Recenzie ,,Vocea lui Archer” de Mia Sheridan

   Uneori, se întâmplă să avem de-a face cu situații care ne aduc în punctul de a nu ne mai regăsi pe noi înșine. Și continuăm acea stare de căutare a celui care eram cu adevărat până când ne trezim în ipostaza de a nu mai ști unde vrem să ajungem. Strigăm după ajutor, dar sunetele noastre sunt aplanate de aerul din jur. Vocea ne este prizoniera propriilor gânduri. Și într-o zi, se întâmplă să descoperim că, în realitate, VOCEA era chiar acolo, ascunsă într-un colțișor din suflet, gata să fie eliberată de o altă voce pe care doar cu inima am putea-o auzi cu adevărat!

   Și, uneori, nici nu ai nevoie de mai mult, ai nevoie doar de o singură persoană care să îți asculte inima, sunetul pe care nimeni nu a încercat până atunci să îl audă.

   Exact aceasta este ideea pe care autoarea Mia Sheridan o creionează în romanul său, intitulat Vocea lui Archer.

   Un băiat pe nume Archer, fără voce, invizibil în ochii celor mai mulți dintre oameni.

   O fată pe nume Bree, a cărei suferință din trecut se vrea, cu încăpățânare, a fi vizibilă.

   O întâlnire între cei doi protagoniști care va dărâma tot ceea ce era construit în jurul lor și care va determina un nou început.

   O poveste de dragoste, construită cu atenție, în care fiecare cuvânt se îmbină armonios cu următorul pentru a te transpune perfect în pielea personajelor.

   Atunci te-aș fi căutat. Aș fi luptat pentru tine. Dar, nu înțelegi? Întâi a trebuit să lupt pentru mine. Trebuia să simt că sunt o persoană care merită să te câștige.

   O scriere cu un mesaj puternic, vibrant, care te va emoționa până la lacrimi.

Ai adus cu tine tăcerea,

Cel mai frumos sunet pe care l-am auzit vreodată,

Pentru că era acolo unde erai tu.