Recenzie „Un motan pe nume Bob” de James Bowen

de | aug. 19, 2017 | Biografii, Familie, Lecturi Motivaționale, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

   Cartea intitulată Un motan pe nume Bob, scrisă de James Bowen, nu este doar o carte care povestește neapărat aventurile unei pisici alături de stăpânul său, ci din contră, este o poveste despre schimbare, despre asumare, despre grijă, responsabilitate și înfruntarea trecutului pentru a putea trăi prezentul. Este o poveste despre o a doua șansă: o a doua șansă în ceea ce privește viitorul.

Pisicile sunt cunoscute ca fiind foarte pretențioase cu cei pe care îi plac. Iar dacă o pisică nu își place stăpânul, va pleca să își caute altul. Pisicile fac asta tot timpul. Se duc să trăiască împreună cu altcineva. Faptul că mă vedeau cu o pisică mă îmblânzise în ochii lor. Mă umaniza. Mai ales după ce fusesem atâta vreme dezumanizat. Într-un fel, îmi reda identitatea. Fusesem o non-persoană. Deveneam din nou un altul.

   James Bowen, autorul cărții, nu a dus o viață fără probleme. Pentru a înfrunta realitatea mai mult decât debusolantă ce îl înconjura, se apucă să consume diverse droguri, devenind în cele din urmă dependent de heroină.

Poți să vezi într-un copil de șapte ani omul care o să devină, se zice.

   Totul se schimbă, însă, atunci când în perioada în care se decide să facă o schimbare în viața lui, intrând într-un program guvernamental de ajutorare a dependenților de droguri, dă peste un motan pe care îl va boteza Bob, după numele unui personaj din Twin Peaks.

   Treptat, cei doi vor ajunge cunoscuți de întreaga Londră

Câteodată mă mai întrebam și dacă Bob și cu mine ne-am cunoscut într-o viață anterioară. Felul în care ne-am apropiat unul de celălalt, legătura care s-a creat pe loc între noi a fost foarte neobișnuită.[…] Bob este cel mai bun prieten al meu, cel care m-a condus spre un alt stil de viață- mai bun. Nu cere în schimb nimic prea complicat sau nerealist. Are nevoie doar să am grijă de el. Asta și fac.

 

 

Titlu: UN MOTAN PE NUME BOB
Autor: James Bowen
An apariție : 2016
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 148
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2942

Alte recenzii de la James Bowen:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Adriana Alexandra a fost redactor Booknation.ro și a scris 116 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adriana Alexandra aici.
Dacă nu v-am plictisit încă, aruncați un ochi și pe aici 🙂 --->http://blog.avocatoo.ro/sfaturi-de-la-un-tratat-de-drept-anonim/
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments