Încep prin a spune că Revolutionary Road nu e neapărat o carte pe care am adorat-o. Dar aș mai citi-o de cel puțin trei ori. De ce? Pentru că nu m-a lăsat indiferentă. Pentru că am empatizat cu personajele ciudat de mult, m-am simțit eu prinsă în mrejele acțiunii.
Revolutionary Road este un roman greu și lipsit de dinamism. Dar, deși se citește extrem de greu, având multe, foarte multe detalii, ceva m-a făcut să nu pot să-l abandonez. Ceva în stilul autorului a trezit în mine o latură de care nu știam, o latură care se lasă emoționată de clasic și vintage.
În ultimul timp am citit mult (prea mult) young-adult, am zis că ar fi timpul și pentru altceva și, sinceră să fiu, îmi era dor să citesc ceva clasic. Când am primit Revolutionary Road de la Litera, am fost extrem de încântată, evident. Am început să o citesc și entuziasmul meu pierea încet-încet. Primele pagini? O adevărată provocare, dacă mă întrebați pe mine. Apoi, deodată, s-a făcut lumină și lucrurile au început să capete un contur frumos.
În America anilor 1950 un cuplu își duce traiul de pe-o zi pe alta, într-o monotonie tipică după câțiva ani de căsătorie. Frank lucrează într-un domeniu care îi displace, pentru bani, dând uitării visul lui de a locui la Paris. April e o soție devotată, casnică, împovărată de lipsa de comunicație dintre ea și soțul său. Când April decide că visul ei de a deveni actriță merită o șansă și propune să se mute la Paris, Frank cunoaște pentru prima dată frica. De ce el nu simte nevoia să iasă din anonimat? Dacă soția lui va cuceri pe marile scene ale Lumii, în timp ce el se complacă, mulțumindu-se cu același statut social?
Cei doi revoluționari de pe Revolutionary Road vor, așadar, să înceapă o nouă viață la Paris, în speranța că visele cu care-au rămas din copilărie vor deveni realitate. Dar dacă visele se transformă în coșmaruri?
Personajele nu mi-au plăcut. Deloc. Am găsit un cuplu plin de frustrări, doi oameni superficiali și ipocriți, fără vreun scop realizabil în viață. I-am dat 3 stele romanului pe GoodReads tocmai din cauză am fost profund enervată de cum a creat Yates protagoniștii 🙂
Un roman cu un limbaj deloc accesibil, cu blocuri mari de descrieri aproape inutile, care nu m-au ajutat întotdeauna să-mi fac o viziune mai clară asupra temei, și totuși un roman interesant prin impactul emoțional pe care-l are asupra cititorului. O familie clasică la prima vedere, cu certuri și lipsă de comunicare.
You’re painfully alive in a drugged and dying culture.
Revolutionary Road este despre diferența dintre aparență și esență. Atât Frank, cât și soția sa, preferă să se ascundă în spatele unor măști care, cred ei, îi definesc. Revolutionary Road e despre evoluție și involuție, despre cum riscăm să devenim persoana de care ne era teamă că vom deveni.

Mie mi-a placut romanul si probabil asta e si motivul pentru care nu mi s-a parut deloc greu de citit. Yates stie sa surprinda foarte bine monotonia care se instalase in cuplul Wheeler, cum la fel de bine induce apoi si starea de „revolutie” ce pare sa-i cuprinda in clipa in care apare ideea mutarii la Paris.
Corect spus e ca April e o sotie care sufera de „lipsa de comunicare” dintre ea si sotul ei si nu de „lipsa de comunicatie”. 🙂