Recenzie ”Sunt o legendă” de Richard Matheson

de | ian. 10, 2018 | Beletristică, Fantezie, Horror și Thriller, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți

Sunt o legendă– filmul- este unul dintre preferatele mele. Nu numai fiindcă îl are în prim plan pe Will Smith cât și pentru povestea și desfășurarea cadrelor. Aflând că la baza acestui film se află o carte, curiozitatea mea a atins cote maxime. După o „vânătoare” nemaipomenită, am ajuns în posesia volumului Sunt o legendă semnată Richard Matheson ce a stat la baza minunatei ecranizări ce l-a avut în rol principal pe Will Smith.

Sunt o legendă– cartea- s-a dovedit a fi fiind un volum de nuvele al cărui prim plan îl ocupă povestea Sunt o legendă. Povești nemuritoare unde răul capătă rolul câștigătorului, Richard Matheson ne poartă pașii în lumea întunericului, a unui fantasy gotic de unde niciun suflet nu iese învingător în lupta cu răul.

Suntem plimbați în lumea sufletelor timide, hrana influenței celor puternici salvați de o sumbră păpușă voodoo și manevrați ca pe o armă a răului și a crimei. Asistăm la un viitor prestabilit unde imaginea sângeroasă a crimei atârnă sumbru la orizont. Copilăria și imaginea purității este transformată într-o artă a crimei și își țese pânza vânătorului nedând nicio șansă vânatului de a se salva. Și nu numai.

”Puterea vampirului stă în faptul că nimeni nu crede în existența sa.”

În mijlocul navalnicei puteri a răului și a crimei, plutește Sunt o legendă. Locul unde vampirismul apare ca efect al unei molimi. Locul unde îl descoperim pe Neville, ultimul om neafectat de fatidica boală, înconjurat în fiecare seară de o masă muribundă, doritoare de sânge. Fiecare tentativă zilnică de a-i stârpi pe dubioșii locuitori pare un caz pierdut. Numărul lor nu scade nicicum.

Neville ar vrea să renunțe. La urma urmei ce rost are să lupte când singurătatea apasă tot mai greu pe umerii săi. Cu toate acestea continuă. Vrajuri de usturoi proaspăt atârnă la ferestre și la uși, noi țepușe de lemn sunt făurite și zilnic își îmbracă armura izbăvitorului și mai trimite câțiva vampiri în somnul veșnic din care lăsarea nopții nu-i va mai ridica.

Totul în privința lor era ciudat; faptul că stăteau înăuntru în timpul zilei, faptul că evitau usturoiul, moartea prin înfingerea unui țăruș, frica recunoscută față de cruci, teama presupusă față de oglinzi.

Atunci când un câine viu apare pe strada sa, speranța îi renaște de parcă ar avea voință proprie. După zile întregi de tentative eșuate în a-l face pe câine să aibă încredere în el, Neville reușește să-și aducă patrupedul- speranță în casă. Însă soarta îi demonstrează încă o dată cât de fragilă este viața. Rănit grav patrupedul moare înainte ca Neville să apuce să simtă sentimentul victoriei.

Cât mai am zile pe lume

Dragă, te aștept pe tine

Cât pe lume mai sunt stele

Eu îmi pun speranța-n ele!

Speranța renaște atunci când Neville întâlnește o femeie imună, pare-se, la molimă. Însă curând, Neville va realiza că destinul și-a propus să facă din el simbolul pierzătorului și al ființei ce ține morțiș să nu evolueze odată cu planeta și cu timpurile. Ultima bătălie va rămâne un simbol al unei lupte ilogice, al unui război menit a fi pierdut.

Sunt o legendă de Richard Matheson se suprapune cu Sunt o legendă, filmul cu Will Smith. Făcând abstracție de film, Richard Matheson a scris un set de povestiri întunecate ce-ți trimit fiori pe șira spinării și-ți creează iluzia unui război pierdut încă din start. Răul, ca și Binele, poate triumfa în egală măsura, depinde din ce unghi privești totul. În același timp, dacă citești Sunt o legendă fiind fixat pe film, vei suferi o dezamăgire crasă. Deși au elemente comune, filmul cât și cartea se ramifică dintr-un anumit punct și o iau în direcții total diferite.

Citiți cartea Sunt o legendă pentru firul ei fantasy gotic narată într-un stil de o întunecime captivantă, iar dacă credeți că a fost prea mult, vizionați filmul Sunt o legendă pentru a adăuga victoriei răului un strop din speranța și iluzia unei lumi de basm. În ambele cazuri veți avea doar de câștigat.

Un volum disponibil şi pe site-ul Editurii RAO.

Titlu: SUNT O LEGENDĂ
Autor: Richard Matheson
An apariție : 2008
Editura: RAO
Nr. Pagini: 384
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2986

Alte recenzii de la Richard Matheson:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 11 ani, 4 zile și a scris până acum 308 articole. Se află pe poziția 6 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments