Știu că vă așteptați să vorbim despre Simon și, inevitabil, vom ajunge la el, dar ca să ajungem la el și să înțelegem ce fel de om era, trebuie să cunoaștem femeile pe care viața i le-a scos în cale. Am putea să fim răutăcioși și superficiali (cârcotași) și să spunem că era afemeiat și interesat doar de propriile plăceri, dar n-am fi drepți deloc. Și femeile sunt dovada vie a modului în care el a reușit să schimbe destine aducând lumină în beznă, speranță în disperare și fericire în singurătate. Simon este pur și simplu un om bun care iubește viața cu tot ce înseamnă ea, cu bune și rele.
Simon este chibritul care aprinde lumânarea, este omul care aduce schimbarea și alungă disperarea, neîncrederea, singurătatea și tristețea. Nu pentru că ar avea ceva talente nebănuite, ci pentru că sufletul lui plin de dor, căruia i-a fost refuzată prima dragoste, se potrivește mănușă pe sufletele lor ciuntite și traumatizate, pentru că le vede vulnerabilitățile, le acceptă și le ajută să și le transforme în puncte forte.
Simon adună poveștile grele ale câtorva femei ajunse la vârsta înțelepciunii, dar care până au ajuns aici au avut de parcurs un destin marcat de tragedii, traume și pierderi. Simon a fost pentru fiecare dintre ele pansamentul pus pe rănile lor. Simion a fost acela care a reușit să ajungă la inima lor și să le-o vindece atunci când toate speranțele li se păreau pierdute. În patru capitole, femeile își dezvăluie dramele, iar pe rămășițele acestor vieți, Simon pune piatra de temelie pentru următoarea lor viață. Le convinge să trăiască mai departe, le convinge să nu mai ia în seama durerea, să se ridice și să o ia de la capăt.
Citind primul capitol, m-am dus cu gândul la Degeaba cântă cucuveaua, deoarece ambele se deschid cu aceeași scenă: scena unui priveghi, unul atipic. La priveghiul lui Simon, alături de soția sa, Melania, s-au adunat femeile cu care acesta a înșelat-o de-a lungul vieții și pe care le-a iubit. Nu se păruiesc, nu se ceartă, din contră. Sunt prea bătrâne pentru gelozie și sfadă.
Narine scrie despre viață și aceasta nu e niciodată doar bună, ușoară sau frumoasă. Aflăm poveștile a patru femei, fiecare încercată de soartă într-un fel diferit, dar toate legate de același sat armean, rupt de civilizație. Și cu toată amărăciunea și tristețea acestor povești, Narine reușește să te convingă că viața merită trăită și soarele, câteodată mai greu, câteodată mai ușor, va continua să iasă dintre nori. Viața în Berd înseamnă muncă grea, mizerie, sărăcie, dar în ciuda slăbiciunilor, greutăților și a lipsurilor, femeile reușesc să găsească calea de a se simți împlinite și de a se bucura de viață și un mare procent pentru acest lucru îi revine lui Simon care pare că știe de ce are nevoie fiecare și după ce tânjește, ce a făcut-o să se închidă, ce-a pierdut sau ce-a speriat-o. Are darul să știe să aline, să vindece, cu vorba simplă țărănească, directă, fără artificii și lipsită de meșteșug literar. În ciuda prejudecăților, a obiceiurilor și regulilor stricte pe care trebuiau să le respecte într-o societate profund patriarhală, femeile s-au lăsat convinse de Simon să încalce rânduielile, să riște să devină subiect de bârfă din cauza relației cu el și chiar să-și piardă căsniciile și au primit la schimb dragoste, recăpătându-și încrederea în propriile puteri și înțelegându-și nevoile și problemele. Au ales eticheta grea de “cealaltă femeie”, dar și-au recăpătat bucuria și sensul vieții. Și oricât de bun vindecător ar fi fost Simon, dacă aceste femei n-ar fi fost curajoase și dârze, poveștile și destinele lor ar fi fost probabil foarte diferite. Și cu toate că nu toate sunt femei după care bărbații ar întoarce capul pe stradă, fiecare are frumusețea ei, iar Simon are darul de a vedea, dincolo de fața tristă, ascunsă după păr sau batic, dincolo de hainele șleampete și peticite, de ridurile tăiate de tragedii, ceea ce le face deosebite. Și reușește cu blândețea și perseverența lui să le scoată talentele la lumină și să le învețe să le poarte cu mândrie.
Simon a fost pentru ele un soi de liman unde s-au oprit oleacă pentru a-și trage sufletul și a o lua de la capăt, a fost pat de suferință și rampă de lansare către o nouă viață, o viață în care durerea, pasivitățile și lașitățile bolnăvicioase de altădată au fost spălate și șterse de mâinile lui aspre și bătătorite de zidar. El le-a convins să scoată botnița pusă iubirii, să uite umilința și deznădejdea, să iubească, să îmbrățișeze, să ierte.
Simon este o carte care îți gâdilă sufletul în multe feluri, este o pauză de relaxare, din care mie mi-a lipsit realismul magic atât de prezent în cealaltă carte a autoarei și chiar dacă Sașia Vardanuș purta ceva parfum de magie, povestea ei a fost prea puțin exploatată ca să îmi fie de ajuns.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Narine Abgarian:
