-Crede ea că e mai puternică. Şi când crezi asta lucrurile devin periculoase.
După ce am făcut cunoștință cu fața monstruoasă a întunericului cunoscându-l pe Chirurg, a venit timpul să extindem întunericul asupra Boston-ului și creștem numărul monștrilor cu chip uman.
Atât de multe lucruri din viaţă considerate palpitante nu pot fi anticipate, încât trebuie să învăţăm să savurăm spectacolele pe măsură ce apar, să apreciem emoţiile tari atât de rare ce întrerup curgerea altfel monotonă a timpului.
Un alt criminal mişună în Boston. Jane Rizzoli este chemată la datorie. Însă nu s-ar fi aşteptat ca noul val de crime să aducă frapant de mult cu cele de anul trecut ale Chirurgului. Şi totuşi, asemănările există în ciuda faptului că acum sunt vizate cupluri și nu femei singure și rănite emoțional.
Ştiu că nu sunt singurul de felul meu de pe acest pământ.
Undeva, acolo, mai este unul. Şi mă aşteaptă.
Soţul este găsit mort, soţia lipseşte, iar nelipsita cămaşă însângerată a celei din urmă, zace împăturită frumos în dormitor. În ciuda faptului că Rizzoli ştie că al său Chirurg este după gratii, nu se poate opri din a se întreba dacă nu cumva noul criminal are legătură cu fostul său călău.
-Ştii, uneori instinctul de la început e cea mai bună unealtă pe care o ai.
-Uneori însă asta e tot ce e. O senzaţie, nu un fapt. Nu e nimic sacru în instinctul de poliţist. Şi ce naiba e instinctul? De câte ori o intuiţie pe care o ai se dovedeşte complet greşită? Mult prea des, la naiba!
Ucenicul crește în teroarea pe care o poate stârni. Noul asasin în serie dă dovadă nu atât de cruzime cât de dezumanizare, o dezumanizare greu de crezut chiar și cu dovezile în față. Jane Rizzoli nu numai că trebuie să facă față cicatricilor trecutului cât și să le înfrunte într-o nouă formulă. Apariția chipeșului agent FBI Gabriel Dean care încearcă să-i sufle autoritatea asupra cazului nu numai că-i crează o iritare crescând, dar îi dă și mai multe bănuieli cum că sunt mai multe informații decât cele de la prima vedere.
…Regina Morţilor nu dădea prea mare atenţie viilor.
„Şi parcă eu sunt aşa de diferită! Când stau trează noaptea în pat, nu văd decât feţelor celor ucişi.”
Maura Isles intră în scenă cu tot cu arsenalul său de Regina Morţii. Își întinde tenaculele de medic legist profesionist și ajută într-o anchetă unde orice fărâmă de informație poate deveni vitală în prinderea criminalului. Cu toate acestea prim planul este luat de către Jane Rizzoli și Gabriel Dean, Maura Isles fiind un element vital, dar totuși parte din fundal.
În boxa martorilor, nimic nu îi deranja calmul. Avocatul apărării flirtă, o linguşi şi în cele din urmă, din disperare, începu efectiv s-o agreseze verbal. Doctor Isles îi răspunsese la întrebări cu logică infailibilă, menţinându-şi încontinuu zâmbetul de Mona Lisa. Presa o adora. Avocaţii apărării erau terorizaţi de ea. Iar poliţiştii erau înfioraţi şi fascinaţi de această femeie care alesese să-şi petreacă zilele în comuniune cu morţii.
Ucenicul este locul unde Jane Rizzoli trebuie să emane putere de siguranţă, echilibru psihic şi putere de judecată mai mult ca oricând. Toate reflectoarele sunt îndreptate spre ea, fiecare, de la polițist la criminal, așteptă un semn de slăbiciune, o instabilitate psihică. Le va face Rizzoli pe plac și le va îndeplini așteptările?
-Ciudăţenia nu e de-ajuns. … Într-un fel, toţi suntem ciudaţi.
-Da, dar suntem normal de ciudaţi. Joey însă n-are nici un pic de normalitate în ciudăţenia lui.
Tess Gerritsen ne dă ocazia să asistăm la întâlnirea dintre Jane Rizzoli și Gabriel Dean. Unul pe cât de impulsiv și vulcanic, celălalt pe atât de calm și rece. Animozitatea dintre ei ia naștere dintr-o singură privire. Ambii își fac impresii greșite unul despre celălalt. Dar Ucenicul nu-i va aștepta să-și rezolve problemele și dezbaterile cu privire la cine să aibă mai multă autoritate asupra cazului. Cât le va lua până să formeze o echipă în fața răului comun?
-Eşti sigur că n-a fost mişcat nimic înainte să se filmeze caseta asta?
-Ei, da, presuspun că e posibil ca primul poliţist la faţa locului să fi intrat aici şi să se fi hotărât să mute lucrurile care pe unde, numai aşa, ca să ne facă ancheta mai interesantă.
Răspunsul îl vor descoperi odată cu evadarea Chirurgului, când teroarea va căpăta noi forme şi va creşte în volum. Cine va mai fi în siguranță atunci când imaginația Chirurgului se va combina cu denaturata minte a Ucenicului? Va ieși învingătoare Rizzoli din confruntarea cu doi monștri, unul mai întunecat ca altul?
Ne visăm visele, se gândi ea, şi uneori suntem purtaţi de ele în locuri la care nu ne-am gândit niciodată. O pivniţă de fermă cu miros de sânge în aer. Sau o cădere liberă prin cerul albastru, cu mâinile şi picioarele luptându-se împotriva atracţiei gravitaţionale. Dar sunt visele noastre, şi ne ducem oriunde ne conduc ele.
Alte recenzii de la Tess Gerritsen:
