Generație după generație, nomazii l-au venerat pe Tengri și s-au luptat cu lupii, învățând unii de la ceilalți cum să supraviețuiască în aspra viață din stepă. Totemul lupului nu este o carte ușor de citit și n-o recomand decât pasionaților de istorie, de tradiție, de ideologii. Este descriptivă, greoaie, repetitivă, foarte detaliată și amănunțită și te poate obosi sau plictisi. Eu am citit-o în vreo jumătate de an cu pauze dese. Și am refuzat s-o abandonez. Este o monografie detaliată a vieții, a obiceiurilor, credințelor, tradițiilor nomade din zona Mongoliei Interioare, puse în antiteză cu ideologia chineză care și-a uitat originile și înaintașii. Este o încercare de a explica spiritul divin al lupului și de ce în religia neamurilor de stepă acest animal și-a meritat totemul la care nomazi s-au închinat secole la rând și a slujit ca intermediar în relația omului cu divinitatea. Spiritul puternic al lupului este însăși esența spiritului, al curajului și al înțelepciunii popoarelor nomade. Pentru Mongolia, lupul a devenit animal strămoș, maestru în arta războiului, călăuză înțeleaptă, model de urmat și zeu protector al stepei și al oamenilor ei. Asemeni lupilor pe care-i diviniza, Mongolia a devenit seminția cea mai neînfricată și mai puternică, mai înțeleaptă și mai nesupusă dintre neamurile Asiei și Europei.
Taica Bilge și haitele de lupi îl inițiază pe Chenzhen în frumusețea și cruzimea vieții din stepă. În timpul Revoluției Culturale din China, studentul chinez, Chenzhen, este obligat să-și petreacă o parte din practică pe aceste meleaguri. Și este fascinat de mongoli. Îi admiră, îi respectă și ajunge să-i iubească ca pe o familie în detrimentul propriului popor. Venit aici ca urmaș al unui neam de plugari, agricultori, diferențele pe care le percepe între propria seminție și cea a păstorilor nomazi sunt mult prea mari pentru a nu fi luate în seama și a nu-i da de gândit. Acest neam proaspăt cunoscut e net superior agricultorilor prin concepțiile și stilul de viață. Logica și civilizația stepei îi spulberă toate concepțiile despre existență și supraviețuire care țineau de ideologia progresistă chineză. Viața stepei era deasupra existenței umane, mongolii trăiesc pentru a proteja ființa globală, natura însăși, în timp ce chinezii se zbat ca furnicile pentru o fărâmă de pâine. Pentru că această civilizație primitivă a înțeles că viața lor și a animalelor lor nu poate exista fără ecosistem.
Dacă ființa cea mare nu mai există, nici cele mai mici nu mai pot exista.
Deși rămâne aici doar câțiva ani și apoi se reîntoarce în Pekin pentru a-și definitiva studiile, el îi poartă în inimă pe cei lângă care a trăit în anii de studenție și în fiecare clipă a următorilor 20 de ani duce dorul, dar și grija stepei. După trei decenii de la Revoluția Culturala, stepa Mongoliei devine doar o amintire, haitele de lupi au dispărut, iar civilizația nomadă și-a găsit sfârșitul, toate au devenit istorie și au fost îngropate sub nisipurile galbene, pradă numerosului neam chinez aflat în continuă căutare de hrană.
Încercarea lui de a crește un pui de lup este de la început sortită eșecului datorită spiritului liber cu care este înzestrat acest animal. Pe cât de blând a încercat să fie Chenzhen, pe cât de mult și-a iubit puiul de lup, pe atât de crudă și amară mi s-a părut soarta lupului. Curiozitatea neostoită a studentului, încercările lui de a forma o legătură afectivă cu lupu’ mic i-au frânt acestuia spiritul și i-au răpit cel mai de preț lucru: libertatea. Dragostea lui pentru lup s-a transformat în blestem pentru animal. Moartea lupului este simbolul dispariției culturii nomade și a stepei însăși, datorată acelora care au venit aici și n-au arătat respect măreției și sălbăticiei locurilor.
E pentru pasionații de civilizații vechi, de ritualuri și stil de viață primitiv, de credințe păgâne, șamanism, misticism și comuniune cu natura. Dar în primul rând este despre obișnuita distrugere pe care omul, căutându-și confortul, o provoacă naturii. Este despre dispariția stepei și odată cu ea a ultimilor nomazi care încă păstrau tradițiile și respectau viața. Este o meditație asupra efemerității și fragilității vieții și un omagiu adus curajului, neînfricării, încrederii și purității spiritului mongol.
Alte recenzii de la Jiang Rong:
