Când spui Gabriel García Márquez, nu are cum să nu îți vină în minte și Un veac de singurătate – cel mai cunoscut roman al său pentru care 1982 a primit Premiul Nobel pentru Literatură.
Publicat inițial în 1967, Un veac de singurătate a fost tradus în 35 de limbi iar vânzările au depășit 30 de milioane de exemplare în întreaga lume. Este, prin urmare, una din cele mai traduse și citite cărți în limba spaniolă. În martie 2007, la cel de-al patrulea Congres Internațional de Limbă Spaniolă care a avut loc la Cartagena (Columbia), romanul a fost votat ca fiind cea de-a doua operă literară majoră scrisă în limba spaniolă după Don Quijote de la Mancha a lui Miguel de Cervantes.
Un veac de singurătate ne prezintă povestea unui sat columbian fictiv – Macondo. Acțiunea se derulează pe parcursul a 100 de ani și urmează destinul familiei Buendía ai cărei membri sunt primii locatari ai satului (în frunte, bineînțeles, cu patriarhul lor José Arcadio Buendía dar și cu soția sa Ursula). Prima referire la Macondo apare în povestea O zi după sâmbătă, iar o parte din personajele din Un veac de singurătate apar în anumite povești sau romane anterioare ale autorului.
Titlul romanului simbolizează sentimentul lugubru numit de noi „singurătate” – sentiment ce îi însoțește pe membrii familiei Buendía în toate aspectele vieții lor și chiar în moarte!
Cartea este compusă din 20 de capitole în care povestea este relatată prin structuri ciclice: evenimentele și numele personajelor se repetă, făcând ca realitatea și fantasticul să fuzioneze. Totodată, aceste structuri fac ca lectura să fie puțin grea pentru cititorii obișnuiți cu lectura facilă sau sportivă! Un veac de singurătate nu este o carte pentru oricine. Se citește pe îndelete, meditezi la ce gândești…
După cum am spus anterior, acțiunea urmărește viața familiei Buendía începând cu patriarhul familiei – José Arcadio Buendía care are niște idei îndrăznețe, dar temperate de soția sa Ursula. Mai sunt prezentate și viețile copiilor, nepoților, strănepoților lot pe parcursul a șase generații. Pe măsură ce generațiile se succed observăm și cum viața liniștitului sat Macondo se metamorfozează: civilizația înlocuiește treptat simplitatea naturală ducând, în cele din urmă la declin.
Romanul poate fi interpretat în mai multe feluri: o alegorie a istoriei latino-americane sau a condiției umane ori ca o meditație asupra timpului. În Un veac de singurătate Gabriel García Márquez îmbină cu succes realul, fantasticul, meditația filozofică și narațiunea rezultatul fiind o creație vie și tulburătoare!
Personal, mi-a plăcut tare mult acest roman deși nu pot spune că e romanul meu preferat scris de Gabriel García Márquez. Totuși, e o carte de referință în istoria literaturii universale și merită citită!
Alte recenzii de la Gabriel Garcia Marquez:
Inca o recenzie foarte utila pentru care va multumesc! Desprind din randurile dvs ca sunteti o cunoscatoare mai indeaproape a fenomenului Márquez. Daca aveti rabdare, am fi foarte bucurosi sa gasim aici cateva cuvinte si despre un alt binecunoscut roman de-al sau, Toamna patriarhului.
Va multumesc pentru tot!
Cartea aceasta te implica puternic emotional si te rapeste intr-o lume de poveste unde multe sunt cu susul in jos. Desi am avut putin de furca cu termenii specifici columbieni (am citit-o in spaniola), mi-a placut teribil!