N-a primit degeaba cartea aceasta premiul Orange în 2015. Este atât de bine scrisă, atât de dezinhibată, sinceră și intra atât de adânc în miezul problemei încât a fost o încântare s-o citesc cu toate că tratează un subiect incomod, delicat și controversat. Maternitatea, dragostea de mamă și implicațiile acestora.
Până la urmă este un thriller, dar unul cu accente psihologice profunde care pune problema grijilor, incertitudinilor, responsabilității și a obligațiilor unui părinte atât din perspectiva subiectului cât și din cea a societății, a așteptărilor și limitelor impuse de aceasta.
Mi-a plăcut enorm Eva. I-am admirat tăria și siguranța. O femeie puternică care este lovită de destin direct în plex, dar care refuză să se conformeze standardului. Care simte, acționează și gândește așa cum crede ea de cuviință, așa cum îi dictează inima și moralitatea și așa cum i se pare ei firesc chiar dacă acest firesc vine să contrazică regulile impuse de comunitate. Acceptă să fie marginalizată decât să se schimbe pentru a corespunde cerințelor impuse de alții. Și nu e ușor să faci acest lucru într-o societate decisă să se impună cu orice preț și ghidată de prejudecăți. Are parte de umilințe, de violență, de teroare, este judecată, arătată cu degetul, pusă la zid, mediatizată, acuzată și toate acestea pentru că a dat naștere unui sociopat. Și pentru că, privind din exterior, totul pare mult mai ușor.
Întrebarea e cât contează educația, mediul în care trăiește, climatul domestic, dragostea primită și cât de mult influențează caracterul individului fondul nativ? Ne naștem răi? Devenim răi?
Eva își analizează comportamentul, modul în care a acționat, simțit, gândit, felul în care și-a privit și educat copilul, dar în același timp reanalizează iar și iar comportamentul fiului său. Reia toate accidentele care i-au marcat viața de femeie măritată și care au dus la urmări și schimbări profunde în liniștea și pacea membrilor familiei. Și încearcă să demonstreze obiectiv dacă fiul său se face vinovat sau nu de vreunul dintre ele.
E oare problema la ea? A făcut tot ce a putut? Sau oare a acționat de așa manieră încât a ajutat la zdruncinarea radicală a psihicului propriului copil? Se face vinovată de ceva sau orice ar fi făcut ar fi fost zadarnic. Putea oare să schimbe ceva? Ar fi avut puterea să pună capăt tragediei înainte ca aceasta să se producă? Este corect să fie etichetată vinovată și repartizată la marginea societății? Crezi că există porniri reprobabile și nefirești ce pot fi puse exclusiv pe fondul genetic și care nu pot fi combătute oricât de multă cultură, informație, afecțiune și educație ai oferi? Sau există o predispoziție înnăscută către violență ce poate fi evitată sau îndreptată?
Este o poveste urâtă, plină de angoase, tragedii, suspiciuni și frustrare despre destrămarea unei familii. Este o poveste despre o mamă care nu reușește să–și iubească copilul și un copil care își urăște familia. Cine e de vină? De ce nu simte Eva acea dragoste necondiționată atât de trâmbițată de societate? Unde greșește? Sau cine greșește? Ce e în neregulă cu copilul pe care l-a născut? De ce nu se poate conecta cu el? De ce nu îl poate privi pe Kevin ca pe un copil normal? Disprețul, răceala, rezistența pasivă sau incidentele violente și sălbatice petrecute în preajma lui sunt doar în imaginația ei? Exagerează? E oare genul de femeie pentru care statutul de mamă nu va fi nicicând potrivit? Ca mamă e obligată să-și apere copilul no matter what? E posibil ca furia lui Kevin să fie o consecință a suspiciunilor ei? Oare bănuielile ei erau nefondate și Kevin a reacționat negativ la aceste acuzații când a ajuns la saturație?
Fiul Evei este acuzat de crimă, o acuzație care se răsfrânge fără motiv și asupra ei. Nu este ceva ce poți schimba cu argumente, nu poți convinge oamenii că tu n-ai nicio vină. Ești pur și simplu ghinionista câștigătoare la loteria maternității. Kevin este fiul ei și ca mamă este implicată ca victimă și vinovată în egală măsură. Este responsabilă de educația lui și obligată să-l susțină. Eva refuză să se justifice în fața lumii. Își pierde slujba, prieteniile, credibilitatea, reputația, întreaga ei viață se destramă ca un castel de cărți de joc. Depresia și singurătatea sunt copleșitoare și imposibil de îndurat. Simte că nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, că a eșuat ca mamă, ca soție, ca femeie, se acuză că n-a reușit să stabilească o legătură afectivă cu propriul copil.
Perspectiva din care sunt privite evenimentele și situațiile este foarte personală și foarte profund analizată și argumentată. Tot conflictul interior și toată povestea Evei sunt redate sub forma unor scrisori pe care aceasta le scrie fostului său soț, tatăl lui Kevin.
Cum ai lupta cu așa ceva? Cum ai privi situația? Ai considera că merită să continui? Și ce motivații ți–ai oferi pentru a fi capabilă să mergi mai departe? Te-ai învinui pentru educația pe care i-ai oferit-o? Ai simți că ai eșuat ca părinte? Te-ai blama pentru ceea ce gândești despre propriul copil? Ai lupta sau ai renunța? Care e limita dintre iubire și conștiință? Poate o mamă să–și iubească necondiționat copilul sociopat? Îl poate ierta pentru că i-a distrus complet viața? De câtă dragoste este nevoie pentru a putea să accepți defectele și să ierți greșelile propriului copil?
Cartea a fost ecranizată, prestația Tildei Swinton în rolul mamei lui Kevin fiind de excepție.
Alte recenzii de la Lionel Shriver:
