Recenzie ”Șeful” de Vi Keeland

de | feb. 26, 2022 | Recenzii cărți

O relație cu Șeful!

Resse l-a cunoscut pe Chase Parker la una dintre cele mai dezastruoase întâlniri din viața ei. Fiind martorul clasicului apel de salvare către prietena lui Resse, acesta decide să o salveze el însuși de la tragica întâlnire.

Astfel, după un schimb de replici sarcastice între cei doi, Chase apare cu partenera sa la masa celor, pretinzând că el și Resse au fost iubiți în adolescență. Resse intră în jocul lui, iar cei patru ajung să ia masa împreună. În cele din urmă, întâlnirea se transformă într-una dintre cele mai amuzante și ciudate întâlniri din viața ei.

La o săptămână după această întâmplare, Resse încă sa gândește la bărbatul misterios, la falsul ei iubit din adolescență. Surpriza apare atunci când ea află că Chase Parker este noul ei șef care, surprinzător sau nu, este atras de ea și a promis să facă orice pentru a o câștiga. Dar cum ar părea în ochii colegilor ei ca o angajată într-un nou post să aibă o relație cu șeful?

Așa cum ne-a obișnuit Vi Keeland în cărțile sale, amândoi poartă cicatricile trecutului și au mai mult decât oricând nevoie de cineva care să îi vindece. Dar oare vor reuși să depășească orice prejudecăți și, în același timp, trecutul dureros pe care l-au avut amândoi?

,,Cu tine vreau mai mult. Nu-ți pot promite ce anume va fi sau unde se va ajunge, dar e mai mult decât ceva fizic. Mă atrage totul la tine. . . ești deșteaptă, sinceră, amuzantă curajoasă, puțin sărită. . . și mă faci să zâmbesc fără un motiv anume. Nu neg că te doresc în patul meu. Cred că te-ai prins de asta până acum. Dar vreau și asta. M-am săturat să privesc în urmă. A trecut multă vreme de când mi-am dorit să trăiesc clipa.”

Părerea mea despre cartea lui Vi Keeland

După Indecent, așteptările mele au fost propulsate la un cu totul alt nivel. Destul de naiv din partea mea. Cu toate acestea, și Șeful a fost o surpriză pentru mine, mai mult sau mai puțin, deși, mă așteptam să îmi placă mai mult decât Indecent.

Se pare, totuși, că povestea Irlandei și a lui Grant va rămâne preferata mea. Poate că nu am fost prea impresionată și pentru că această carte se aseamănă foarte mult cu aceea. Aceleași povești între șef și angajată, același trecut dramatic și același final, același traseu, totul identic.

Chiar și așa, tot Indecent va rămâne mai bună, poate datorită factorului lacrimogen de la final. Și în această carte avem parte de scene dureroase din trecut, de replici amuzante și sarcastice și de scene fierbinți, scrise foarte bine.

Probabil că dacă aș fi citit-o pe aceasta prima, aș fi avut o altă părere. Dar în acest caz, Șeful va rămâne pe locul doi în topul cărților citite de la Vi Keeland. Numai că gusturile nu se discută, iar voi poate că veți avea o altă opinie și vă va plăcea mult mai mult povestea lor. Toate cărțile lui Vi se citesc rapid și sunt delicioase pentru serile care vin după niște zile lungi!

Titlu: ȘEFUL
Autor: Vi Keeland
An apariție : 2021
Editura: TREI
Nr. Pagini: 364
Limba: Română
Gen Literar: Erotica
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 2556

Alte recenzii de la Vi Keeland:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 7 luni, 25 zile și a scris până acum 410 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments