Recenzie „Terapia” de David Lodge

Noi toți avem nevoie de terapie, unii de cea intensivă, alții doar de alcool.

Please meet Tubby, scenaristul unui sitcom popular din UK, căsătorit, cu 2 copii care sunt deja mari.

Trecut de ai săi 50 de ani, Tubby este un bărbat nefericit, care însă conștientizează că nu ar avea motive de ce. Casă, masă, lucru bun și plătit, soție, sex, pseudo-amantă, 4 terapeuți, mașină, succes. Ce ar putea să îi creeze așa un disconfort, încât să nu se simtă fericit. Și colac peste pupăză, îl deranjează blestematul de genunchi.

Well, atunci când nu mai aparții locului sau cuiva, urmează schimbări, situații amuzante în care te spargi de râs, decizii stranii și gânduri buclucașe.

Tubby este genul acela de om, care își poate călca pe nerv, dar nu cumva să supere pe cei din viața lui, dusă până la absurd ideea fixă, încât nu spune la nici unul dintre terapeuții săi despre faptul că mai merge la altcineva. Ținea morțiș să le dea de înțeles că fiecare este unic și de neînlocuit.

„Deși îmi lipsește stima de sine, asta nu înseamnă că nu vreau să fiu stimat de alții”.

Tubby este și naratorul acestei cărți, și duce un soi de monolog într-un jurnal, recomandat să fie scris de psihologul său.

Dacă veți ajunge vreodată să citiți această carte, mai citiți ceva în paralel. Dialogurile puține face lectura încărcată, chiar dacă este amuzantă și plăcută.

Pentru a îi rezista în totalitate, este necesar să îi acordați timp și răbdare.

Lodge ne oferă povestea unui om care nu are idee de fericire și cu ce se mănâncă asta. Personajul principal este într-o continuă căutare, de ce nu funcționează butonul „Sunt fericit”?! Cum să iasă, din vârtejul vieții, întreg și nevătămat, fără să supere pe careva, și să fie în sfârșit împăcat cu propria conștiință, acceptarea de sine?!

Sfârșitul a fost unul atât de tâmpit, în sensul amuzant al cuvântului, încât aș fi vrut o continuare, dar, domnul Lodge nu s-a gândit la cititorii ca mine! Egoistul!

Mâna pe carte, spor să aveți!