Loni Murrow s-a născut într-un mic orășel situat în zona mlaștinilor din Florida, dar a părăsit locul natal de ani buni și trăiește în Washington unde face ceea ce și-a dorit: desenează pasări pentru Institutul Smithsonian. Este un angajat dedicat și talentat și asta ar trebui să fie suficient pentru a nu-și pierde locul de muncă. Viața ei a fost marcată de un eveniment tragic produs pe când avea 12 ani și încă trăia în Florida cu părinții săi: moartea tatălui, un accident petrecut la pescuit ce s-a soldat cu înecarea acestuia, dar despre care au existat bârfe și zvonuri care trimiteau către o sinucidere sau chiar către o crimă. Oficial, cazul este clasificat ca accident și este închis de douăzeci de ani. Loni trăiește destul de retras, socializarea nu este unul dintre talentele sale speciale.
Dar, în ciuda deciziei sale de a nu reveni acasă, soarta are alte planuri. Se vede nevoită să-și ia un concediu și să se întoarcă acasă pentru o perioadă de câteva săptămâni din cauza stării de sănătate a mamei și a insistențelor fratelui său. Întoarcerea în spațiul în care a copilărit îi declanșează amintirile pe care s-a luptat atâția ani să le dea uitării. Imaginea tatălui, misterul ce încă planează în jurul morții acestuia, amărăciunea pierderii o fac pe tânăra femeie să-și dorească să descopere adevărul chiar dacă înțelege că implicarea și redeschiderea acestui caz vechi pot fi riscante pentru propria viață.
Mi-au plăcut foarte mult detaliile despre flora și fauna din acest ținut luxuriant, plimbările lui Loni cu barca pe canalele năpădite de vegetație și modul cum a fost construită povestea de dragoste dintre fată și misteriosul proprietar al debarcaderului cu bărci de închiriat. Mi-au plăcut amintirile despre tatăl lui Loni și relația dintre cei doi, modul în care i-a insuflat dragostea pentru natură, mi-au plăcut fragmentele din jurnalul mamei și detaliile despre gradina și ierburile pe care aceasta le cultiva.
He gave me the birds, and he gave me the swamp. At some point he stopped trying to teach me the finer points of fishing. He saw what I liked about the place and supplied a way to describe it. „Pond chicken,” he’d say, at the movement of something purple in the reeds, or „Kingfisher,” when a small rocket flew past and ahead of us, close to the water.
Once, in the same tone of voice, he said, „Swamp girl.”
I turned, quick, to see.
„That’s you, Loni Mae.” He looked at me sideways and laughed. Shafts of sunlight shone through the Spanish moss above him. „Or no. I got a better name for you. The Marsh Queen.
Adevărul despre moartea tatălui se dovedește a fi un ghem încâlcit de probleme și complicații, dar mergând pe firul amintirilor și căutând noi indicii, Loni are șansa de a-și repara relația cu familia care i-a rămas: mama, fratele și cumnata. Deși inițial ai senzația că relațiile au evoluat greșit din cauza temperamentului foarte exploziv al lui Loni, realizezi că fiecare are dreptate în propria versiune a poveștii, că fiecare a suferit și toți merită o a doua șansă.
Deși are un ritm lent, cartea are suspans și te ține în tensiune până la ultima pagină. Simți pericolul venind, descoperi destul de clar cine e personajul negativ, dar realizezi destul de târziu genul de pericol pe care îl reprezintă.
Este o poveste despre durere și nesiguranță care lasă urme adânci în psihicul și mentalitatea victimelor. Este o poveste despre secrete din trecut, relații reparate, puterea dragostei de a vindeca și noi începuturi. O recomand romanticilor incurabili, iubitorilor de pasări, celor pasionați de artă și desen, dar și celor ce știu să aprecieze o plimbare prin natură.
Alte recenzii de la Virginia Hartman:
