Romanul ” Sfântu Așteaptă” al scriitorului francez Raymond Queneau mustește de un debordant suprarealism, unul care, deși frizează ușor absurdul, ba chiar utopicul, totuși păstrează neceasară doză de real de palpabil, prin intermediul analogiilor inevitabile, a tăioaselor asociații de idei, dar mai ales cu ajutorul unei pișcături spumoase a lexicului.
Excentricitatea stilului literar al lui Raymond Queneau exultă în efervescența inventivității, născând o mulțime de cuvinte noi într-un umor savuros care corupe.
Suprarealismul literar al lui Queneau tinde, odată cu fiecare personaj și întâmplare, să evadeze din chenarele manierismului închistat al unei anumite metode.
Uneori ca un zbor, alteori ca un rezultat al teribilismului situat între alambicare și exacerbare, romanul ” Sfântu Așteaptă” poate fi asemuit cu o uimitoare săgeată care, printr-o halucinantă metodă, sfidează legea gravității cu o nonșalanță aparent copilăroasă și totuși terifiant de incisivă.
Romanul acesta poate fi, pe bună dreptate, asemuit cu o cacialma magnetizantă și genială, cu un pamflet sau cu o persiflare, nu neapărat ca o lovitură aplicată în plexul duelistului, ci mai degrabă ca o încercare de a scutura promoroaca de pe umerii societății. Până la un anumit punct ar fi putut să fie un fel de ” roman manifestat”, însă ” Sfântu Așteaptă” nici nu revendică și nici nu oferă, virulența stilului fiind totuși maleabilă, casantă în anumite momente, cuprinsă de o fragilitate descurajatoare.
Însă, dincolo de toate fantasmele literare încrustate de Queneau, chiar și dincolo de mustindul suprarealism, romanul ” Sfântu Așteaptă” este o carte acaparatoare și insinuantă.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Raymond Queneau:
