Recenzie „Vocea lui Archer” de Mia Sheridan

de | sept. 2, 2017 | Beletristică, Dragoste, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți, Romantism

Vocea lui Archer este o poveste de dragoste superbă, o iubire curată între doi oameni bătuţi de soartă Bree şi Archer. Două persoane care au cunoscut cea mai mare şi mai cruntă suferinţă, găsesc unul în celălalt locul de evadare, de uitare, de acceptare al trecutului.

Se naşte o dragoste pură care luptă cu demonii trecutului. Un trecut de care Bree fuge ajungând fără să vrea în braţele unei persoane care a suferit cel puţin la fel de mult ca ea, Archer, un singuratic marginalizat de societate, închis în carapacea sa datorită handicapului său.

Mia Sheridan reuşeşte să creeze un echilibru între durere şi pasiune, între lacrimile trecutului şi scenele ferbinţi de dragoste din prezent.

Şi nu era vorba de loc, ci de braţele lui, în braţele lui Archer eram acasă, singurul loc în care vroiam să fiu, locul în care mă simţeam în siguranţă. Locul în care mă simţeam iubită.

Pasiunea e punctul cheie al relaţiilor celor doi, o artracţie puternică.

Ca şi cum corpul meu era instrumentul, iar el învăţase să cânte atât de bine, încât melodia rezona profund cu sufletul meu.

Poate relaţia lor să treacă peste clişee? Tot ce-au pierdut poate fi regăsit în iubirea lor? Va fi capabilă Bree să lupte cu toţi şi cu toate pentru ea şi pentru Archer ?

Vreau să pot să te iubesc mai mult decât îmi este teamă că te pierd şi nu ştiu cum să fac asta. Învaţă-mă Bree! Te rog învaţă-mă! Nu mă lăsa să distrug asta.

Meriţi mai mult decât nimicul pe care ţi-l ofer eu. Dar mă doare chiar mai tare ideea de a te lăsa să pleci.

Vocea lui Archer nu este doar o frumoasă poveste de dragoste, este un strigăt de durere al persoanelor cu dizabilităţi, neacceptaţi de societate, consideraţi inferiori şi marginalizaţi. Aceştia ajung nişte neadaptaţi, trăind în lumea lor, datorită celor din jur, în cazul lui Archer chiar al rudelor sale.

Cuvintele pe care le rostim cel mai tare sunt cele pe care le trăim.

 

 

Titlu: VOCEA LUI ARCHER
Autor: Mia Sheridan
An apariție : 2017
Editura: EPICLOVE
Nr. Pagini: 416
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1961

Alte recenzii de la Mia Sheridan:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Daniela a fost redactor Booknation.ro și a scris 98 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Daniela aici.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Mirela Barbalata

Am reusit sa imi iau cartea asa ca , in curand, o voi citi 🙂