Nu mă pot lăuda că am citit mii de cărți, nu pot declara că am una preferată sau una pe care să nu o pot suporta 100%, dar am citit cărți care îți dezvăluie subiectul și deznodământul, încă de la început, cele care îți zâmbesc și de care te îndrăgostești iremediabil, cărți care rămân o enigmă până la final, cele care au un subiect, câteva sensuri, dulci, amare, terifiante, anoste, you name it!
Când am citit primele pagini din „Ultimul profet adevărat”, mi-am dat seama că îmi sunt încercate mai multe simțuri o dată! Ca și în „Soția lui Faust”, Val Butnaru nu menajează cititorul absolut deloc! Lectura acestei cărți pare a fi ușoară. Aparențe, dragi cititori, aparențe! Fiți siguri, la următoarele pagini o să vă dați seama că trebuie să o luați de la capăt.
Ozea, un copil târziu, renegat de tatăl său, neiubit de mumă sa, își înșiră, în cele 156 de pagini, viața, pomenind istoria bunicilor, a părinților săi, și, pe alocuri, își lasă prima soție să preia frâiele narațiunii.
Timpul nu este un fir cursiv, unele perioade sunt amestecate doar pentru a spori numărul interjecțiilor gen: Ah; Aha; Mhm…
Cei, care se vor lăsa provocați de lecturarea acestui scris, sunt preîntâmpinați despre necesitatea posedării unor cunoștințe minime în istoria românilor, a religiei cât și a filosofiei.
Am rămas încântată cât de bine a fost conectată istoria lui Ozea cu scrierile lui Nietzsche, prezența Căpitanului, Nicoleta Nicolescu, Zarathustra, Biblia și alte detalii la fel de importante. Viața simplă a unor profesori de istorie din Călărași este convertită într-o tragedie greco-romană.
Omul și puterea divină, omul și nebunia, dragostea, încercările de a ajunge la starea de Supra-Om, Timpul, condiția corpului uman în captivitatea unei minți slabe, Moartea și capriciile celor care nu își găsesc locul în societate – sunt subiectele desfășurate în călătoria vieții lui Ozea, metafore care vă vor face să desfaceți fiecare fir în 10, pentru a nu rămâne cu sentimentul de carte neînțeleasă. Totul are sens, dacă îl cauți. Ironic, la începutul săptămânii eram sigură că el nu există.
Alte recenzii de la Val Butnaru:
