Recenzie „Zei scăpaţi din lesă” de Maz Evans

de | dec. 27, 2017 | Beletristică, Cărți pentru Copii, Ficțiune, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți

Zei scăpaţi din lesă este o poveste adorabilă şi incitantă în acelaşi timp. Am adorat lectura acestei cărţi. Copilul din mine a fost extaziat şi emoționat, urmărind aventurile lui Elliot cu sufletul la gură. Ce pot spune despre Zei scăpaţi din lesă este că e potrivită atât pentru copii cât şi pentru cei ce au atins pragul maturităţii.

Cartea asta a avut mai multe vieţi decât o pisică reciclată şi sunt profund recunoscătoare tuturor mâinilor prin care a trecut atât ea, cât şi eu.

Maz Evans dă viaţă unei poveşti minunate unde zeii sunt încastraţi în reguli şi zodiacul reprezintă Consiliul nemuritorilor, un fel de poliţie ce are grijă ca regulile să nu fie încălcate. Ce se întâmplă însă când un membru al Consiliului este responsabil pentru încălcarea unei legi? Ceilalţi membri zodiacali se ascund ca struţii bâgând capul la cutie, prefăcându-se că nu au cunoştinţă de evenimente şi lăsându-l pe cel vinovat să-şi repare greşelile.

O viaţă fără sfârşit era un dar, un miracol, o binecuvântare. Doar că parcă dura prea mult.

Elliot, la doar cei doisprezece ani ai săi, poartă pe umeri povara unui adult. Ferma familiei îi este la un prag de a-i fi luată după un împrumut bancar, mama sa, singurul membru al familiei ce i-a mai rămas, este bolnavă şi cu minţile rătăcite, iar avara lui vecină le dă târcoale precum un vultur. La asta se mai adaugă şi un profesor pornit să-i facă zile fripte la şcoală. Atunci când se trezeşte pe nepusă masă cu constelaţia zodiacală, Fecioara, în propria-i curte, viaţa sa este pe deplin în haos.

Elliot ştia că erau şi oameni cărora nu le plăcea să vorbească despre vârsta lor- dna Goodwinge, profesoara lui de matematică, avea treizeci şi opt de ani de vreo cinci aniversări încoace-, dar asta era de-a dreptul ridicol.

Fecioara, cel mai mic membru al Consiliului, se autointitulează responsabil cu oferirea ambroziei Prizonierului 42, despre care ştie doar că-i înlănţuit pe pământ. Însă atunci când un nemuritor fraged se întâlneşte cu un muritor ce vrea să stea ascuns de ochii lumii, acţiunea devine explozibilă, iar Prizonierul 42, nimeni altul decât Thanatos, căpetenia demonilor, este eliberat din lanţuri şi pornit să cucerească lumea.

Mama zice că istoria este alcătuită doar din poveştile scrise de învingători, spuse Elliot.

Cum Consiliul îşi bagă capul în nisip la auzul tragediei, Fecioara împreună cu Elliot pornesc să salveze situaţia şi apelează la invincibilul Zeus, pentru ajutor. Acest lucru duce la încropirea unei adevărate echipe nemuritoare la care se alătură Hermes– mesagerul zeilor, frumoasa Afrodita, înţelepciunea întruchipată- Atena, meşterul Hefaistos şi nelipsitul Pegas.

-Ţie ţi se face vreodată frică? întrebă Elliot în cele din urmă.

-Nouă, mamelor, ne e întotdeauna frică, zise ea, râzând. Vine de la sine.

-Şi cum faci să nu-ţi mai fie frică?

-Nu fac asta. Trebuie să îmbrăţişezi teama ca pe un vechi prieten.

-De ce?

-Pentru că dacă ţi-e teamă, înseamnă că trăieşti, zise ea, strângându-l în braţele ei. Trebuie să-ţi înfrângi temerile. Să nu le laşi să-ţi vină de hac.

Ştiind legendarele aventuri ale nemuritorilor din Olimp, ne-am aştepta la poveşti cu eroi, acţiuni pline de magie zeiască şi la un Elliot brusc salvat. Nu şi când vine vorba de zeii lui Maz Evans. Zei scăpaţi din lesă este o adaptare modernă a eroilor din Olimp, unde ai noştri nemuritori sunt încastraţi în reguli, furaţi de vicii tipic omeneşti. Fiecare se crede perfect, atoateştiutor, invincibil şi neasemuit de frumos până la limita inutilităţii. Într-un final, eroismul cade tot pe umerii lui Elliot care alături de o Fecioară capricioasă, trebuie să-i ţină laolaltă pe nemuritori, atrăgându-le constant atenţia faţă de adevărata problemă.

-Dă-mi să-ţi verific biletul, se răţoi muritorul, destul de obraznic.

-Oh, înţeleg, răspunse Fecioara, încă nesigură. Dar e al meu.

Răspunsul ei păru să-l enerveze şi mai tare pe muritor. Muritorii tindeau să se enerveze repede şi fără motiv. Fecioara bănuia că era ca urmare a faptului că purtau haine prea strâmte- muritorului acestuia aproape că-i plesneau pantalonii pe fund.

Zei scăpaţi din lesă de Maz Evans este o poveste pentru copii şi adulţi deopotrivă, unde zeii sunt uşor de distras de la adevărata problemă, câmpul de luptă se transformă într-un adevărat carnaval, iar copii sunt obligaţi să afirme pe un ton vag frustraţi: ah, zeii ăştia!

-Serios acum, mormăi Hermes, plimbându-se prin cameră, n-am mai fost aşa de neliniştit de când am mâncat carbohidraţi ultima dată.

-E un băiat isteţ, zise Afrodita în timp ce-i făcea unghiile lui Josie. Deşteptăciunea pământului îi dă meditaţii de săptămâni întregi, o să ia zece.

-Nu ştiu ce să zic, spuse Atena. Era foarte în urmă cu materia. De-am fi avut mai mult timp la dispoziţie…

Un volum disponibil şi pe site-ul Editurii RAO.

Titlu: ZEI SCĂPAŢI DIN LESĂ
Autor: Maz Evans
An apariție : 2017
Editura: RAO
Nr. Pagini: 320
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3156

Alte recenzii de la Maz Evans:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 11 ani, 1 zi și a scris până acum 308 articole. Se află pe poziția 6 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments