Trebuie să recunosc că nu am citit nicio recenzie până a începe această lectură, dar cumva deja aveam așteptări de la roman. Titlul și coperta cărții stârnește interesul. Am fost curioasă să aflu care este rolul albinelor în această poveste, dar și ce fac portocalele celea pe copertă.
Nana Reja lucrează toată viața sa în calitate de dădacă la una dintre cele mai respectabile familii ale orașului mexican Linares – familia Morales. Ajunsă deja la bătrânețe, aceasta nu-și părăsește locul din balansoar ziua întreagă. Însă, într-o zi Reja este parcă trezită din somn, ea merge spre un pod, unde la adăpostul lui găsește un bebeluș abandonat. Acest bebeluș este un copil neobișnuit, are fața desfigurată, mai exact buzele nu au forma normală, și atunci când este găsit este parcă învelit într-o pătură de albine.
Copilul, deși este privit de unii localnici drept un copil necurat, sărutat de diavol, este totuși primit cu dragoste de familia Morales. Francisco și Beatriz îl adoptă și au grijă de el ca de proprii copii. Simonopio se distinge nu doar prin aspectul exterior, copilul se pare că are un dar special, cel de a simți lucruri care urmează să se întâmple. Astfel Simonopio își salvează familia adoptivă de nenumărate ori.
Figura mistică a lui Simonopio domină acest roman. Ajungi în scurt timp să-l îndrăgești și citești cu sufletul la gură toate aventurile prin care trece acesta de dragul familiei Morales. Și celelalte personaje nu rămân în umbră. Sunt persoane frumoase la chip și la suflet. Excepție face aici figura unui lucrător de pământuri care întruchipează răul cu care luptă protagoniștii.
Pe lângă povestea captivant relatată, romanul înglobează și evenimente istorice. Este vorba de revoluția mexicană de la 1910 -1920 și epidemia de gripă spaniolă din 1918 care a omorât circa 50 milioane de oameni. Este deci o ficțiune istorică, însă este presărată și cu un pic de magie. Și deși nu sunt fană a romanelor în care apare suprarealismul și magia, cartea de față m-a cucerit. Simonopio și cu albinele sale sunt acei prieteni sau îngeri păzitori pe care și i-ar dori fiecare dintre noi.
Stilul autoarei este unul ușor, cursiv și melodios. Mi-a plăcut tonul povestitor al lecturii, deși nu este clar la început cine este naratorul și cine ascultă povestea. Abia pe la sfârșit cititorului îi sunt dezvăluite aceste detalii.
Alte recenzii de la Sofia Segovia:
