedescoperite încă. Întrebarea rămâne: de pe experienţa neplăcută a cui vom bifa o nouă revelaţie?
-Câteodată drumul se întunecă şi nu mai vezi speranţă la capătul lui.
Regatul inocenţilor. Cartea a treia ne afundă şi mai mult în necunoscut. În ciuda tuturor revelaţiilor, în loc de dezvăluire ne adâncim şi mai mult în necunoscut. Fiecare nouă interacţiune cu noi personaje tinde a ne acoperi ochii în loc în a ne dezvălui drumul cel bun. Theo Anghel ne abate atenţia de la ceea ce contează şi ne face să o apucăm pe piste greşite. Ce anume rămâne ascuns ochilor atât a cititorilor cât şi a personajelor?
-Încetează să-ţi mai legi ursita de a altora. Viaţa ta are cursul ei.
Alte recenzii de la Theo Anghel:
