Top 100 Cărți de citit într-o viață

Procesul lui Franz Kafka urmareste istoria stranie si tulburatoare a lui Josef K., lucrator la banca si celibatar, care se trezeste intr-o buna zi „arestat” fara sa aiba habar de ce: este momentul cind viata lui se schimba ireversibil. Va incepe un sir de incercari disperate de a afla adevarul si de intimplari halucinante, toate gravitind in jurul unui tribunal fantomatic, necrutator, ale carui victime isi asteapta sentinta fara sa stie daca isi vor capata vreodata libertatea. Parabola a unui secol care a nascut doua regimuri opresive, povestea unui om arestat fara a fi vinovat, persecutat si, pina la urma, executat „ca un ciine”, romanul neterminat al lui Kafka a ajuns sa reprezinte soarta nenumaratelor victime ale nedreptatii politice si ale injustitiei legii. Asa! striga K. ridicind bratele spre cer, caci descoperirea aceasta neasteptata cerea spatii ca sa se exprime, sinteti toti, dupa cite vad, functionari ai justitiei, faceti toti parte din banda corupta impotriva careia vorbeam adineauri, v‑ati adunat toti aici ca sa ma auziti si sa ma spionati, v‑ati prefacut ca sunteti impartiti in doua tabere ca sa ma inselati; m‑ati aplaudat numai ca sa ma puneti la incercare: ati vrut sa invatati cum trebuie ademeniti cei nevinovati. Ei bine, v‑ati ostenit degeaba: sau v‑ati amuzat vazind cum cineva astepta de la voi sa aparati nevinovatia, sau (da‑mi drumul, ca te pocnesc! ii striga K. unui batrin tremurator care se virise prea mult in el) ati invatat realmente ceva. Oricum, va felicit pentru frumoasa voastra meserie… Banda de golani… va daruiesc toate interogatoriile! - Franz Kafka Traducere din limba germana de Gellu Naum Carte recomandata de Tudor Chirilă in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment din cartea "Procesul" de Franz Kafka "Pe Josef K. il calomniase pesemne cineva caci, fara sa fi facut nimic rau, se pomeni intr-o dimineata arestat. In dimineata aceea, bucatareasa doamnei Grubach, gazda lui, care ii aducea micul-dejun in fiecare zi la opt, nu se ivi la ora obisnuita. Asemenea lucru nu se mai intamplase niciodata pana atunci. K. mai astepta o clipa. Culcat pe perna, vazu cum batrana care locuia peste drum il priveste cu o curiozitate absolut neobisnuita. Apoi, flamand si mirat totodata, suna. Imediat se auzi o bataie in usa si in camera intra un barbat, pe care pana atunci nu-l mai vazuse niciodata prin casa. Barbatul era zvelt dar solid si purta un costum negru, strans pe corp, cum sunt cele de voiaj, legat cu un cordon si avand tot felul de cute, buzunare, catarame si nasturi, care dadeau costumului o aparenta deosebit de practica, fara sa se inteleaga bine la ce ar putea servi.  - Cine esti dumneata? il intreba K. ridicandu-se in coate.  Omul trecu peste intrebare, ca si cum ar fi fost firesc sa fie acceptat cand intra undeva, si se multumi doar sa intrebe la randul lui:  - Ai sunat?  - Anna trebuie sa-mi aduca micul-dejun, spuse K. si incerca mai intai, atent si tacut, sa descopere prin observatie si deductie cine putea fi omul acela. Dar strainul nu se lasa prea mult cercetat cu privirea, ci se indrepta spre usa, o intredeschise si spuse cuiva care, vadit lucru, se afla in imediata apropiere, chiar langa prag:  - Vrea sa-i aduca Anna micul-dejun.  Din camera alaturata se auzi un chicotit usor; judecand dupa zgomot, s-ar fi putut ca acolo sa se afle mai multe persoane. Desi rasul acesta nu i-ar fi putut spune strainului nici un lucru pe care sa nu-l fi stiut pana atunci, el ii declara lui K.: „E imposibil", ca si cum i-ar fi dat un raport."

Considerata in unanimitate una dintre cele mai amuzante si, in acelasi timp, tragice carti care s-au scris vreodata, Don Quijote de la Mancha este o cronica a faimoaselor aventuri picaresti ale nobilului cavaler ratacitor Don Quijote si ale credinciosului sau scutier, Sancho Panza. Impreuna, cei doi calatoresc prin Spania secolului al XVI-lea in cautarea aventurii si a faptelor glorioase, infruntand spirite, vrajitori malefici, uriasi si monstri, toate acestea fiind menite sa omagieze frumusetea, nobletea si virtutea Dulcineei del Toboso, doamna inimii cavalerului.   Capodopera a literaturii universale, stralucita satira si reusita parodie a cartilor de cavalerii, Don Quijote de Miguel de Cervantes este nu doar primul roman modern, este, de asemenea, o comedie savuroasa care continua sa incante cititorii pana in zilele noastre. Traducere din limba spaniola de Sorin Marculescu.

Rosu si negru. Cronica secolului al XIX-lea Stendhal -pseudonimul lui Marie-Henri Beyle - a fost unul dintre cei mai mari romancieri francezi ai secolului al XIX-lea. Rosu si negru, povestea lui Julien, un tanar ambitios dintr-un orasel care este executat pentru faptul ca isi impuscase amanta bogata, este considerata drept unul dintre cele mai originale si indraznete texte romanesti ale fictiunii europene. In Rosu si negru, Stendhal face un portret profund al societatii franceze si al politicii anilor 1820, ultimii ani ai restauratiei Monarhiei de Bourbon. - Lucian Pricop

Odiseea — considerata de multi specialisti drept cea mai valoroasa creatie artistica a antichitatii — se retipareste in fidela traducere proza) a lui E. Lovinescu, realizata in maniera povestilor populare. Gratie talmacirii marelui critic, cartea devine accesibila tuturor varstelor. Fragment: "Corabia iesi din suvoiul apei si plutiram pe marea intinsa spre insula Ea, unde soarele rasare si sade zana diminetii; acolo o traseram pe nisip si iesiram la mal, si toropiti de somn, dormiram pana la zi.     A doua zi, cand se ivira zorii trandafirii, imi trimesei tovarasii sa caute la curtea Circei trupul lui Elpenor; taiaram copacii crescuti pe varful stancilor coastei si mahniti, cu ochii scaldati in lacrimi, ii arseram lesul; dupa ce flacara il mistui cu arme cu tot, ridicaram un mormant peste care asezaram o coloana, in varful careia ii implantaram vasla.     Asa facuram, dar Circe prinse de veste de venirea noastra si in graba se gati si sosi si ea cu slugile ce aduceau friptura din belsug si vin ros. Frumoasa intre frumoase, ea se opri in mijlocul nostru si ne grai asa: — Bietii de voi, inca de vii ati fost in bezna iadului, asa ca aveti sa cunoasteti de doua ori moartea, pe cand ceilalti mor o data. Hai, mancati si saturati-va, beti cat tine ziua, ca sa puteti porni in zori. N-aveti grija, ca o sa va arat eu drumul si o sa va spun eu toate, ca sa nu mai patiti nimic pe mare ori pe uscat. Asa grai si ne indupleca pe toti si, cat tinu ziua pana seara, ospataram linistiti cu friptura si bauram un vin bun. Cand soarele apuse si se lasa noaptea, tovarasii se intoarsera langa odgoane. Circe ma lua de mana si ma trase la o parte, ca sa ma culc cu ea si sa-i povestesc calatoria. I-o povestii cu de-amanuntul. Atunci zana imi vorbi asa: — S-a ispravit cu bine asta, dar asculta acum ce am sa-ti spun si de care un zeu are sa-ti mai aminteasca. Ai sa dai intai peste Sirenele ce ademenesc pe toti ce se apropie de dansele si vai de cel ce le asculta, ca nu se mai intoarce la femeie si la copiii dragi. Ele il incanta cu versul lor armonios si sed intr-o livada intre mormane de oase omenesti si de carnuri in putrezire. De aceea departeaza-te repede; astupa urechile tovarasilor cu ceara moale si baga de seama ca nici unul sa nu le auda. Numai tu poti sa le asculti, dar pune sa te lege de catarg, de picioare si de maini, ca sa te bucuri de versul lor. Iar de te rogi de tovarasi, ori de le poruncesti sa te dezlege, ei sa te lege si mai strans. "

Daca eterna revenire este povara cea mai grea, atunci, vietile noastre, proiectate pe acest fundal, pot aparea in toata splendoarea usuratatii lor. Dar este, intr-adevar, greutatea cumplita si usuratatea frumoasa? Povara cea mai grea ne striveste, ne face sa ne incovoiem sub ea, ne lipeste de pamant. Dar, in poezia de dragoste a tuturor veacurilor, femeia doreste sa fie impovarata de greutatea trupului barbatesc. Asadar, cea mai grea povara este, in acelasi timp, imaginea celei mai intense impliniri vitale. Cu cat mai grea e povara, cu atat mai apropiata de pamant e viata noastra, si cu atat e mai reala si mai adevarata. In schimb, absenta totala a poverii face ca fiinta umana sa devina mai usoara ca aerul, sa zboare spre inaltimi, sa se indeparteze de pamant, de fiinta terestra, sa fie doar pe jumatate reala, iar miscarile sale sa fie deopotriva libere si nesemnificative. Si-atunci, ce sa alegem? Greutatea sau usuratatea? - Milan Kundera Traducere din limba ceha de Jean Grosu. Fragment din cartea "Insuportabila usuratate a fiintei" de Milan Kundera: "Cu totii simtim nevoia să se uite cineva la noi. Am putea fi incadraţi în patru categorii, în funcţie de felul privirii sub care vrem să trăim. Prima cauta privirea unui numar nesfarsit de ochi anonimi, altfel spus, privirea unui public cat mai larg. Acesta e cazul cantaretului german, al stelei cine-matografiei americane si, de asemenea, al jurnalistului cu barbia proeminenta. Acesta era invatat cu cititorii sai, si, din clipa in care saptamanalul sau a fost interzis de ocupatia rusa, a avut sentimentul ca s-a trezit intr-o atmosfera de o suta de ori mai rarefiata. Nimeni nu putea sa-i suplineasca privirea unor ochi necunoscuti. Avea senzatia ca se sufoca. Apoi, intr-o zi, si-a dat seama ca era urmarit la tot pasul de politie, ca era ascultat cand vorbea la telefon si chiar fotografiat in plina strada. Deodata, niste ochi anonimi incepeau sa-l insoteasca pretutindeni si el isi recapata respiratia normala! Era fericit! Punea, pe un ton teatral, intrebari microfoanelor ascunse in pereti si isi regasea, in politie, publicul pierdut. In a doua categorie se afla cei ce nu pot trai fara privirea multor ochi familiari. Acestia sunt neobositii organizatori de cocteiluri si dineuri festive. Ei sunt mai fericiti decat oamenii din prima categorie, care, atunci cand isi pierd publicul, au sentimentul ca luminile s-au stins in sala vietii lor. Ceea ce, de fapt, se intampla fiecaruia intr-o zi sau alta. Dimpotriva, oamenii din categoria a doua izbutesc sa-si procure intotdeauna cateva priviri. Printre acestia se numara Marie-Claude si fiica sa. Urmeaza apoi categoria a treia, categoria celor ce simt nevoia de a fi mereu sub ochii fiintei iubite. Situatia acestora e la fel de primejdioasa ca situatia celor din prima categorie. De indata ce ochii fiintei iubite se vor inchide, sala lor se va cufunda in bezna. Printre acestia se numara Tereza si Tomas. Si, in sfarsit, avem a patra categorie, cea mai rara, a celor ce traiesc sub privirile imaginare ale fiintelor absente. Acestia sunt visatorii."

„Jay Gatsby, un simbol al povestii americane de succes, vrea sa recupereze trecutul si paradisul pe care le asociaza cu prima lui iubire, Daisy Buchanan. Este amagit de un vis care se dovedeste nedemn de el, iar Fitzgerald inalta caderea lui Gatsby la nivelul unui mit american esential. Romanul se incheie cu unul dintre cele mai sugestive pasaje lirice din literatura: «Gatsby crezuse pana la urma in luminita aceea verzuie, intr-un viitor frematator, care se indeparteaza insa cu fiece an in fata noastra. Ne-a scapat o data, dar ce importanta are... maine o sa fugim mai repede, ne vom intinde bratele mai departe... Si tot asa, pana intr-o dimineata... Si tot asa, trecem de la o zi la alta, barci impinse de curent, impinse fara incetare, tot mai inapoi, in trecut». In Marele Gatsby, Fitzgerald realizeaza ceea ce nu va mai face in toata cariera sa ulterioara: o satira a moravurilor contemporane care contine adevarurile - personale si sociale - cele mai profunde. Daca subiectul predilect al lui Hemingway este razboiul, al lui Fitzgerald este Visul american si tradarea acestuia, subiect care face conexiunea intre viata privata a scriitorului, cariera lui si cartile sale intr-un intreg tematic. Fitzgerald ramane principalul cronicar al puterii seducatoare a bogatiei si faimei. Nici un alt scriitor american nu s-a pozitionat asemenea lui - chiar in adancul sufletului american.“ - Daniel S. Burt

Una dintre cele mai bine vandute carti de literatura romana din toate timpurile Publicat pentru prima data in 1946, Elevul Dima dintr-a saptea nu si-a pierdut niciun moment farmecul. Povestea de dragoste dintre Grig si Lotte, spiritul aventuros, idealismul, impertinenta, naivitatea si entuziasmul tinerilor din romanul lui Drumes raman la fel de actuale.   Asemenea tuturor adolescentilor, Dima, Tarzan, Magotu, Basu si toti ceilalti viseaza si traiesc totul la intensitate maxima. Planuri pentru o expeditie spectaculoasa, conflicte cu profesorii, drame interioare, iubiri pasionale, toate acestea sunt suprinse si descrise de Mihail Drumes cu naturalete si talent, fascinand generatii intregi de cititori.

Nick Carraway, un tanar atras de visul american, proaspat sosit la New York, intra in lumea fascinanta a lui Jay Gatsby, o lume a succesului si a iluziei. Pe fundalul Americii anilor \'20, Gatsby, impins de iubirea fata de Daisy Buchanan, isi schimba complet existenta, transformandu-se dintr-un tanar sarac in traficant de bauturi alcoolice si apoi milionar. In ciuda petrecerilor grandioase a caror gazda este, Gatsby ascunde o nemarginita nefericire. Tot ce face este destinat sa-i atraga atentia lui Daisy, insa iubirea sa nu ajunge sa se implineasca niciodata...   Carte emblematica a "generatiei pierdute", Marele Gatsby este, conform Washington Post, "al doilea mare roman in limba engleza al secolului XX, dupa Ulise , de James Joyce ". Traducere din limba engleza de Cristina Jinga.

Ultimii ani ai vietii il gasesc pe Tolstoi la mosia de la Iasnaia Poliana, traind ca un mujic. Lasase in urma societatea mondena petersburgheza, onorurile, ba chiar si propriul destin literar. Devine un fel de patriarh nonconformist, in raspar cu autoritatile laice si cu cele ecleziastice. Ajunsese la o credinta in care putini il puteau urma. Gasise un fel de-a se exprima mai simplu. Aici, la Iasnaia Poliana, in singuratate, sta de vorba cu sine despre Dumnezeu si oameni, iar jurnalul, care l-a insotit permanent, e spatiul unde pune intrebari infinite, unde cauta sa inteleaga si sa se exprime altfel decat o facuse in romane. Aceste meditatii au fost cenzurate in editiile anterioare ale jurnalului - puterea sovietica putea accepta "stilul" lui de mujic, dar nu si spiritul care se impotrivea oricarei revolutii.   Traducere limba rusa de Elena Dragusin-Richard.     Fragment din volumul "Despre Dumnezeu si om" de Lev Tolstoi:   "A-l iubi pe Dumnezeu inseamna a iubi manifestarea Lui. Constiinta manifestarii Lui este cea mai limpede (inainte de toate) in mine. Dar nu pot sa nu vad manifestarea Lui pretutindeni: in cer, pe pamant, in piatra, in nisip, in stele. Deosebirea dintre aceste manifestari e doar ca unele sunt mai apropiate de mine (nu ca loc, ci ca natura a manifestarii), iar altele mai indepartate. Cu cat sunt mai apropiate de mine, cu atat pot si trebuie sa le iubesc mai mult. Cele mai indepartate de mine sunt pamantul, piatra, nisipul, cerul, planetele. E firesc sa le iubesc si pe ele, dar copacul, planta sunt mai apropiate de mine, si le iubesc mai mult, inca mai mult iubesc animalele, iar cel mai mult pe cel mai apropiat de mine, pe om. Insa si mai mult, mai mult decat orice pe lume, nu pot sa nu ma iubesc pe mine, eul meu, dar nu eul corporal, mizerabil, care trebuie fie la fel de departe de mine ca orice animal, ba chiar ca piatra sau nisipul, ci eul spiritual, pe care daca il iubesc ajung la iubirea insasi, iubirea fata de tot. Egoismul corporal e respingator, dar nu exista nimic mai presus de egoismul spiritual, de transferul constiintei tale in eul spiritual, vesnic, universal. Acest transfer se face prin iubire si aduce cu sine un bine care te face sa nu-ti mai doresti nimic altceva. Cum sa nu-i multumim Celui care ne-a daruit acest bine?! (11 mai) De ce nu accept deloc prezenta vietii in piatra, nisip, dar nu resping posibilitatea vietii in stele? Probabil pentru ca piatra o cunosc prin toate simturile mele, si nu gasesc viata din ea, dar stelele le cunosc numai prin simtul vazului, si de aceea accept posibilitatea vietii. Dar asta nu demonstreaza ca in piatra nu exista viata, iar in stele poate fi, ci doar ca cele cinci simturi exterioare ale mele sunt insuficiente pentru a patrunde in viata pietrei. (11 mai) Una dintre greselile principale care impiedica implinirea legii iubirii e ideea ca pentru a trai in conformitate cu invatatura iubirii e nevoie ca fiecare om in viata lui sa infaptuiasca deplin legea iubirii. Nu e necesara infaptuirea, deplina infaptuire e imposibila, daca s-ar savarsi n-ar mai exista viata, e necesara doar apropierea de infaptuire. Aceasta apropiere reprezinta viata si binele ei. (11 mai) De obicei, pentru oameni invatatura e deplina infaptuire a legii iubirii si, vazand imposibilitatea acestei infaptuiri pentru fiecare in parte si pentru toata omenirea in momentul de fata, rezolva problema acceptand ca invatatura e minunata si, in acelasi timp, irealizabila. Pe unii asta ii duce la negarea oricarei religii, pe altii la o pervertire a crestinismului in care imposibilitatea de a infaptui pe deplin invatatura e corectata prin har, credinta in mantuire si taine. Aceasta greseala ii abate pe oameni de la intelegerea limpede a vietii ce decurge din invatatura iubirii, dupa care scopul vietii e aceasta apropiere de desavarsire. Apropierea trebuie sa fie neaparat gradata, incepe cu atingerea primelor trepte ale desavarsirii, apoi a urmatoarelor s.a.m.d. (11 mai)"

Cuprins: • Frumoasa si desteapta Seherazada sau cum au luat nastere povestile din "O mie si una de nopti" • Covorul zburator • Povestea lui Abdulah cel orb • Aventurile printului Firuz • Printul Timur sau binele nu se pierde niciodata • Calul nazdravan • Lampa lui Aladin • Povestea cocosatului mort • Povestea sultanului cersetor • Povestea pescarului cu Ifritul • Povestea orasului vrajit • Povestea minunata a "Orasului de Arama" • La locuitorii din adancul marii • Povestea norocosului Juder • Fantana fermecata • Iamlica, regina subpamanteana • Minunata poveste a regelui Beluchia • Tanarul Alisar si frumoasa Zumurud • Aventurile tanarului Hasan Al-Basri • Cheile soartei • Sindbad marinarul • Imparat de o zi • Printul Kamer El-Zeman si printesa Budur • Surorile rele • Ali Baba si cei patruzeci de hoti

Cercul mincinosilor. Cele mai frumoase povesti filozofice din lumea intreaga   Cele mai frumoase povesti ale omenirii sunt anonime, iar cei mai iscusiti povestitori sunt cei care inventeaza lumi si reinventeaza lumea. Aceasta minunata stirpe a "mincinosilor", nascuta in zorii civilizatiei din nevoia oamenilor de a deslusi tainele vietii si ale mortii, ne incanta si astazi cu istorii pline de farmec. Poetice, amuzante, profunde, pilduitoare, venind din spatiul buddhist sau islamic, chinez, african ori evreiesc, indian sau amerindian, povestile transcend granitele istorice si culturale, raspunzand, de-a dreptul ori pe carari ocolite, intrebarilor care ne-au framantat dintotdeauna.   Vii, alerte, uneori deconcertante sau fals naive, istoriile alese in acest volum sunt cele mai frumoase si mai pline de miez dintre cele adunate de-a lungul a cateva zeci de ani de neobositul Jean-Claude Carriere. Pagina dupa pagina, povestile surprind diferentele, subtile ori vadite, intre o traditie si alta, recompunand spiritul umanitatii in cele mai diverse ipostaze ale sale.   Povestile - inventate intr-o zi de cine stie ce geniu necunoscut - vin sa semene indoiala, sa intareasca ori sa zguduie legile, sa indrepte ori sa strice raporturile familiale si sociale, sa tulbure politica, sa atate ceea ce se afla dincolo de noi, nevrand sa se arate. Aduc in traiul nostru pasnic ceva neasteptat, ciudat, un graunte de neliniste. Ating usor tot ceea ce framanta omenirea, precum scanteile unui foc. De aceea mi se pare ca merita numele de "povesti filozofice". - Jean-Claude Carriere Traducere din franceza de Brindusa Prelipceanu si Emanoil Marcu.

Un baiat pe lista lui Schindler - editie de buzunar Leon Leyson avea numai 10 ani cand nazistii au invadat Polonia, iar familia lui a fost fortata sa se mute intr-un ghetou din Cracovia. Cu un noroc incredibil, perseverenta si curaj, Leyson reuseste sa supravietuiasca sadismului nazistilor. In final, generozitatea si iscusinta unui barbat german numit Oskar Schindler au fost cele care i-au salvat viata lui Leon, ca si unor membri din familia lui, numele lor fiind adaugate pe lista muncitorilor evrei din fabrica acestuia - o lista ce a devenit faimoasa in toata lumea: Lista lui Schindler. Aceasta este singura carte de memorii publicata vreodata de un copil supravietuitor de pe Lista lui Schindler si ilustreaza perfect demnitatea autorului. Fragment din volumul "Un baiat pe lista lui Schindler" de Leon Leyson: “Pe masura ce anul 1939 se apropia de sfarsit, mi-am dat seama ca prevestirea tatei fusese gresita. Situatia noastra parea disperata din toate punctele de vedere. Toate semnele aratau ca razboiul avea sa dureze inca multa vreme. Nazistii nu se multumeau cu toate caznele la care ne supusesera pe noi, evreii; fiecare zi aducea o noua umilinta. Daca se apropia un soldat german, evreii trebuiau sa coboare de pe trotuar pana trecea acesta. De la sfarsitul lunii noiembrie, evreilor cu varste de la doisprezece ani in sus li s-a impus sa poarte pe brat o banderola cu Steaua albastra a lui David, pe care trebuia sa o cumparam de la Consiliul Evreiesc, institutia de guvernamant insarcinata de nazisti sa se ocupe de toate problemele evreilor. Daca erai prins fara banderola, erai arestat si probabil torturat si ucis. Eu nu aveam inca doisprezece ani si nu purtam banderola identificatoare; cand am ajuns destul mare ca sa o port, m-am hotarat sa nu o fac. Desi increderea imi fusese zdruncinata de ceea ce vazusem si traisem, erau si momente in care incalcam regulile si ma strambam la nazisti. Intr-un fel, le intorceam propriile stereotipuri impotriva lor, liindca nimic din infatisarea mea nu ma scotea in evidenta ca fiind evreu. Semanam mult cu alti baieti polonezi, cu parul meu des si negru si cu ochii albastri. Cateodata ma asezam pe o banca din parc doar ca sa dovedesc ca pot face orice vreau, impotrivindu-ma nazistilor in felul meu marunt. Bineinteles ca nu puteam face asta atunci cand se afla prin preajma cineva care ma cunostea. Prietenii cu care ma jucam inainte priveau acum in alta parte cand ma vedeau. Nu stiu daca m-ar fi tradat, dar probabil ca ar fi facut-o, incercand astfel sa stearga amintirea faptului ca se jucasera odata cu un evreu. Ii priveam plecand la scoala dimineata, ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat, cand pentru mine totul era diferit. Nu mai eram baiatul indraznet, lipsit de griji, care astepta cu bucurie sa mearga cu tramvaiul fara bilet. Cumva, devenisem o piedica in calea scopului Germaniei de a obtine suprematia mondiala.”

Seria Burlacii din Bow Street   EA STIE CUM SA FURE UN SARUT. Alex Harland, conte de Melton si crai cu state vechi, nu si-a imaginat niciodata ca va conduce anchete de politie. Dar il pasioneaza provocarile, asa ca nu poate refuza atunci cand este angajat sa-l gaseasca pe Soimul Noptii, un hot celebru care vrea sa fure bijuteriile Coroanei franceze. Cu aceasta ocazie o cunoaste pe frumoasa si la fel de evaziva Emmy Danvers, care ii aminteste de singura enigma pe care nu a reusit s-o rezolve: sa afle cine este femeia misterioasa care i-a furat un sarut si l-a lasat cu o dorinta neimplinita...   II VA DA EL INIMA? Fiica a unui hot, Emmy a invatat de mult ca e bine sa-si pazeasca secretele si, fiindca este mult hulitul Soim al Noptii, iubirea pentru Alex Harland este un secret bine pastrat. Contele cel incapatanat este pe urmele ei si ii simte rasuflarea fierbinte in ceafa, asa ca nu are de ales decat sa se indeparteze. Dar cand un pericol iminent o ameninta pe Emmy, va descoperi Alex, in sfarsit, ca s-a lasat prins in mrejele iubirii adevarate?   Kate Bateman scrie povesti de dragoste care se petrec in perioada Regentei, in epoca victoriana sau in timpul Renasterii. Eroinele din romanele ei sunt femei inteligente, curajoase si frumoase, iar pe eroii cei sexy nu stii daca sa-i saruti sau sa-i strangi de gat.

Inima intunericului dupa un roman de Joseph Conrad Copiii adora povestile, iar cele clasice au fost intotdeauna printre favoritle lor. Totusi, uneori, o carte groasa pare destul de descurajanta, nu-i asa?   Seria de 50 de titluri din colectia Clasici internationali ii ajuta pe copii sa inteleaga mai bine actiunea si limbajul folosit, prin textul prescurtat, activitati si exercitii gandite special pentru ei. Cu fiecare dintre aceste carti, copii au ocazia nu numai sa citeasca povesti interesante, ci si sa afle mai multe despre autorii lor.

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura in 2015   Rugaciune pentru Cernobil. O cronica a viitorului Una dintre sursele mele cele mai valoroase si fascinante de inspiratie a fost cartea Svetlanei Aleksievici Rugaciune pentru Cernobil. O lectura absolut esentiala si cutremuratoare. Este evident de ce Svetlana Aleksievici a primit Premiul Nobel. - Craig Mazin, creatorul serialului Cernobil, disponibil pe HBO GO, peste 8 milioane de vizualizari In 26 aprilie 1986, o serie de explozii au zguduit reactorul nuclear de la Cernobil. Flacarile au aprins cerul, iar radiatiile rezultate au contaminat pamantul si au otravit oamenii vreme de ani intregi. In timp ce autoritatile sovietice au incercat sa musamalizeze efectele accidentului, Svetlana Aleksievici a petrecut mai multi ani adunand marturii de la supravietuitori - fosti muncitori la centrala, oameni de stiinta, medici, soldati, pompieri, stramutati, vaduve, orfani -, ale caror voci compun o istorie orala marcata de frica, furie si incertitudine, dar si de umor negru si iubire. Cronica a trecutului si avertisment pentru viitor, Rugaciune pentru Cernobil este o carte cruciala care, datorita fortei emotionale si onestitatii sale, lasa o amintire de nesters in mintea cititorului. Rugaciune pentru Cernobil este o reeditare a cartii Dezastrul de la Cernobil (aparuta le editura Corint in anul 2015) de Svetlana Aleksievici.   Svetlana Aleksievici este o scriitoare si jurnalista din Belarus. De-a lungul carierei sale, Aleksievici s-a specializat in naratiuni literare intemeiate pe declaratiile martorilor oculari, si istorii orale ale mai multor evenimente dramatice din istoria sovietica. In urma persecutiilor politice din partea administratiei Lukasenko, a parasit Belarusul in 2000, traind timp de un deceniu la Paris, Udeborg si Berlin. In 2011 s-a mutat inapoi la Minsk. A publicat mai multe volume care s-au bucurat de apreciere, carti publicate sau in curs de publicare in 43 de limbi si in 47 de tari: Razboiul nu are chip de femeie (1985), ce cuprinde marturii ale femeilor care au luptat in al Doilea Razboi Mondial, titlu vandut in peste 2 milioane de exemplare; Ultimii martori (1985), amintiri ale celor care au copilarit in vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial; Soldatii de zinc (1989), despre experientele soldatilor sovietici in razboiul din Afganistan; Zacearovannie smertiu (Fermecati de moarte, 1993), despre sinuciderile provocate de prabusirea Uniunii Sovietice; Rugaciune pentru Cernobil (1997), marturii ale supravietuitorilor celei mai mari catastrofe nucleare din istorie; si Vremuri second-hand (2013). Svetlanei Aleksievici i s-au acordat numeroase premii pentru cartile sale, iar in anul 2015 a fost distinsa cu Premiul Nobel pentru Literatura, "pentru scrierile ei polifonice, memorial al suferintei si curajului in epoca noastra".  O istorie orala emotionanta in care atitudinea generala fatalista si curajul stoic sunt dublate de un umor incredibil de negru... Rezultatul este radiografie de neuitat a sufletului rus. - Publishers Weekly Una dintre cartile cele mai pline de compasiune si mai terifiante pe care le-am citit vreodata. - Observer   Un colaj de marturii orale ce se transforma in psihobiografia unei natiuni care nu este prezenta pe nici o harta...Aceasta carte provoaca arsuri ca de radiatii pe creier. - Julian Barnes, Guardian   Fragment din cartea "Rugaciune pentru Cernobil" de Svetlana Aleksievici: "In primele zile, principala intrebare era legata de vinovatul pentru tragedia care se produsese. Aveam nevoie de un vinovat... Apoi, cand am aflat mai mult, am inceput sa ne gandim la ce sa facem. Cum sa ne salvam? Acum, dupa ce ne-am impacat cu gandul ca nu e vorba de un an sau de doi, ci de multe generatii, am inceput sa privim inapoi, putin cate putin, pagina cu pagina... S-a intamplat in noaptea de vineri spre sambata dimineata, nimeni nu banuia nimic. L-am trimis pe baiat la scoala, sotul s-a dus la frizerie. Pregateam masa de pranz. Sotul s-a intors repede si a spus: «La centrala nucleara a avut loc un incendiu. Ordin: sa nu inchidem radioul». Am uitat sa spun ca locuiam la Pripiat, in apropierea reactorului. Am si acum in fata ochilor vapaia de un liliachiu intens, in care reactorul parca stralucea. O culoare incredibila. Nu era un incendiu obisnuit, era un fel de aurora boreala. Daca e sa uit de restul, era foarte frumos. Nu am vazut ceva asemanator in vreun film, nu pot sa compar cu nimic ceea ce am vazut. Seara, oamenii se inghesuiau in balcoane - care nu avea, se ducea la prieteni, la cunoscuti. Noi stam la etajul opt, avem vizibilitate buna. In linie dreapta sunt trei kilometri. Am scos copiii, i-am ridicat in brate: «Uite! Tine mine!» Si oamenii acestia care lucrau la reactor, ingineri, muncitori, erau si profesori de fizica, stateau in praful negru... Discutau. Respirau. Admirau. Unii veneau cu masinile de la zeci de kilometri, cu bicicletele, ca sa se uite. Nu stiam ca moartea poate sa fie asa de frumoasa. Dar nu as spune ca nu avea nici un fel de miros. Nu era un miros de primavara sau de toamna, ci de cu totul altceva, si nici miros de pamant... Nu... Ma manca in gat, ochii imi lacrimau... Nu am dormit toata noaptea si am auzit cum umblau deasupra vecinii, nici ei nu aveau somn. Tot trageau ceva, bocaneau, poate ca impachetau lucruri. Lipeau ferestrele. Am luat ceva pentru durerea de cap. Dimineata, cand s-a luminat, m-am uitat in jur si am simtit pe loc ca ceva nu era in ordine, ca ceva se schimbase. La ora opt dimineata, pe strazi mergeau deja militari cu masti de gaz. Cand am vazut pe strazile orasului atatia soldati si tehnica militara, nu ne-am speriat, dimpotriva, ne-am linistit. Din moment ce armata ne-a venit in ajutor, totul o sa fie in ordine. Nu aveam nici o idee ca si atomul pasnic omoara.... Ca tot orasul putea sa nu se mai trezeasca in noaptea aceea... Afara cineva radea, se auzea muzica... Dupa-amiaza la radio au inceput sa anunte ca oamenii sa se pregateasca de evacuare: o sa fie dusi de aici pentru trei zile, o sa spele, o sa verifice. Parca aud si acum vocea crainicului: «Evacuare in satele apropiate!», «Sa nu se ia animalele domestice!»"  

O lume iesita din minti. Revolutia creativa a educatiei. Traim un paradox. Majoritatea copiilor se considera a fi foarte creativi, majoritatea adultilor, nu. Ce se schimba pe masura ce crestem? Organizatii de pretutindeni concureaza intr-o lume care se schimba mai repede ca niciodata. Liderii acestora spun ca au nevoie de oameni care sa gandeasca creativ, care sa fie flexibili si care sa se adapteze repede. Si foarte adesea spun ca nu gasesc astfel de oameni.   In aceasta editie revazuta si actualizata, Ken Robinson ne ofera o abordare inovatoare pentru a intelege conceptul de creativitate in educatie si in afaceri. Sir Ken sustine ca aceste probleme cu care se confrunta oamenii si organizatiile de pretutindeni sunt generate de scolile si universitatile pe care le-am urmat si majoritatea oamenilor parasesc sistemul de educatie fara sa aiba nicio idee legata de adevaratul lor potential creativ. O lume iesita din minti este un manifest pentru abordari radical diferite in ceea ce priveste leadershipul, sistemul de invatamant si pregatirea profesionala cu scopul de a ne ajuta sa facem fata extraordinarelor provocari pe care le aduce cu sine secolul XXI.   Cea mai buna analiza pe care am intalnit-o pe problema disjunctiei intre tipurile de inteligenta pe care le apreciem in mod traditional in scoli si tipurile de creativitate de care avem nevoie astazi in organizatiile si in societatea noastra. - Howard Gardner, profesor de stiinte cognitive si educationale, Harvard Graduate School of Education   Daca a existat vreodata un moment in care creativitatea sa fie necesara pentru supravietuirea si dezvoltarea oricarei organizatii, atunci acesta este chiar acum. Cartea de fata, mai mult decat oricare alta pe care o cunosc, ofera perspective unice asupra modului in care liderii pot initia si sustine demersuri creative. - Warren Bennis, profesor de business, University of Southern California   Sir Ken Robinson este un reputat lider international in domeniul dezvoltarii creativitatii, inovatiei si a resurselor umane. A colaborat cu guverne din Europa, Asia si Statele Unite, cu multe dintre companiile listate in top Fortune 500 si cu organizatii culturale din intreaga lume. Conferentiaza in intreaga lume pe tema provocarilor creative cu care se confrunta mediul de afaceri si educatia in noua economie globala. Renumitele sale discursuri sustinute la conferinta anuala TED (2006 si 2010) continua sa fie urmarite de milioane de oameni din intreaga lume.

Cosmosapiens se adreseaza cititorilor pasionati de intelegerea stiintifica a lumii si ofera cea mai cuprinzatoare analiza a ideilor stiintifice actuale, de la inflatia cosmica, energia intunecata si formarea Pamantului pana la aparitia vietii, dezvoltarea cooperarii si manifestarile constiintei. Prin acest demers, autorul asaza evolutia omului in contextul evolutiei vietii si a materiei ce alcatuieste intregul univers, aratandu-ne totodata cat de multe lucruri am aflat despre noi insine si lumea in care traim si cat de multe vom putea descoperi intr-un viitor nu foarte indepartat.   In acest studiu ambitios si exhaustiv, Hands intreprinde o investigare interdisciplinara a intregii cunoasteri umane actuale pentru a raspunde la doua intrebari presante: Ce suntem si de unde venim? Rezultatul este practic un dialog rational intre Hands si cei mai cunoscuti experti din diferite domenii… Hands isi fundamenteaza argumentele pe logica si pe descoperiri stiintifice pentru a pro¬duce un tratat care-i va stimula neincetat pe cei a caror curiozitate nu cunoaste limite. – Publishers Weekly   Acum 150 de ani, Originea speciilor a lui Charles Darwin a marcat inceputul unei abordari cu totul noi. Metoda empirica adoptata de Darwin a dus in cele din urma la ideea ca suntem produsul evolutiei biologice. Cu 50 de ani in urma, cosmologii au ajuns la concluzia ca materia si energia din care suntem alcatuiti isi au originea intr-un Big Bang din care a aparut universul. Iar acum vreo 30 de ani specialistii in neurostiinte au inceput sa arate cum ceea ce vedem, auzim, simtim si gandim se coreleaza cu activitatea neuronilor din anumite parti ale creierului. [...] In aceasta carte voi incerca sa vad ce informatii de incredere ne poate oferi stiinta, prin observatie sistematica si experiment, despre modul in care am evoluat de la originea universului si daca ceea ce suntem ne face diferiti de toate celelalte animale. - John Hands Fragment din volumul "Cosmosapiens. Evolutia omului de la originile universului" de John Hands"   "Aparitia constiintei reflexive nu i-a transformat brusc pe oameni. Dimpotriva, acele prime licariri de constiinta reflexiva au avut de luptat cu instincte puternice inradacinate de-a lungul existentei de milioane de ani a stramosilor preumani. Cercetarile din ultimii douazeci de ani au demontat conceptiile romantice cu privire la vanatorii-culegatori pasnici, edenici, care traiau in armonie cu natura sau care doar raspundeau prin violenta dupa ce fusesera persecutati de asa-zisii occidentali civilizati (ceea ce s-a intamplat cu adevarat). In cartea sa War Before Civilisation: The Myth of the Peaceful Savage, paleoantropologul Lawrence Keeley, de la Universitatea din Illinois, combina dovezi provenite din ramasitele preistorice si de la populatii tribale moderne pentru a arata ca moartea in urma raidurilor si masacrelor in timpurile preistorice era mult mai frecventa si extinsa la o scara mult mai larga decat moartea in razboaiele purtate de natiunile moderne. Intre numeroasele exemple, studiile etnografice referitoare la populatii tribale din tinuturile muntoase din Papua Noua Guinee si la populatia yanomami din padurile Venezuelei, ca si cele despre murngin din Australia arata ca aproximativ 25 % dintre barbatii adulti mureau in razboaie. Cu un secol si jumatate inainte de sosirea europenilor in Dakota de Sud, un mormant comun de langa un sat incendiat din Crow Creek adapostea ramasitele a  peste 500 de barbati, femei si copii - reprezentand cam 60% din populatia satului, care au fost macelariti, scalpati si mutilati. Mormantul contine putine schelete de femei tinere, ceea ce sugereaza ca acestea erau luate captive. Jumatate din oamenii gasiti intr-un cimitir nubian vechi de aproximativ 12.000 de ani murisera in urma unor violente. Aceste descoperiri figureaza si in cartea Constant Battles a lui Steven LeBlanc, arheolog la Harvard, care admite ca timp de 25 de ani el si colegii sai au ignorat, din obisnuinta, dovezile clare ale razboaielor. In aceasta carte, vorbeste despre siturile de vanatori-culegatori unde se gasesc dovezi ale mortii violente, artefacte specializate de lupta, trofee de razboi, in special capete, si imagini ale luptelor in pictura rupestra.”

Cel mai citit roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt, adaptat de autor atat pentru scena, cat si pentru marele ecran.   Oscar are zece ani si traieste intr-un spital. Chiar daca nimeni nu are curajul sa i-o spuna in fata, baiatul, bolnav de leucemie, stie ca va muri, iar razboiul lui impotriva tuturor izbucneste inocent, patimas si deznadajduit. Singura care-i intra in voie este Tanti Roz, o infirmiera batrana, neintrecuta in nascocit povesti moderne, adevarate lectii de viata, in care nici binele, nici raul nu sunt absolute si nimic nu e asa cum pare la prima vedere. Ea ii da copilului ideea sa traiasca fiecare zi ca si cum ar fi zece ani si-l invata sa-i scrie epistole lui Dumnezeu ca sa se simta mai putin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid intr-o viata traita fast-forward, Oscar parcurge, printre rasete si lacrimi, itinerarul emotionant al tuturor varstelor si experientelor umane imbogatite de imaginatia lui, care umple spatiile albe si imbraca realitatea in vesmantul miracolului. Astfel, baiatul ajunge sa-si traiasca adolescenta alaturi de prieteni, sa se indragosteasca la tinerete, sa se casatoreasca la maturitate cu prima iubire, sa o piarda si, in cele din urma, sa regaseasca dragostea la apusul unei vieti ca o lumanare care arde la ambele capete.  Fragment din cartea "Oscar si Tanti Roz" de Eric-Emmanuel Schmitt: "Draga Doamne-Doamne, Astazi am avut de la saptezeci la optzeci de ani si m-am gandit mult. Intai, am folosit cadoul de Craciun de la Tanti Roz. Nu stiu daca ti-am spus despre el. E o planta din Sahara care-si traieste toata viata intr-o singura zi. Imediat ce samanta primeste apa, crapa, devine tulpinita, face frunze, apoi face o floare cu seminte, se ofileste, se scofalceste, si uite-asa, pana seara, s-a zis cu ea. E un cadou nemaipomenit, iti multumesc ca l-ai inventat. Am udat-o azi-dimineata la 7, impreuna cu Tanti Roz si cu parintii mei - de fapt, nu stiu daca ti-am zis, deocamdata au ramas si ei acasa la Tanti Roz, pentru ca e mai aproape - , si dupa aceea i-am urmarit toata viata. M-a impresionat. Cert e ca e o floare cam pipernicita - nu aduce nici pe departe cu un baobab, dar si-a facut din plin, curajoasa, toata treaba de floare, exact ca cele mari, toata ziua, fara sa se poticneasca, pentru noi. Am citit impreuna cu Peggy Albastrea Dictionarul medical, cartea ei preferata. E pasionata de boli si se intreaba pe care ar putea sa le aiba mai tarziu. Eu m-am uitat la cuvintele care ma interesau: "Viata", "Moarte", "Credinta", "Dumnezeu". Poate n-ai sa ma crezi, dar nu erau acolo!"   

Educatia sentimentala este un roman de dragoste sub semnul paradoxului: nimeni nu iubeste pe nimeni, dar toti se pretind indragostiti; nimeni nu se enerveaza, dar nici nu se declara multumit. Desi considerat de critici imoral, la publicarea sa, in 1869, a fost aparat de prietenii autorului. Suntem cu totii d aceeasi parere, e o carte frumoasa, cu forta celor mai bune carti ale lui Balzac, si mai reala, adica mai fidela adevarului de la un capat la altul. - George Sand

•  Autor distins cu  Premiul Nobel  pentru Literatura in 2010 Cultura, in sensul traditional al cuvantului, e in prezent pe cale sa dispara. - Mario Vargas Llosa Banalizarea artelor si a literaturii, triumful presei de scandal si frivolitatea politicii sunt simptome ale unui rau mult mai mare care chinuie societatea actuala: sacralizarea divertismentului drept valoare suprema si scop ultim al existentei noastre. Daca in trecut cultura era o busola, o calauza si un fel de constiinta care ne impiedica sa intoarcem spatele realitatii, astazi, in epoca falsilor idoli si a postculturii, intaietatea spectacolului si a superficialitatii a devenit regula care face ca orice constiinta morala, intelectuala si politica sa adoarma, orbita si anihilata dimpreuna cu libertatea noastra. Traducere din limba spaniola de Marin Malaicu-Hondrari.

Viata lui David nu este usoara. Tatal lui a murit, iar mama sa urmeaza sa se marite cu cel mai meschin om din tara. In plus, atunci cand este trimis la scoala, David descopera ca elevii sunt pedepsiti cu cruzime greu de imaginat. Este limpede ca mai rau de atat nu se poate!   Singurele finaluri fericite se afla in paginile cartilor pe care David le citeste cu pasiune. Oare va reusi el sa rescrie finalul propriei sale vieti, astfel incat acesta sa fie unul fericit? Editie adaptata de Philip Gooden dupa povestea originala David Copperfield scrisa de Charles Dickens. Ilustratii alb-negru de Santiago Calle. Traducere din limba engleza de Andrei Covaciu.

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Lupul de stepa, unul dintre pilonii literaturii moderne, este o carte tulburatoare dar plina de farmec, ce oglindeste gandirea lui Hermann Hesse, influentele filosofice si orientarile sale spirituale. Lupul de stepa urmareste traseul psihologic si emotional al lui Harry Haller, un savant neadaptat societatii si epocii in care traiese, intolerant la superficialitatea celor din jur. Haller transpare a fi jumatate om si jumatate lup - singuratic, introspect, taciturn. Carte recomandata de Tudor Chirilă in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment: "A trebuit sa dansez cu ea de doua-trei ori, iar in acest rastimp mi-a facut cunostinta cu saxofonistul, un barbat negricios, frumos, tanar, originar din Spania sau din America de Sud si care, dupa spusele ei, stia sa cante la toate instrumentele si sa vorbeasca toate limbile pamantului. Acest seflor facea impresia ca este o foarte buna cunostinta. de-a Herminei, un prieten al ei, in fata lui se aflau doua saxofoane de marimi diferite, la care el canta alternativ, pe cand cu ochii lui negri, neastampa-rati, u scruta cu atentie si amuzament pe cei care dan-sau. Spre uimirea mea, simteam fata de acest muzicant inofensiv si dragut, un fel de gelozie, dar nu era o gelozie din dragoste, caci intre mine si Hermina nu putea fi vorba de asa ceva, ci mai mult o gelozie abstracta, nas-cuta din prietenie, si asta pentru faptul ca nu mi se parea sa merite interesul si predilectia, ba chiar admiratia pe care fata le manifesta fata de el. Poftim cu ce oameni bizari sunt nevoit sa fac cunostinta., mi-am spus mahnit. Apoi Hermina a fost invitata la dans de cateva ori la rand, eu am ramas sa-mi beau ceaiul singur, ascultand muzica, acel gen de muzica pe care pana nu de mult nu puteam sa-1 sufar. Doamne Duinnezeule, mi-am zis, iata, sunt nevoit sa ma las\'introdus aici si sa devin de-al casei, in lumea aceasta careami este atat de straina, atat de nesuferita, lume pe care am evitat-o pana acum cu atata grija si am dispretuit-o atat de profund, lumea unor pierde-vara, a amatorilor de amuzamente, lumea plata si plina de clisee a masutelor cu blat de marmura, a muzi-cii de jazz, a cocotelor, a comis-voiajorilor! Mi-am sorbit ceaiul mohorat, uitandu-ma fix la multimea aceea semie-leganta. Privirile mi-au fost atrase de doua fete fru-musele, care dansau foarte bine si la care ma uitam cu admiratie si invidie, caci alunecau cu misca,ri elastice, gratioase, vioaie si sigure. Iata insa. ca Hermina reveni si isi exprima nemultumi-rea fata de mine. Doar nu venisem aici, m-a mustrat ea, ca sa, fac o asemenea mutra si sa stau intepenit la masa, dina-intea cestii cu ceai, mai bine mi-as lua inima in dinti si as dansa. Cum, nu cunosc pe nimeni? Pai, nici nu e nevoie. Oare sa, nu fi fost acolo nicio fata care sa-mi placa? I-am aratat-o pe una mai frumoasa, care statea undeva aproape de noi, era incantatoare in rochia ei dragalasa de catifea, cu parul blond viguros, taiat scurt, si cu bratele pline, feminine. Hermina a insistat sa ma duc imediat la ea si sa o invit. Am incercat sa ma opun cu deznadejde. — Bine, dar nu pot! i-am spus nefericit. Ei, daca as fi un tip tanar, dragut, atunci da! Dar asa, un natarau batran si anchilozat, care nici macar nu stie sa. danseze — va rade de mine! Hermina m-a privit dispretuitoare. — Dar daca eu o sa rad de tine, fireste ca ti-e indife-rent. Ce las mai esti! Oricine se apropie de o fata risca sa se faca de ras; asta e miza. Asadar, Harry, hai risca, cel mai rau caz, fa-te de ras — altfel n-o sa, mai am nicio incredere in supusenia ta. Nu s-a lasat induplecata. Cu inima cuprinsa de neliniste m-am ridicat, indreptandu-ma spre frumoasa fata cand muzica incepea tocmai sa cante din nou. "

Intr-un oras obisnuit isi face aparitia un om onorabil, „de conditie buna“, dornic sa cucereasca inimile noilor sai concetateni. Scopurile lui sunt, in aparenta, celebritatea si bogatia. Putini stiu insa ca personajul cu pricina, Cicikov, are o pasiune stranie: el nu umbla prin lume pentru a tezauriza bunuri lumesti, ci o marfa aparte-suflete moarte. Carte recomandata de Cristian Teodorescu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

Moby Dick. Dupa un roman de Herman Melville Copiii adora povestile, iar cele clasice au fost intotdeauna printre favoritele lor. Totusi, uneori, o carte groasa pare destul de descurajanta, nu-i asa? Seria de 50 de titluri din colectia Clasici Internationali ii ajuta pe copii sa inteleaga mai bine actiunea si limbajul folosit, prin textul prescurtat, activitati si exercitii gandite special pentru ei. Cu fiecare dintre aceste carti, copiii au ocazia nu numai sa citeasca povesti interesante, ci si sa afle mai multe despre autorii lor.

• Premiul Iasnaia Poliana 2016   O lume in care personajele si intamplarile contureaza o realitate simbolica, extrasa din amanuntele vietii de zi cu zi, o iubire tarzie care salveaza lumea, un sat de piatra aflat pe varful unui munte armean, unde magia si misterul si-au pastrat neatinse puterile. Cu o somptuoasa imaginatie si o atentie deosebita pentru detaliile cele mai fine, Narine Abgarian construieste un univers in care cititorul isi doreste sa zaboveasca mult dupa ce povestea s-a sfarsit.   In Maran, viata este suspendata intre realitate si basm, intr-un timp care prinde contur incet-incet, luand dureros forma istoriei. Razboiul si dezastrele naturale au zdruncinat in nenumarate randuri pacea fragila a oamenilor. Anatolia, a carei viata, nu mai putin decat a celorlalti, a fost marcata de suferinta, moarte, lupta si indarjire, dar si de evenimente providentiale si semne inexplicabile, este, la 58 de ani, cea mai tanara locuitoare a micii asezari din varf de munte. Si crede ca viata ei, ca si a satului, se apropie de sfarsit, fara sa stie ca va fi, de fapt, purtatoarea miracolului care va face totul sa renasca. Iar timpul este invins. Cititi acest roman. Este balsam pentru suflet. - Ludmila Ulitkaia Un murmur bland, usor nedeslusit, te atrage ca o vraja in interiorul acestui spatiu, unde este atat de bine, cald si liniste, incat pana si evenimentele triste (deloc putine in Maran) par ceva organic, care nu starneste nici o impotrivire interioara. - Galina Iuzefovici Un roman incantator, cu personaje ale caror ciudatenii sunt uneori amuzante, alteori sfasietoare. O poveste plina de duiosie despre familie, prietenie si comunitate. - Foreword Reviews   Am vrut sa scriu o carte al carei sfarsit sa ofere speranta. Omenirea are mare nevoie de speranta, de povesti despre bine. - Narine Abgarian Din cer au cazut trei mere este o minunata saga despre locuitorii unui sat armean. Insa povestea acestui sat este de fapt o poveste despre noi. Si aici sta talentul scriitoricesc al lui Narine Abgarian. O carte plina de tandrete si umor, subtilitate si genul acela de maiestrie rara, atat de fireasca, incat nici n-o remarci. - Evgheni Vodolazkin    Traducere din limba rusa de Luana Schidu.   Fragment din cartea "Din cer au cazut trei mere" de Narine Abgarian: "Magtahine venea catre seara, indata dupa ce pe la ferestrele caselor incepeau sa se aprinda luminite, iar noaptea de septembrie isi desfasura invelitoarea de stele peste sat. Statea pe veranda, cu mainile incrucisate la piept, si se uita in curte. Vasili se obisnuise cu vizitele raposatei neveste. Prima data cand i-a observat silueta transparenta pe fondul cerului care se intuneca, in ciuda situatiei ireale, l-a incercat nu frica, ci un soi de descumpanire si neputinta. Anatolia era deja in pat la ora aceea - din cauza sanatatii subrede, ea isi petrecea aproape tot timpul liber fie pe divan, cosand ceva nu prea complicat, fie in pat. Vasili avea grija de ea cu devotament - ii pregatea ceaiul, ii invelea cu patura picioarele vesnic inghetate si nu uita sa-i aduca la timp infuzia de ierburi pe care trebuia s-o ia de trei ori pe zi, neaparat inainte de masa. Daca se intampla sa se duca la fierarie, ii prevenea negresit pe Iasaman si Ovanes, ca sa n-o lase nesupravegheata. Anatolia era miscata pana-n adancul sufletului de grija lui. Neobisnuita cu o purtare tandra si atenta, in masura in care-i permitea sanatatea, ii raspundea la fel - ii gatea felurile de mancare preferate, ii punea in ordine garderoba modesta - ii transforma sau ii cosea vechiul palton, ii carpea lenjeria, i-a impletit cateva perechi de sosete de lana, i-a cusut doua camasi dintr-o bucata de panza de bumbac, pe care o pastrase pentru ea. Seara il invata sa scrie si sa citeasca - Vasili, scotand varful limbii de efort, trasa buclele literelor, tinand cu dificultate creionul intre degetele neindemanatice, deformate de munca grea in fierarie, iar apoi, incruntandu-se si poticnindu-se, citea, rostind chinuit cuvintele pe silabe. Ca sa-i lase timp sa se odihneasca dupa teme, Anatolia ii citea cu voce tare din cartile pe care le luase de la biblioteca in prima iarna friguroasa, salvandu-le astfel de la pieire. Ea tinea minte pe dinafara continutul acestor carti, dar, vazand interesul real al lui Vasili, ii citea cu atata placere, de-ai fi zis ca era prima data cand lua cartea in maini. Adormeau intr-o imbratisare duioasa. Ea, zambind, se gandea cat de multe chipuri poate sa aiba fericirea omeneasca, cat de multe chipuri si cata generozitate - in fiecare dintre manifestarile ei. Se fastacea si rosea cand isi amintea prima noapte de dragoste, stangace, la o saptamana dupa ce Vasili se mutase la ea."

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Romanul O ciudatenie a mintii mele, prima carte publicata de Orhan Pamuk dupa decernarea Premiului Nobel pentru Literatura (2006), este o epopee moderna, desfasurata pe parcursul a mai bine de patru decenii (1969-2012), in centrul careia se afla unul dintre milioanele de "personaje secundare" ale Istanbulului: iaurgiul si bragagiul Mevlut Karatas. Povestea adeseori induiosatoare a contraeroului Mevlut Karatas, cu bucuriile, sensibilitatile, izbinzile si, mai ales, esecurile sale, este de fapt povestea "celuilalt Istanbul", a vinzatorilor stradali, a cartierelor de baraci, a imigrantilor din Anatolia care ajung sa schimbe, treptat, textura si stilul de viata traditional al orasului, pe valul ambiguu al pribegiilor moderne. Modernizarea orasului, pe fundalul eternelor framintari politice, se asociaza cu disparitia unor indeletniciri traditionale, cu modificarea dramatica a peisajului uman, cu nenumarate infringeri personale, nevazute si nestiute, care marcheaza destinele "generatiilor pierdute" ale Istanbulului contemporan.

Satra este istoria unei deportari spre rasarit si a degradarii unor legi stravechi de existenta. O lamentatie lunga, ca si Ce mult te-am iubit, si o meditatie despre moarte, dar intr-o forma indirecta. in cartile anterioare, Zaharia Stancu privea pitorescul, exoticul din afara. Acum se instaleaza in interiorul lui si construieste o poveste verosimila, de o aspra poezie. [...] Satra este nu numai o initiere fortata in moarte, dar si o meditatie despre moarte si viata, o lunga interogatie. Pe dedesubtul evenimentelor crancene, curge apa resemnarii si se intinde privelistea eternitatii [...] - Eugen Simion

Oneghin, ca tip, de-abia se forma in deceniul al treilea, dar poetul a sesizat imediat aceasta mentalitate, a patruns-o, a inteles-o si a scris primul roman realist rusesc - roman, care in afara de frumusetea lui nepieritoare, are, pentru noi, valoarea de document istoric, caracterizand mai exact si mai veridic acea epoca decat au reusit s-o faca pana in prezent zeci de carti voluminoase. - A.M. Gorki

Parerile mele despre Delirul nu prea au mare importanta, pentru ca mai mare importanta au parerile dumneavoastra! Eu mi-am spus cuvantul! Sigur ca am intentionat sa iasa o carte de mare tensiune, sigur ca am intentionat sa iasa o carte de rasunet, insa e cazul sa va fac o marturisire, ca nu m-am asteptat, intr-adevar, la ecoul profund pe care l-a avut in masele de cititori aceasta carte! [...] S-a mai intrebat daca este o carte impotriva violentei. Da! Asta a fost ideea fundamentala cu care am pornit sa scriu! [...] Dupa parerea mea, aceasta capetenie fascista, Horia Sima, nu prezinta interes literar decat in masura in care a marcat impreuna cu Antonescu perioada venirii la putere, dictatura statului national legionar. Odata disparut din istorie, Horia Sima nu mai prezinta niciun interes. [...] Chiar daca n-ai avea intentia sa faci un roman istoric, in mod fatal, aglomerand date si fapte despre personaje istorice, faci un roman istoric. Or, eu nu am scris un roman istoric! - Marin Preda 

Marcus Aurelius (Marcus Aurelius Antoninus Augustus) este cunoscut atat ca imparat al Romei, cat si ca filozof stoic. Nascut la Roma, la 26 aprilie 121 p. Chr., intr-o familie senatoriala de origine hispanica, a fost adoptat de viitorul imparat Antoninus Pius, la cererea imparatului Hadrian. Primeste o educatie aleasa, studiind retorica cu Marcus Cornelius Fronto si Herodes Atticus si filozofia cu Quintus Iunius Rusticus, Apollonius din Calcedonia si Sextus din Cheroneea. Domnia sa este marcata de un sir de catastrofe (ciuma, inundatii, cutremure), dar si de numeroase razboaie, purtate cu succes; in plan militar, Marcus Aurelius a fost preocupat sa respinga atacurile dusmanilor Romei de la hotarele imperiului, in special in Orient si pe Dunare, continuand politica defensiva initiata de Hadrian. A murit la 17 martie 180 p. Chr., de ciuma, se pare, la Sirmium sau la Vindobona (Viena de azi). Este ultimul din seria "celor cinci imparati buni". Ca filozof stoic, Marcus Aurelius si-a exprimat ideile in lucrarea Ta eis heauton (Ganduri catre sine insusi), scrisa in limba greaca - una dintre pietrele de temelie ale canonului literar si filozofic. Invataturile sale au un caracter moral si aplicabilitate practica, fiind o serie de "exercitii spirituale" prin intermediul carora omul poate dobandi cumpatarea, virtutea si linistea launtrica in fata incercarilor vietii. O carte de capatai a civilizatiei europene. - Andrei Plesu   Cu ani in urma am cumparat o editie veche din Marc Aureliu care purta urmatoarea dedicatie: "Sa-ti fie prieten in ceasurile grele si sa te sprijine cum m-a sprijinit pe mine." Nu cred ca i se poate face unei carti un elogiu mai frumos decat acest "prieten in ceasurile grele". - Cioran   Marcus Aurelius a fost primul personaj care s-a aventurat sistematic pe teritoriul eului, care l-a vizitat si care a scris de fapt un tratat despre tehnici de ameliorare si de tinere in frau a eului propriu. - Gabriel Liiceanu   O veritabila comoara de intelepciune, absolut exemplara si astazi. - Dan C. Mihailescu Traducere din limba greaca veche de Cristian Bejan.   Fragment din cartea "Ganduri catre sine insusi" de Marcus Aurelius: "Pretuieste cel mai puternic dintre toate lucrurile din lume: este principiul care se foloseste de toate lucrurile si care carmuieste totul. Pretuieste, de asemenea, ceea ce e mai puternic in tine: acesta este de aceeasi natura cu principiul. Caci in tine ceea ce se foloseste de tot restul e acest principiu, iar viata ta de acesta este calauzita. Ceea ce nu este daunator cetatii nu dauneaza nici cetateanului. Oricarei reprezentari prin care consideri ca ai fost lezat aplica-i urmatoarea regula: daca cetatea nu este lezata de aceasta intamplare, nici eu nu sunt lezat. lar daca cetatea este lezata, nu trebuie sa te infurii, ci sa-i arati raufacatorului acesteia de care lucru anume nu s-a ingrijit. Gandeste-te adesea la viteza cu care lucrurile care sunt si cele care devin trec si dispar. Caci substanta e ca un fluviu cu un curs neintrerupt, activitatile sale sunt in continua transformare, cauzele se prezinta in mii de feluri si aproape nimic nu este statornic, nici timpul prezent si ceea ce e aici aproape de mine: e infinitul fie al timpului scurs, fie al celui viitor, prapastie deschisa in care toate se pierd. Cum, asadar, nu e nebun cel care, in aceasta situatie, se faleste, se chinuie sau se plange, ca si cum ceva ar trebui sa-l tulbure pentru un moment anume si pentru o perioada mai lunga? Aminteste-ti de intreaga substanta, la care participi in cea mai mica parte, si de intreaga eternitate, din care ti-a fost rezervata o durata foarte scurta, si de destin: intelegi cat de mica parte esti? Un altul greseste. Ce importanta are aceasta pentru mine? Se va vedea. Acesta are o dispozitie interioara proprie, o activitate proprie. Acum eu am ceea ce natura comuna vrea ca eu sa am acum si sa fac ceea ce natura mea vrea ca eu sa fac acum. Partea care conduce si stapaneste sufletul tau sa ramana indiferenta la orice miscare calma sau violenta care poate sa framante carnea, sa nu se amestece in aceasta, ci sa se delimiteze ea insasi si sa trimita membrelor acele pasiuni. Cand insa acestea ies la suprafata, printr-o corespondenta reciproca a partilor, urcand pana la intelect, cum se intampla intr-un corp unit, atunci nu trebuie sa incerci sa te impotrivesti senzatiei care este naturala; dar partea conducatoare a sufletului sa nu adauge de la sine parerea ca si cum ar fi vorba despre bine sau despre rau."

Aflata de ani de zile in topul preferintelor cititorilor din Romania, De veghe in lanul de secara continua sa fie cartea de capatai a adolescentei. Ce poate fi uimitor pentru tinerii care o citesc acum, la 16 ani, si ai caror parinti s-au nascut, probabil, in aceeasi perioada ca si romanul, e ca trec prin aceleasi episoade, angoase si mirari precum Holden Caulfield. Doar ca el nu folosea atat de des cuvantul "cool" si nu naviga pe Internet. Iar cand simtea nevoia s-o sune pe fata de care era indragostit, ori renunta, pentru ca nu avea chef, ori intra in prima cabina de telefon. Problemele lui raman insa, si chiar si modul in care sunt rezolvate: prin revolta, prin negare sau, uneori, prin ignorarea lor. Exista voci care se intreaba de ce totusi a avut romanul un succes atat de uimitor, in toata lumea si, deja, de atatia ani. In fond, nu e singura carte care-si pastreaza prospetimea cu trecerea timpului. E vorba despre altceva, un ceva despre care s-au scris zeci de mii de pagini. Ceva imposibil de sintetizat intr-o scurta prezentare. Poate, pur si simplu, e o carte foarte-foarte buna. Atat. Alaturati-va milioanelor de tineri care au citit-o si veti intelege. Traducere din limba engleza de Cristian Ionescu.

Un gen aparte, fiind in acelasi timp si poveste poetico-filosofica si mit initiatic, cartea ne aduce in prim-plan valorile umane, responsabilitate si legatura intre oameni, toleranta si spirit de aventura. Este un titlu accesibil tuturor categoriilor de varsta, o poveste simpla si fermecatoare, spusa intr-un limbaj simplu, dar plin de poezie.    O poveste incantatoare despre copilarie, singuratate si prietenie.   Nu cunosti decat lucrurile pe care le imblanzesti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei un prieten, imblanzeste-ma! Ilustratii color de: Antoine de Saint-Exupery   Traducere din limba franceza de Ileana Cantuniari.

Asa cum au existat animale care au disparut si altele care sunt pe cale de disparitie, asa cum exista obiecte care dispar si sunt inlocuite cu altele noi, tot asa exista si cuvinte care dispar. Iar daca dispar cuvintele, dispare o lume intreaga, o atmosfera a vietii cu care eram familiari.   In Cartea cuvintelor disparute, autorul le propune copiilor sa salveze 12 cuvinte si, prin ele, o lume care nu dorim sa apuna pentru totdeauna: fagaduinta, talc, snoava, cutezator, a cotrobai, a astampara, tamaduire, menire, gogoman, narav, a fauri, tihna. Este un exercitiu de folosire a limbajului in mod creativ si constient, nu in mod automat, si o carte care inspira spre ceva mai mult decat banalitatea gandurilor de zi cu zi. Ilustratii de Maria Brudasca

Faimosul erou al lui le Carre, agentul serviciului de informatii britanic, George Smiley, se confrunta cu o problema de viata si de moarte: trebuie sa descopere o \"cartita\"- un agent dublu sovietic, care a reusit sa se infiltreze pana la cele mai inalte nivele in Serviciu Secret din Marea Britanie. Cu ajutorul lui Karla, omologul lui Smiley din Uniunea Sovietica, agentul dublu a periclitat deja cateva operatiuni importante si a deconspirat cele mai eficiente retele de spioni britanici. Acum Smiley este implicat intr-o lupta a vointelor si a indemanarii cu un dusman care are aceleasi resurse si capacitati ca si el. Ramane de vazut cine va castiga...

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura   La rasarit de Eden a fost ecranizat in anul 1955, in regia lui Elia Kazan, cu James Dean in rolul principal. Premiul Nobel pentru Literatura 1962   Una dintre capodoperele secolului XX, La rasarit de Eden reconstruieste povestea biblica a lui Cain si Abel in decorul Vaii Salinas din California. Romanul, a carui actiune se intinde din timpul Razboiului Civil american pina la sfirsitul Primului Razboi Mondial, urmareste conflictele dintre doua generatii de frati, incepind cu Adam si Charles Trask.    Scriu aceasta carte pentru baietii mei... Le voi istorisi una dintre cele mai marete povesti, poate cea mai mare dintre toate − o poveste despre bine si rau, despre putere si nevolnicie, despre iubire si ura, despre frumusete si hidosenie... este singura carte pe care am scris-o vreodata. - John Steinbeck

• Autor distins cu Premiul Nobel  pentru literatura in 1993 • Autor distins cu Premiul Pulitzer  pentru literatura in 1988 O intamplare teribila tulbura linistea caminului in care Sethe, o sclava fugara, incearca sa ia viata de la capat alaturi de cei patru copii ai sai. Linistea mult asteptata nu va aparea insa pana cand spiritul razbunator care-i bantuie casa nu-si va gasi pacea. Emotionant, dur, apasator, romanul lui Toni Morrison este o marturie tulburatoare despre o rana nevindecata a unui popor, o istorie care reuseste sa inspaimante, intrige, emotioneze, revolte chiar si pe cititorul de astazi.   Preaiubita este o carte densa, dramatica, si nu melodramatica, particulara si in acelasi timp universala, socanta, totusi linistitoare. O carte noua, dar in acelasi timp foarte apropiata de romanul traditional, capabila sa influenteze sau sa schimbe perceptia cititorului despre lume. - The Guardian Pentru familia lui Sethe aceasta nu este o poveste \'de spus mai departe\', dar pentru cititorii acestui roman este pe atat de magica, pe cat este de nelinistitoare. Preaiubita este un roman sclipitor. - The New York Times   Cartile ei, in care patosul vindicativ e dublat de un talent urias de povestitoare, sunt traduse, cititite si comentate peste tot in lume, iar recursul la fantezie, la bogatia mitologica, la fel ca uzul foarte inspirat al empatiei au trasformat-o intr-o scriitoare foarte iubita. Oricine s-a simtit exclus, ne-conform cu normele, nedreptatit, rebel, furios ori ranit a gasit in romanele lui Toni Morrison alinare, comfort si speranta, iar fictiunea ei continua sa inspire si sa ofere un exemplu necesar si puternic.

Din cauza subiectului sau extrem de socant – pasiunea morbida a unui barbat matur pentru o fetita de doispre­zece ani –, romanul Lolita a fost respins de editori, fiind publicat in Statele Unite abia dupa aparitia sa in Franta. Construita pe schema mitologica a povestirilor cu fauni si nimfe, Lolita este insa, inainte de toate, un poem de dragoste inchinat limbii engleze si posibilitatilor sale expresive. Povestea iubirii obsesive si blestemate a lui Humbert Humbert pentru nimfeta Dolores Haze, capodopera lui Vladimir Nabokov a fost, pe rand, carte interzisa, roman scandalos, obiect de cult, pentru a deveni apoi un roman clasic al secolului XX. Cartea a stat la baza a doua celebre ecranizari, prima in regia lui Stanley Kubrik, cu James Mason in rolul principal, a doua sub bagheta regizorala a lui Adrian Lyne, cu Jeremy Irons in rolul lui Humbert Humbert. Autor recomandat de George Banu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment din cartea "Lolita" de Vladimir Nabokov "Apoi, luandu-mi precautiile necesare, pasind mintal in varful degetelor, ca sa zic asa, am evocat-o pe Charlotte in chip de partenera. posibila. Pe Dumnezeul meu, as fi fost in stare sa-i aduc eu insumi grepfrutul taiat economicos pe din doua, micul dejun fara zahar. Humbert Humbert, cel care transpirase sub lumina alba, cruda, fioroasa, calcat in picioare de politisti asudati care urlau la el, este gata sa faca acum o alta „declaratie" (quel mot!), in timp ce-si intoarce pe dos constiinta si ii smulge captuseala intima. Nu planuiam sa ma casatoresc cu biata Charlotte ca s-o elimin in mod vulgar, infiorator si periculos, adica sa o omor plasand cinci tablete de biclorura de mercur in vinul ei preprandial de Xerex sau ceva de genul acesta; dar un gand farmacopeic discret inrudit clincheta intr-adevar in creierul meu sonor si innourat. De ce sa ma multumesc doar cu desfatarea modesta si mascata pe care o incercasem pana acum? Mi s-au prezentat leganandu-se si zambind alte viziuni ale destrabalarii. Ma vedeam administrandu-le amandurora - mamei si fiicei - o puternica potiune somnifera, astfel incat sa ma delectez cu nimfeta in timpul noptii ferit de orice pedeapsa. Casa se zguduie de sforaitul Charlottei, in vreme ce Lolita respira imperceptibil in somn, nemiscata ca o fetita pictata pe o panza. „Mama, ma jur, Kenny nici macar nu m-a atins." „Dolores Haze, tu ori minti, ori te-a vizitat zburatorul." Nu, nu voi merge chiar atat de departe. Astfel complota si visa Humbert Cubus - iar soarele rosu al patimii si hotararii (cele doua elemente care creeaza o lume vie) se se in timp ce pe mii de balcoane, mii de libertini cu pahare scanteind in mana inchinau pentru fericirea noptilor trecute si viitoare."

Bestsellerul Plansul lui Nietzsche a fost ecranizat in anul 2007 in regia lui Pinchas Perry, cu Armand Assante si Ben Cross in rolurile principale.   Friedrich Nietzsche, filozof care a marcat Europa moderna, un medic tanar numit Sigmund Freud, Joseph Breuer, mentorul lui Freud si unul dintre intemeietorii psihoterapiei, si fascinanta Lou Andreas-Salome, muza capricioasa a lui Nietzsche, sunt protagonistii unui roman indraznet, impletind adevarul istoric si fictiunea in atmosfera Vienei fin de siecle.   Irvin D. Yalom s-a nascut la 13 iunie 1931, la Washington, intr-o familie de emigranti rusi. Desi fascinat de literatura, alege o cariera medicala, la presiunile familiei, singura concesie pe care o face vocatiei sale umaniste fiind specializarea in psihiatrie. Devine un eminent psihoterapeut, publicand numeroase lucrari de specialitate, cele mai cunoscute fiind The Theory and Practice of Group Psychotherapy (1970), tradusa in douasprezece limbi, si Existential Psychotherapy (1980), dar si volume de povestiri: Love\'s Executioner and Other Tales of Psychotherapy (1989) si Momma and the Meaning of Life (1999). Debutul sau ca romancier cu Plansul lui Nietzsche (When Nietzsche Wept, 1992; Humanitas, 1995, 2006) suscita entuziasmul publicului si al criticii, devenind bestseller international si primind in 1993 The Commonwealth Club of California Gold Medal pentru cel mai bun roman. Minciuni pe canapea (Lying on the Couch, 1996), cel de-al doilea roman pe care il semneaza, este o radiografie a relatiilor care se pot naste intre terapeut si pacient si a consecintelor acestora. Inspirat tot de universul fascinant al psyche-ului, Minciuni pe canapea reafirma vocatia si originalitatea artistica a lui Yalom, fapt confirmat si de publicarea operelor sale de fictiune in douazeci de tari. In 2005 i-a aparut cel de-al treilea roman, The Schopenhauer Cure. In prezent, Yalom este profesor emerit de psihiatrie la Stanford University, California. | Traducere din limba engleza de Luana Schidu  Fragment din romanul "Plansul Lui Nietzsche" de Irvin D. Yalom:   "- Hai sa nu vorbim despre om la modul abstract, insista Breuer, ci despre un singur om in carne si oase - acest pacient al meu. Luati in consideratie situatia sa. Mai are doar cateva zile sau saptamani de trait! Ce sens are sa-i vorbesti despre optiuni? Neintimidat, Nietzsche raspunse pe loc. - Daca nu stie ca va muri, cum poate pacientul dumneavoastra sa decida cum sa moara? - Cum sa moara, domnule profesor? - Da, trebuie sa decida cum sa infrunte moartea: sa discute cu ceilalti, sa dea sfaturi, sa spuna lucrurile pe care le-a pastrat pentru a le spune inainte de moarte, sa-si ia ramas-bun de la ceilalti, sau sa fie singur, sa planga, sa sfideze moartea, s-o blesteme, sa-i fie recunoscator. - Dumneavoastra discutati un ideal, o abstractie, iar eu trebuie sa ingrijesc individul, omul in carne si oase. Stiu ca va muri, si ca va muri in dureri mari, in scurta vreme. De ce sa-l terorizez cu asta? Mai presus de orice, trebuie pastrata speranta. Si cine altcineva decat medicul poate sa intretina. speranta? - Speranta? Speranta e raul final! Nietzsche aproape ca tipa. In cartea mea Omenesc, prea omenesc sugeram ca atunci cand cutia Pandorei s-a deschis si relele pe care Zeus le pusese inauntru s-au imprastiat in lumea omului, a mai ramas, nestiut de nimeni, un ultim rau: speranta. Inca de atunci, omul a gresit privind cutia si continutul ei de speranta drept un sipet al norocului. Dar noi am uitat ca dorinta lui Zeus era ca omul sa continue sa se chinuie. Speranta e cel mai rau dintre rele pentru ca ea prelungeste chinul. - Sugestia dumneavoastra este deci ca un muribund ar trebui sa-si scurteze viata daca doreste. - Asta e o optiune posibila, dar numai in lumina unei cunoasteri complete. Breuer se simti triumfator. Avusese rabdare. Lasase lucrurile sa se desfasoare in voie. Iar acum putea vedea rasplata strategiei sale ! Discutia mergea exact in directia dorita de el. - Va referiti la sinucidere, domnule profesor. Sa fie sinuciderea o optiune? Din nou, Nietzsche raspunse ferm si clar. - Fiecare persoana are dreptul la propria moarte. Si fiecare trebuie sa dispuna de ea in felul sau. Probabil - doar probabil - ca exista un drept in virtutea caruia putem lua viata unui om. Dar nu exista nici un drept prin care putem lua moartea unui om. Asta nu e alinare. Asta-i cruzime! Breuer insista. - Va fi vreodata sinuciderea optiunea dumneavoastra? - E greu sa mori. Am simtit intotdeauna ca recompensa finala a celui mort este ca nu va mai muri! - Recompensa finala a celui mort: ca nu va mai muri! Breuer dadu aprobator din cap, se intoarse la birou, se aseza si lua tocul: Pot sa notez asta? - Da, bineinteles. Dar sa nu ma plagiez singur. Nu am creat acum aceasta fraza. Ea apare alta carte a mea, Stiinta voioasa. Lui Breuer nu-i venea sa creada ca are atata noroc. In ultimele cateva minute Nietzsche mentionase amandoua cartile pe care i le daduse Lou Salome.”

O musca in sfantul Munte. O poveste tulburatoare despre descoperirea credintei Lectura acestei carti constituie o binefacere atat pentru cititorul fami­liarizat cu lumea credintei, cat si pentru cei mai putin apropiati de spatiul Bisericii. Indeosebi cei care nu s‑ar apropia cu usurinta de o carte cu continut teologic vor avea neasteptata surpriza a unei lecturi parcurse dintr‑o rasuflare, care te introduce treptat si cu maiestrie intr‑o lume plina de frumusete si taina. Din paginile cartii, ­dominate de ­dialoguri savuroase, cititorul, mai mult sau mai putin sceptic, afla ras­pun­­suri pertinente si cuceritoare prin firescul si justetea lor la intrebarile mereu actuale cu privire la existenta lui Dumnezeu, iar cel deja credincios redescopera un univers pe care il credea cunoscut, invatand modul de a purta un dialog cu cei care nu ii impartasesc convingerile. Aceasta extraordinara carte con­sti­­tuie un prilej pentru fiecare cititor de a trai propria minune pe taramurile credintei.

Publicata initial in Israel in 2011, Sapiens a devenit rapid bestseller international, fiind tradusa in peste patruzeci de limbi.   Acum 100.000 de ani, pe pamint existau cel putin sase specii de oameni. Astazi exista una singura: noi, Homo sapiens. Ce s-a intimplat cu celelalte? Si cum am ajuns sa fim stapinii planetei? De la inceputurile speciei noastre si rolul pe care l-a jucat in ecosistemul global pina in modernitate, Sapiens imbina istoria si stiinta pentru a pune in discutie tot ce stim despre noi insine, ne arata cum ne-am unit ca sa construim orase, regate si imperii, cum am ajuns sa credem in zei, in legi si in carti, dar si cum am devenit sclavii birocratiei, ai consumerismului si ai cautarii fericirii. De asemenea, ne indeamna sa privim in viitor, caci de citeva decenii am inceput sa incalcam legile selectiei naturale care au guvernat viata in ultimii patru miliarde de ani. Dobindim capacitatea de a modela nu doar lumea din jurul nostru, ci si pe noi insine. Incotro ne duce aceasta si ce vrem sa devenim?   Interesanta si provocatoare... Ne ajuta sa intelegem de cit de putin timp sintem pe acest pamint, de cit de putin timp exista lucruri ca agricultura sau stiinta si de ce este bine sa nu le luam ca pe ceva de la sine inteles. - Barack Obama   Sapiens abordeaza cele mai mari probleme ale istoriei si ale lumii moderne, fiind scrisa intr-o limba plina de viata. - Jared Diamond   O istorie a civilizatiei captivanta, provocatoare... combinata cu o gindire nonconformista si fapte uimitoare. Aceasta carte fascinanta si distrugatoare de mituri nu poate fi rezumata... pur si simplu trebuie s-o citesti. - Financial Times   In aceasta analiza exhaustiva a istoriei oamenilor, Harari le ofera cititorilor ocazia sa reconsidere totul: de la supravietuirea lui Homo sapiens pina la fascinanta chestiune a modului in care societatea se organizeaza prin fictiuni. - Booklist Sapiens ii poarta pe cititori intr-un tur rapid al istoriei speciei noastre... o lectura importanta pentru un sapiens cu preocupari serioase, care reflecteaza asupra lui insusi. - The Washington Post Carte recomandata de Tudor Chirila in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment din volumul "Sapiens. Scurta istorie a omenirii" de Yuval Noah Harari : "Nu exista dreptate in istorie  A intelege istoria umana in mileniile care au urmat Revolutiei Agricole se reduce in ultima instanta la o singura intrebare: cum s-au organizat oamenii in retele de cooperare in masa, cata vreme le lipseau instinctele biologice necesare pentru a sustine astfel de retele? Raspunsul scurt este ca oamenii au creat ordini imaginate si au nascocit sisteme de scriere. Aceste doua inventii au umplut lacunele lasate de mostenirea noastra biologica. Totusi, aparitia acestor retele a fost pentru multi o binecuvantare dubioasa. Ordinile imaginate care sustineau aceste retele nu erau nici neutre, nici corecte. Ele ii imparteau pe oameni in grupuri imaginare, ordonate intr-o ierarhie. Nivelurile superioare se bucurau de privilegii si putere, in timp ce cele inferioare sufereau din cauza discriminarii si opresiunii. Codul lui Hammurabi, de exemplu, stabilea o ordine ierarhica cu oameni de rang superior, oameni de rand si sclavi. Cei de rang superior primeau toate lucrurile bune in viata. Oamenii de rand primeau ce ramanea. Sclavii primeau o bataie daca se plangeau. In ciuda faptului ca proclama egalitatea tuturor oamenilor, ordinea imaginata instituita de americani in 1776 stabilea de asemenea o ierarhie. Ea crea o ierarhie intre barbati, care beneficiau de pe urma ei, si femei, pe care le lasa fara putere. Crea o ierarhie intre albi, care se bucurau de libertate, si negri si amerindieni, care erau considerati oameni de un tip inferior si care nu aveau deci parte de drepturile egale ale oamenilor. Multi dintre cei care au semnat Declaratia de Independenta erau proprietari de sclavi. Ei nu si-au eliberat sclavii dupa ce au semnat Declaratia si nici nu s-au considerat ipocriti din aceasta cauza. In opinia lor, drepturile omului aveau prea putin de-a face cu negrii. Ordinea americana consacra de asemenea ierarhia dintre bogati si saraci. Majoritatii americanilor de atunci nu li se parea o problema inegalitatea cauzata de faptul ca parintii bogati isi transmiteau banii si afacerile copiilor lor. Dupa parerea lor, egalitatea insemna pur si simplu ca aceleasi legi li se aplicau deopotriva bogatilor si saracilor. Ea nu avea nimic de-a face cu ajutorul de somaj, educatia generalizata ori asigurarile de sanatate. Si libertatea avea conotatii foarte diferite de cele pe care le are astazi. In 1776, ea nu insemna ca cei lipsiti de putere (cu certitudine nu negrii sau indienii sau, Doamne fereste, femeile) puteau obtine si exercita puterea."

La rascruce de vanturi, singurul roman al lui Emily Bronte, descrie dragostea intensa si aproape demonica dintre Catherine Earnshaw si Heathcliff, un copil de tigan gasit si crescut de tatal ei. Dupa moartea domnului Earnshaw, Heathcliff este umilit de Hindley, fratele lui Catherine, gelos pe afectiunea pe care parintele sau i-o purtase orfanului, in ciuda lipsei de educatie si de maniere a acestuia. Intre timp, Catherine se descopera atrasa de Edgar Linton, fiul unui mic nobil vecin, care o impresioneaza prin blandetea si comportamentul sau aristocratic. Crezand ca iubita lui nu-i impartaseste sentimentele, Heathcliff paraseste Wuthering Heights, resedinta izolata a familiei, si revine cativa ani mai tarziu ca un om bogat si rafinat, nerabdator sa se razbune pentru fostele sale suferinte. Structura narativa complexa, emotiile violente, descrierile evocatoare ale tinuturilor mlastinoase singuratice si maretia poetica a viziunii autoarei fac din acest roman unic o capodopera a literaturii engleze.

Trupul lui a fost uns cu mir si acoperit cu sarutari. Iar anii care au trecut apoi au acoperit amintirea sa. Insula pe care o iubise a ramas nelocuita... Dar jertfelnicul tacut al Bisericii Sfantului Pantelimon pastreaza in el, precum sfintele moaste ale mucenicilor pe care era intemeiat, lacrimile parintelui. Le pazeste cu daruire, strigandu-le credinciosilor: „Pomeniti-l!” Parintele Hrisant Katsoulogiannakis a fost ultimul preot din Insula Spinalonga. S-a nascut in anul 1893 si a fost tuns in monahism in 1911, la Manastirea Toplu din Sitia. Mai tarziu a mers la Manastirea Faneromeni din Ierapetra. De acolo a plecat voluntar la Spinalonga in anul 1947, unde a slujit pana la inchiderea azilului de leprosi, in anul 1957. Dupa aceea a ramas in Spinalonga singur vreme de cinci ani, pentru a ingriji mormintele leprosilor si pentru a le savarsi Trisaghionul. S-a intors la Manastirea Toplu din motive de sanatate. A adormit intru Domnul in anul 1972. I s-a dus, pe drept, faima de sfant. Epameinondas Remoundakis, numit si „arhanghelul din Spinalonga”, este al doilea personaj real al cartii. Prin intermediul romanului, Maria Pastourmadzis reinvie patimile si suferintele interminabile ale locuitorilor Insulei Spinalonga si zugraveste singura putere care invinge durerea omeneasca: Iubirea care urca pana pe Cruce.

Silvia Albu este o tinara librareasa intoarsa de curind in orasul natal, dupa o absenta fortata de aproape cinci ani. Sintem in Romania anului 1983. Mincarea e rationalizata, nu se mai gaseste aproape nimic in magazine, lumina se ia timp de o ora pe zi, avorturile sint interzise si metodele de contraceptie inexistente, dragostea vine laolalta cu amenintarea mortii. In cartierul de la marginea Pitestiului, Complexul este un intreg univers, planetele ce se rotesc in jurul propriilor axe sint Alimentara, Macelaria, Cofetaria, Merceria, Libraria, Ceasornicaria, Posta. In viata libraresei, marcata de trauma pe cind avea doar 17 ani misuna o multime de copii. De-a lungul verii, o idila se infiripa intre ea si ceasornicar, un barbat cu sapte ani mai in virsta. Aparitie atragatoare, ceasornicarul pare sa-i promita ca o va duce cu el catre alte orizonturi – dar poti sa crezi in promisiuni sau totul e scinteiere fugara? Toti copiii libraresei este un cintec al insingurarii si-al dragostei care poate fi aducatoare de moarte, din vremurile traite de cei ce-au fost tineri in anii ’80. Un cintec pe-al carui fundal este etalat un intreg evantai de povesti cu copii.

 Charles Lutwidge Dodgson prozator, matematician, logician, cleric si fotograf englez, sub pseudonimul sau Lewis Carroll scrie in 1865 celebra nuvela Alice in tara minunilor. Povestea unei fetite ce patrunde printr-o gaura de iepure intr-o lume fantastica, populata de creaturi ciudate, urmeaza o logica intortocheata, evenimente aparent fara sens, intamplari hazlii si pline de farmec, fac din aceasta nuvela una dintre cele mai reprezentative lucrari atat pentru copii cat si pentru adulti. Astfel, pentru genul sau ironic si supra-realist a fost considerata cel mai bun exemplu de „literatura nonsens", structura sa narativa constituindu-se intr-o imensa influenta in special in genul povestilor fantastice.

O, ce fiinta e si omul ca se poate plinge de el insusi! Vreau in aceste clipe, iubite prietene, iti fagaduiesc, vreau sa ma indrept, nu vreau sa mai rumeg putinul rau pe care destinul ni-l harazeste, asa cum am facut pina acum; vreau sa ma bucur de clipa de fata, si tot ce e trecut sa ramina trecut. Desigur, tu ai dreptate, prietene; durerile oamenilor ar fi mai mici daca ei – Dumnezeu stie de ce sint facuti astfel! – nu s-ar ocupa cu un atit de mare zel al inchipuirii de amintirea relelor trecute si ar indura un prezent nepasator. - Johann Wolfgang von Goethe Fragment din romanul "Suferintele tanarului Werther", de Johann Wolfgang von Goethe "21 august Zadarnic intind bratele spre ea dimineata, cand ma trezesc din visuri apasatoare; in van o caut noaptea langa mine in pat, cand m-a amagit un vis fericit si nevinovat, in care stau langa ea in iarba si ii tin mana in mana mea si i-o acopar cu mii de sarutari. Ah! Si atunci cand, inca pe jumatate adormit, intind bratele dupa dansa si ma trezesc... inima mi se strange, si din ea tasneste un suvoi de lacrimi si plang nemangaiat, cu gandul la un viitor intunecat.  22 august E o nenorocire, Wilhelm; puterile mele active sunt dezacordate si cufundate intr-o trandavie plina de neliniste; nu pot sa stau fara sa fac nimic, si totusi nici nu sunt in stare sa fac ceva. Nu mai am pic de imaginatie, nu mai simt nimic in fata naturii, iar cartile ma dezgusta. Cand ne lipsim noua insine, totul ne lipseste. Iti jur ca, de multe ori, as vrea sa fiu muncitor cu ziua numai ca sa pot avea dimineata, cand ma scol, o nadejde in ziua care incepe, un imbold, o speranta. De multe ori il invidiez pe Albert, pe care il vad scufundat pana peste cap in acte, si imi inchipui ca mi-ar fi mai bine daca as fi in locul lui! De cateva ori pana acum m-am gandit sa-ti scriu tie si sa-i scriu si ministrului, ca sa cer postul de la legatie, care, dupa cum ma asiguri, nu mi s-ar refuza. Si eu cred tot asa. Ministrul ma pretuieste de multa vreme si de mult mi-a tot spus ca ar trebui sa ma apuc de o treaba oarecare. Cateodata vreau si eu tot asa. Pe urma, cand ma gandesc iarasi, imi aduc aminte de fabula cu calul care, nerabdator sa-si capete libertatea, lasa sa i se puna saua si fraul, si apoi e calarit pana la istovire... In clipa aceea, nu mai stiu ce trebuie sa fac... Si, dragul meu, nu e oare dorul meu de schimbare o neprielnica nerabdare interioara care ma va urmari pretutindeni? E adevarat ca, daca boala mea ar putea fi vindecata, oamenii acestia ar putea s-o vindece. Azi e ziua mea de nastere. Dis-de-dimineata primesc un pachetel de la Albert. Cand il deschid, dau de una din fundele roz pe care le purta Lotte cand am cunoscut-o si pe care, de-atunci incoace, am rugat-o de multe ori sa mi-o dea. Alaturi mai erau doua carti in format mic, Homer, in editia lui Wetstein, editie pe care mi-am dorit-o adesea, ca sa nu mai car dupa mine, in plimbarile mele, pe aceea a lui Ernesti. Dupa cum vezi, ei imi preintampina dorintele! "

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura •  Autor distins  cu Thomas Mann Prize pentru literatura Toba de tinichea este o pretinsa autobiografie a piticului Oskar Matzerath, nascut la granita dintre Germania si Polonia, care sustine ca s-a oprit deliberat din crestere la virsta de trei ani, in semn de protest fata de lumea adultilor. Oskar asista la nazificarea familiilor germane obisnuite, la ororile razboiului si la miracolul german postbelic. Acuzat de o crima pe care nu a comis-o, Oskar este inchis intr-un ospiciu, de unde, cu vocea sa ascutita care sparge geamurile si cu rapaitul tobei sale de jucarie, condamna toata nebunia lumii moderne. Gunter Grass este laureat al Premiului Nobel (1999) Traducere din limba germana si cuvint inainte de Nora Iuga Carte recomandata de Tudor Chirilă in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura • Distins cu IMPAC Dublin Literary Award 2003   Ma numesc Rosu, despre care Orhan Pamuk spune ca este „cel mai plin de culoare, mai optimist” roman al lui, acopera noua zile potopite de ninsoare in Istanbulul anului 1591. Miniaturistul Delicat Efendi e tocmit sa ilustreze o carte spre gloria maritului sultan. Nu peste multa vreme insa, isi sfirseste zilele pe fundul unui put, iar imprejurarile mortii lui sint, pe masura ce trece timpul, din ce in ce mai greu de lamurit, creind toate premisele unui policier medieval. Dupa disparitia lui Delicat Efendi, cu cit firul romanului se desfasoara, apar tot mai multe personaje, fiecare cu povestea lui, cu drama neimpacata sau cu fericirea lui inca nemarturisita, cu furia picurind din virful penitei sau cu incintarea ramasa muta in fata minunatei arte a miniaturii.

Romanul reprezinta cheia de bolta a intregului ciclu al Comediei umane, intrucat Balzac introduce aici procedeul personajelor - reparaissant -, al caror destin este urmarit de-a lungul mai multor romane (Rastignac, Vautrin, doamna de Restand etc.). Mos Goriot si-a sacrificat toata averea stransa de-a lungul vietii pentru a-si face fericite fiicele, Anastasie de Restand (casatorita cu un aristocrat) si Delphine de Nucingen (casatorita cu un bancher). Tinerele doamne isi dispretuiesc insa tatal, considerat o persoana mult prea modesta pentru inalta societate din care au ajuns sa faca parte.

In lumea intreaga, cititorii de toate varstele si de toate tipurile au vazut in prof. Gombrich un adevarat maestru care imbina cunoasterea si intelepciunea cu talentul unic de a-si exprima deschis dragostea profunda pentru operele de arta pe care le descrie.    Istoria artei isi datoreaza popularitatea caracterului direct si simplu al scrierii, precum si priceperii autorului de a expune o naratiune clara. Scopul sau este acela de „a aduce o oarecare ordine, o anumita claritate in multimea de nume proprii, date si stiluri care complica putin lucrarile mai specializate". Datorita cunostintelor despre psihologia artelor vizuale, Gombrich ne face sa vedem istoria artei ca pe o „inlantuire neintrerupta de traditii inca vii, care leaga arta epocii noastre de aceea din vremea piramidelor."   Aproape la fel de cunoscuta ca Mona Lisa, Istoria artei a lui Sir Ernst Gombrich imbina utilul cu placutul. - Pierre Rosenberg, director al Muzeului Luvru, Paris (1995)   Este cel mai bine vanduta carte despre istoria artei; si nu e de mirare: este pe intelesul tuturor, lucida, o autoritate in materie, impresionand prin entuziasmul autorului. - Sir Hugh Casson, Presedinte al Royal Academy (1976-1984)   O carte care, fiind citita de atata lume, ar putea influenta mentalitatea unei generatii. Gombrich scrie intr-o maniera sfatoasa si apropiata. Poate limpezi in cateva cuvinte intreaga atmosfera a unei perioade. - The Times Literary Supplement (recenzie la prima editie, 27 ianuarie 1950)   Ii sunt extrem de recunoscator lui Ernst Gombrich. Am citit Istoria artei pe vremea cand eram elev cu o mare curiozitate si un interes crescand. Mi-a insuflat ideea rolului central al artei in experienta umana. Combinand cunostintele vaste cu aprecierile personale, m-a incurajat sa vad mai multe picturi si sculpturi cu putinta. Am recitit cartea de curand si este la fel de impresionanta. - Antony Gormley, sculptor (1994)   A fost prima istorie a artei pe care am citit-o ca student la Arte. A fost o revelatie si n-am putut s-o las din mana. Mi-a deschis usa catre unele dintre cele mai marete realizari ale spiritului uman. Scrisa cu dragoste si eruditie, cu limpezime si profunzime, este o lucrare fundamentala pentru aprecierea artei. - Bridget Riley, artist (1995)   Ca orice istoric de arta din generatia mea, felul meu de a gandi pictura a fost in mare masura modelat de Ernst Gombrich. Aveam 15 ani cand am citit Istoria artei si, la fel ca milioane de oameni dupa aceea, am simtit ca mi s-a oferit harta unei tari vaste si, odata cu ea, increderea de a explora mai multe, fara teama de a ma simti coplesit. - Neil MacGregor, director al National Gallery, Londra (1995)  

Paseste in universul plin de eleganta al Angliei din epoca Regentei, unde asteptarile societatii si intrigile romantice se intersecteaza in capodopera atemporala a lui Jane Austen, Mandrie si prejudecata.   In aceasta poveste captivanta, Elizabeth Bennet navigheaza prin complexitatea iubirii, a clasei si a dezvoltarii personale, in timp ce enigmaticul domn Darcy se lupta cu propriile prejudecati. Cu ingeniozitate, umor si o perspicacitate sociala ascutita, Austen realizeaza un portret viu al unei societati in care dragostea si inteligenta sunt la fel de esentiale ca si manierele. Mandrie si prejudecata este o explorare captivanta a triumfurilor si framantarilor iubirii, transformand-o intr-un clasic ce continua sa rezoneze cu cititorii din toate generatiile.   Intra in dansul fermecator al acestui roman etern, care ramane o comoara literara si o emblema durabila a iubirii atemporale. Traducere din limba engleza de Miruna Andriescu.

Traducere si note de Ovidiu Constantinescu si Isabella Dumbrava   Fratii Karamazov, cel din urma si cel mai complex roman al lui Dostoievski, este in acelasi timp povestea scrisa magistral a unui paricid si o meditatie filosofica asupra intrebarilor esentiale ale umanitatii: existenta lui Dumnezeu, liberul-arbitru, natura colectiva a vinei si consecintele dezastruoase ale rationalismului. Intruchipind patru ipostaze fundamentale ale individului, fratii Karamazov au, fiecare, motive bine intemeiate, desi de naturi diferite, sa-si ucida tatal, mosierul Fiodor Pavlovici Karamazov, care duce o viata amorala si desfrinata. Moartea neasteptata a acestuia arunca suspiciuni asupra tuturor celor patru frati si da nastere la numeroase teorii, Dostoievski exploatind cu o abilitate remarcabila filonul politist al povestii, ce creeaza un suspans capabil sa sustina intreaga structura romanesca. Autor recomandat de George Banu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment din cartea "Fratii Karamazov" de F.M. Dostoievski: "Se povesteste, de pilda, ca odata, in vremurile stravechi ale crestinismului, un frate n-ar fi indeplinit ascultarea data de staretul sau, pe care l-a parasit, fugind din manastire si trecind in alta tara, adica din Siria in Egipet. Acolo, dupa o viata indelungata plina de fapte minunate, s-a invrednicit sa patimeasca pentru credinta si sa moara ca un mucenic. Drept pentru care Biserica s-a gindit ingroape cu cinste trupul neinsufietit, socotindu-l din momentul acela printre sfinti; insa in clipa in care, diaconul a rostit „iesiti cei chemati", sicriul, in care se aflau rarnasitele sfintului, s-a smuls din loc si a zburat afara din biserica. Lucrul acesta s-a repetat de trei ori. Abia atunci a iesit la iveala ca sfmtul mucenic incalcase ascultarea pe care o datora staretului sau, parasindu-l si, prin urmare, cu toate slavitele sale fapte, nu putea dobindi iertarea pacatelor fara dezlegarea acestuia. Asadar, ingropaciunea nu s-a putut, indeplini decit dupa ce l-au chemat pe staret sa-i dea dezlegarea. Fireste, nu este decit o veche legenda, dar iata mai jos un caz autentic si ceva mai recent. Un calugar din zilele noas-tre venise sa-si caute mintuirea la Muntele Athos, cind, intr-o buna zi, staretul sau i-a poruncit sa paraseasca manastirea pe care o indragise ca pe un sfint lacas si un liman linistit si sa plece spre Ierusalim, sa se inchine la locurile sfinte, ca dupa aceea sa se intoarca in nordul Rusiei, undeva in Siberia. „Acolo ti-e locul, nu aici." Calugarul, uimit si vrednic de prins, s-a inflintat la patriarhul ecumenic de la Constantinopol cerindu-i dezlegarea; patriarhul i-a raspuns ca nu este nicidecum in masura sa-l dezlege si ca nu exista pe toata fata pamintului si nici nu e posibil sa existe o putere care sa-l dezlege de ascultarea primita in afara de staretul insusi."

Cuprins de entuziasmul de a deveni soldat, Paul Baumer vrea sa lupte alaturi de prietenii sai pe frontul Primului Razboi Mondial. Pentru generatia lor, razboiul e glorie, e scoala vietii unde baietii devin barbati, e eroism. Odata cu inceputul infruntarii si cu intrarea in transeele mortii, iluziile tinerilor se destrama. Pe masura ce razboiul se prelungeste, vazindu-si apropiatii doboriti de gloante unul cite unul, Paul incearca sa supravietuiasca imboldit de un singur gind: trebuie sa lupte impotriva unui principiu distructiv, care conduce la moarte tineri de aceeasi virsta, imbracati in uniformele unor armate potrivnice. Publicata in Germania in anul 1929 (cu titlul Im Westen nichts Neues), Pe frontul de vest nimic nou va deveni „fara indoiala, cea mai buna poveste despre Primul Razboi Mondial”. In numai un an, romanul se vinde in peste un milion de exemplare, fiind tradus aproape imediat in douasprezece limbi si inspirind in 1930 un film de succes, cistigator a doua Premii Oscar. Dupa nici trei ani, cartea si filmul sint interzise de regimul nazist, sub pretextul ca ar aduce prejudicii natiunii germane.

Nimeni nu ar fi crezut, in ultimii ani ai secolului al nouasprezecelea, ca treburile oamenilor erau urmarite atent si indeaproape de inteligente mai mari decat cele omenesti si la fel de letale precum acestea; ca in vreme ce oamenii isi vedeau de treburile lor, ei erau cercetati si studiati, poate aproape la fel de temeinic cum un om cu un microscop ar putea cerceta creaturile efemere care roiesc si se inmultesc intr-o picatura de apa. Cu o nesfarsita multumire de sine, oamenii s-au plimbat de colo-colo pe aceasta planeta, vazandu-si de ale lor, senini in siguranta lor ca stapanesc materia. Este posibil ca si protozoarele ciliate aflate sub microscop sa faca la fel. Nimeni nu s-a gandit la lumile mai vechi din spatiu ca la surse de pericol fata de omenire, sau s-a gandit la ele numai ca sa respinga ideea vietii acolo, deoarece ar fi imposibila si improbabila. Este ciudat sa ne amintim unele din obiceiurile mentale ale acelor vremuri indepartate. In cel mai bun caz, oamenii pamanteni isi inchipuiau ca ar putea fi alti oameni pe Marte, poate inferiori lor si gata sa intampine cu bucurie o expeditie misionara. Insa, peste golul spatiului, minti care sunt fata de mintile noastre precum ale noastre fata de cele ale animalelor ce se sting, intelecte uriase, calme si nemiloase, au privit acest pamant cu ochi invidiosi si, incet si sigur, si-au tesut planurile impotriva noastra. Si devreme, in secolul al douazecilea, a sosit marea dezamagire.

• Autor distins cu  Booker Prize  pentru literatura in 1981 Romanul Copiii din miez de noapte este povestea celor 1001 copii nascuti la miezul noptii dintre 14 si 15 august 1947, cind India isi proclama independenta fata de Marea Britanie. Toti acesti copii sint inzestrati cu puteri supranaturale, iar romanul urmareste indeaproape destinele a doi dintre ei: Saleem, fiul nelegitim al unei femei hinduse sarace, si Shiva, singurul mostenitor al unei familii musulmane instarite; cele doua destine se incruciseaza in chip straniu in clipa in care copiii sint schimbati la nastere.   Majoritatea lucrurilor importante din viata se petrec in lipsa noastra; dar se pare ca am invatat - nu se stie cum - sa-mi maschez lacunele, asa incit am totul in cap pina in cele mai mici detalii... absolut totul, nu doar cele citeva indicii peste care dai de obicei din intimplare, bunaoara deschizind un cufar vechi care ar trebui sa ramina inchis si ingropat in pinzele de paianjen. - Salman Rushdie   O epopee comparabila cu Toba de tinichea a lui Gunter Grass sau cu Un veac de singuratate a lui Garcia Marquez. Ar trebui ca acesti copii ai lui Rushdie, orfani ai istoriei, sa cucereasca lumea. Un roman extravagant, exuberant, disperat. - The New York Times   India si-a gasit in Salman Rushdie un romancier stralucit, inzestrat cu o imaginatie uimitoare, un maestru al povestirii eterne. - The New Yorker Cel mai bun roman din istoria premiului Booker.

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Acest roman semiautobiografic despre esec s-a bucurat de un succes comercial care i-a permis lui Mann sa traiasca fara grija zilei de maine, dedicandu-si toate energia scrisului, fara sa se preocupe de afacerea familiei. Pana la un punct, Casa Buddenbrook pregateste scena pentru capodoperele de mai tarziu ale lui Mann, cum ar fi Muntele vrajit, Moarte la Venetia si Doctor Faustus. In fiecare dintre aceste opere, Mann isi dezvaluie obsesia pentru boala si declin fizic, care adesea pot coexista alaturi de un ferment creator si de transfigurarea personala. Si oare nu sunt aceste evocari ale organismului uman, aflat intr-un fel de straniu si abil declin, variante ale deteriorarii familiale pe care o ilustreaza cu atata intensitate in Casa Buddenbrook? In acest roman de debut, nu doar ca avem in fata ochilor decaderea, prezentata in termeni vii, emotionanti, dar si observam, mai clar decat in oricare dintre operele lui Thomas Mann cat de mult face parte din mostenirea personala combinatia de succes si esec. - Great Books Guide Fragment din volumul "Casa Buddenbrook" de Thomas Mann:   "Vara, uneori inca din luna mai, dar cel mai tarziu in iunie, Tony Buddenbrook se muta, cu inima saltand de bucurie, la bunici, dincolo de poarta orasului. Se traia bine acolo, in aer liber, in vila luxoasa, cu dependinte vaste, cu incaperi pentru slugi, cu fel de fel de acareturi si cu uriasa gradina de pomi, de legume si de flori, ce cobora in panta pana la Trave. Krogerii traiau pe picior mare si cu toate ca exista o deosebire intre aceasta bogatie care iti lua ochii si solida, desi cam greoaia bunastare din casa parinteasca, era vadit ca la bunici totul se prezenta cu doua grade mai stralucit decat acasa; si tanara domnisoara Buddenbrook era impresionata de acest fapt. Aici nu trebuia sa se gandeasca niciodata la treburile casei, si cu atat mai putin la bucatarie, in timp ce in Mengstrasse, chiar daca bunicul ca si mama nu prea tineau la asa ceva, tatal ei si bunica o imboldeau destul de des sa scuture praful, dandu-i drept pilda pe ascultatoarea, blanda si harnica verisoara Thilda. Inclinarile boieresti ale familiei maica-sii se trezeau in mica domnisoara atunci cand, leganandu-se in fotoliu, dadea porunci cameristei sau feciorului... Doua slujnice si un vizitiu completau personalul de serviciul al batranilor soti. Orice s-ar spune, e placut sa te trezesti dimineata intr-o odaie mare, imbracata in tapete luminoase, si cu intaia miscare a mainii sa atingi o plapuma de atlaz greu. Si nu e putin lucru nici micul dejun in odaia ce da spre terasa. Prin usa cu geamuri larg deschise, din gradina, boarea diminetii navaleste valuri-valuri si in loc de cafea sau de ceai ti se aduce o ceasca de ciocolata, da, in fiecare zi ciocolata, cu o felie groasa de cozonac proaspat, ca la aniversari. In afara de duminici, Tony trebuia, fireste, sa ia singura micul dejun, deoarece bunicii nu obisnuiau sa coboare decat tarziu, dupa ora plecarii ei la scoala. Dupa ce manca bucata de cozonac si-si bea ciocolata, fetita isi lua ghiozdanul, cobora cu pasi saltareti scarile terasei si strabatea gradina bine intretinuta din fata casei. Era draguta foc mica Tony Buddenbrook. De sub palaria de paie, parul ei bogat, a carui culoare balaie se mai inchisese cu anii, se revarsa in bucle naturale, iar buza superioara putin iesita in afara dadea mutrisoarei vioaie, luminata de doi ochi veseli, albastri-cenusii, un aer strengaresc pe care il avea de altfel intreaga ei faptura mica si gratioasa. Piciorusele subtiri, imbracate in ciorapi albi ca zapada, calcau in pas leganat, cu o mladioasa siguranta. Multi dintre trecatori o cunosteau pe fetita consulului Buddenbrook si o salutau, cand iesea pe poarta gradinii in aleea cu castani.”

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru fiziologie / medicina Omenirea, privita ca specie biologica, pare sa-si fi pierdut firescul instinct de conservare. Un rau cu mai multe chipuri ameninta dezvoltarea noastra si, in acelasi timp, e tocmai rezultatul acestei dezvoltari: suprapopularea, distrugerea mediului natural, competitia umana acerba, atrofierea simturilor, degradarea genetica, ruptura de traditie, receptivitatea la indoctrinare si cursa inarmarilor. Aceste opt pacate capitale sunt analizate cu finete de Konrad Lorenz, unul dintre marii savanti ai secolului XX. Orice pericol isi pierde considerabil din capacitatea de a ne ingrozi, daca ii sunt cunoscute cauzele. Astfel, eu sper si cred ca aceasta carticica va contribui putin la diminuarea pericolelor ce ameninta omenirea. - Konrad Lorenz Traducere din limba germana de Vasile V. Poenaru

Roman ecranizat in 1970, intr-o productie de exceptie, avindu-i in distributie pe Alan Arkin, Buck Henry, Anthony Perkins si Orson Welles.   Actiunea romanului Catch-22 se concentreaza asupra evenimentelor dintr-o baza militara americana fictiva, in ultimele luni ale celui de-al Doilea Razboi Mondial. Neobisnuitul protagonist al povestii este Yossarian, un erou de o inventivitate si o energie inepuizabile, hotarit sa supravietuiasca razboiului cu orice pret. Romanul oscileaza intre comic si teroare cu o usurinta fenomenala, explorind ingenios absurdul existentei intr-un mediu in care oamenii au incetat sa-si mai vorbeasca. Birocratia si autismul sint acum la ordinea zilei, ca si violenta si amenintarea mortii, iar pastrarea judecatii si a simtului realitatii necesita eforturi aproape supraomenesti.

Cele mai frumoase cuvinte despre marele roman joycean le-a spus, probabil, celalalt protagonist de superclasa al prozei anglo-saxone din secolul XX, William Faulkner: De Ulise trebuie sa te apropii asa cum se apropie predicatorul baptist analfabet de Vechiul Testament: cu credinta. Si, desigur, cu o rabdare si o atentie avertizate ca vor fi subminate de fiecare cuvant si de fiecare fraza. Pentru ca putine carti sunt mai fascinante si mai geloase pe propria lor existenta, pe cat de improbabila, pe atat de stralucitoare, decat Ulise. James Joyce a propus un portret al omului si al istoriei sub specie aeternitatis, de la intruchiparile nobile, inaltatoare, pana la cele abjecte si repugnante. Deasupra lor, dominand o galerie de umbre pline de energie, sublime si grotesti totodata, omul absolut, chintesenta a banalitatii si fatalului plictis existential. Ulise cartografiaza, aproape maniacal, o lume (cea a orasului Dublin si a Irlandei) si plonjeaza in adancimile insondabile ale constiintei personajelor in care palpita, liric si melancolic, extravagant si frematator, eternul omenesc, prea omenesc: Leopold Bloom, Molly Bloom si Stephen Dedalus. Lectura acestei carti de inspiratie odiseica este o frisonanta escapada livresca la capatul careia devenim nu doar contemporanii unui Homer postmodern, ci inainte-mergatorii unui alt fel - ingenios, capricios si dezinvolt-implicat - de a privi lumea, literatura si pe noi insine. Joyce surprinde momentul prabusirii miturilor culturale, al caror punct culminant a fost supraomul nietzschean, readucandu-ne cu picioarele pe solul tern - dar atat de fascinant - al constiintei fiecaruia dintre noi. Cine face efortul de a citi Ulise dobandeste dreptul la o viata suplimentara, de desfatari literare paradiziace la capatul unei colosale aventuri initiatice. Traducerea lui Rares Moldovan este un minunat ghid pentru a descoperi cele de mai sus. - Mircea Mihaies   Ulise este fara indoiala o opera de arta divina si va dainui in ciuda nulitatilor din universitati, care o transforma intr-o colectie de simboluri sau de mituri grecesti. - Vladimir Nabokov   Ma gandesc mereu la Joyce, il port cu mine peste tot. - Salman Rushdie   De ce nu scrii si tu carti pe care sa le poata citi lumea? - Nora Joyce, scrisoare catre James Joyce

Povestea unei vieti pline de patimi si indoieli, celebrul roman Anna Karenina istoriseste tragedia unei femei aflate sub imperiul distructiv al unei pasiuni adulterine. In fundalul pe care, alaturi de Anna, evolueaza personaje aparte prin natura lor, Tolstoi divulga ipocrizia inaltei societati, zugraveste descompunerea modului de viata patriarhal si degradarea institutiei familiei.   Tolstoi este cel mai mare prozator rus. Iar maretia lui se datoreaza calitatii rare de a se adapta la statura noastra, la ritmul nostru. Proza lui e ritmata de bataile propriei noastre inimi, iar personajele sale par sa se miste la fel de firesc in lumea noastra ca trecatorii care ni se perinda pe sub ferestre in timpul lecturii. - Vladimir Nabokov Carte recomandata de Tudor Chirilă in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

• Autor distins cu  Premiul Nobel  pentru literatura in 1950 Fericirea, spune Russel, e o stare care se cucereste. Si nu in ultimul rand, credem noi, citind paginile spirituale si pline de eleganta ale acestei carti. Vom constata ca un ganditor englez ramane unul englez tocmai pentru ca nu ne face nici o clipa sa-i avem in minte, de pilda, pe moralistii francezi. Din intalnirea cu ceilalti, Bertrand Russell nu trage concluzia ca trebuie sa ne refugiem, compensativ, in singuratate, pentru a ne rumina, cu o voluptate perversa, nefericirea si spaimele. Sa incercam, dimpotriva, sa ramanem orientati catre locurile marilor intalniri cu semenii nostri. Exista munca facuta cu pasiune, familia, prietenia... Nu e usor sa ajungi in aceste locuri. Pentru a le descoperi, trebuie mai intai sa stim ce avem de lasat in urma: competitia prosteasca, aroganta plictisului si antrenul vid, oboseala vinovata, obsesia culpei si mania persecutiei. Scopul meu e sa ofer un leac nefericirii de care sufera zi de zi majoritatea oamenilor din tarile civilizate. - Bertrand Russell Recomandata tuturor parintilor, educatorilor si politicienilor de pretutindeni. - The Atlantic Traducere din limba engleza de S.G. Dragan.

•  Autor distins  cu Thomas Mann Prize  pentru literatura in 2018 Orbitor isi intinde marginile inspre inauntru, sondand adancurile nesfarsite ale imaginatiei. Cartarescu pare sa se fi demarcat de toposurile literare sau culturale din prezent si, in loc sa incerce sa prinda laolalta fragmentele realitatii contemporane, se intoarce intr-un timp care nu a existat niciodata, un timp imaginar, cu genurile topite toate intr-unul singur, cu tipurile de rostire inca ingemanate, dinainte sa se sparga totul in bucati. - London Review of Books   Cartarescu imbina imaginatia fara margini cu o limba precisa, poetica. Rareori a mai iesit de dupa cortina prabusita a comunismului o asemenea frumusete magnifica. - Der Stern   Aceasta capodopera il propulseaza pe Mircea Cartarescu in randul celor mai valorosi scriitori europeni. - Neue Zurcher Zeitung

Istoria credintelor si ideilor religioase. Volumul I: De la epoca de piatra la misterele din Eleusis   Monumentala lucrare Istoria credintelor si ideilor religioase exploreaza originea si semnificatiile divinitatilor si riturilor din diferite epoci si regiuni ale lumii, punind in evidenta, dupa cum afirma autorul insusi, "unitatea fundamentala a fenomenelor religioase si, in acelasi timp, noutatea inepuizabila a expresiilor lor". Primul volum studiaza comportamentele magico-religioase ale oamenilor preistorici, religiile mesopotamiene si ale Egiptului antic, cele din vechiul Israel, religia indo-europenilor, credintele Indiei inainte de Buddha, religiile greaca si iraniana, pina la cultul lui Dionysos.   Mircea Eliade a reusit ca nimeni altul sa ofere publicului occidental date despre religiile "primitive" ale Orientului. Toti cei interesati de marea aventura umana vor gasi in Istoria sa noi informatii si noi unghiuri de abordare. - New York Times Book Review

In bestsellerul sau de referinta, Pe taramul fantomelor infometate, dr. Gabor Mate ne introduce in lumea promiscua, greu accesibila a dependentei, care isi poarta chipul cel mai hidos in suburbiile lumii, printre dependentii de droguri. Prezentandu-ne aceasta lume tulburatoare, el ne arata ca nu este vorba o conditie medicala oarecare ce poate fi tratata in clinici si spitale. De la formele sale mai benigne, dependentele comportamentale, la cele mai maligne, care cauzeaza ravagii in viata intima si sociala si in organismul individului, dependenta este mai degraba un continuum, fiecare dintre noi cazandu-i prada sub diverse forme. Este rezultatul unei istorii de viata in care mediul a influentat genetica mai mult decat vrem sa acceptam ca societate. Impletind detalii din povestea personala cu povestile pacientilor sai din Downtown Eastside (un cartier rau-famat al Vancouverului) si cu o descriere elocventa a celor mai importante concluzii ale studiilor stiintifice din domeniul neurobiologiei adictiei, Mate invita la compasiune, flexibilitate si, nu in ultimul rand, la acceptare. El ne vorbeste despre durere, despre trauma, dar si despre puterea autenticitatii si a relatiei umane. Daca trebuie sa facem tot ce putem mai bine, uneori cel mai bine inseamna sa ne asiguram ca se intampla raul cel mai mic, ne consiliaza autorul. O lucrare de o luciditate extrema, in care atat specialistii din domeniul sanatatii mintale, dar si cei implicati la nivel social in politicile de sanatate vor descoperi multa inspiratie. Familiile celor afectati de dependente severe vor gasi in paginile cartii multe raspunsuri edificatoare. Traducere din limba engleza de Vasile Semeniuc. Fragment din cartea "Pe taramul fantomelor infometate" de Gabor Mate "Fundamentul dependentei este reprezentat, de fapt, de sentimentul trecator de a nu fi dependent. Persoana dependenta tanjeste dupa absenta starii de tanjire. Pentru o clipa, persoana este eliberata de gol, de plictis, de lipsa de insemnatate, de dorinta, de hotarare sau de durere. Este libera! Sclavia fata de ceva exterior - substanta, obiectul sau activitatea - consta in imposibilitatea (in mintea acestei persoane) de a gasi in interiorul ei eliberarea de dorinta sau de iritabilitate. "Nu vreau nimic si nu ma tem de nimic", a zis Zorba Grecul. "Sunt liber." Nu exista multi Zorba printre noi. In starea mea de dependent, muzica inca ma emotioneaza puternic, dar nu ma poate elibera de nevoia de a cauta si de a avea mai mult si mai mult. Fructul ei nu este bucuria, ci insatisfactia. Cu fiecare CD ma amagesc ca acum colectia mea va fi completa. Daca as pune mana pe aia - doar una, doar o data, as fi implinit. Asa lucreaza iluzia. "-Inca una- este factorul care ne leaga in cercul suferintei", scrie calugarul si invatatorul budist Sakyong Mipham. In momentul in care imi parchez masina, ma grabesc spre Sikora si, incetinind chiar inainte de intrare, inspir adanc in timp ce imping usa, am sentimentul cel mai pur de libertate. Timp de o nanosecunda, viata este o posibilitate fara limite. "Putem sa vedem infinitul in muzica doar cautand aceasta calitate in noi insine", scrie pianistul si dirijorul Daniel Barenboim. Foarte adevarat. Dar acesta nu este genul de infinit pe care il cauta o persoana dependenta. Daca analizez mai profund, alerg de fapt dupa adrenalina, alaturi de pretioasele substante asociate recompensei care imi inunda creierul in momentul in care tin in mana noul CD, generand o mult prea temporara amanare a stresului provocat de starea mea de cautare. Dar abia ce parasesc magazinul, ca adrenalina incepe sa pompeze din nou in sistemul circulator, iar mintea mi se indreapta catre urmatoarea achizitie. Orice persoana dependenta de ceva - indiferent ca este vorba despre sex, jocuri de noroc sau cumparaturi - cauta aceeasi combinatie de substante eliberate de propriul creier."

„Intr-un sfarsit ultimul meu tipat, cel care a fost mai puternic, ma trezeste. Ma gasesc deodata in odaia mea adevarata care e identica odaii mele din vis […] Ceea ce vad acum in jurul meu difera foarte putin de ceea ce vedeam cu o secunda mai inainte, dar are nu stiu ce aer de autenticitate, ce pluteste in lucruri, in mine, ca o raceala brusca a atmosferei iarna, care mareste deodata toate sonoritatile […] Ma zbat acum in realitate, tip, implor sa fiu trezit, sa fiu trezit in alta viata, in viata mea adevarata […] intotdeauna a fost asa, intotdeauna, intotdeauna. Asa se incheie intamplarile, una din marile carti ciudate ale secolului XX romanesc. - Nicolae Manolescu

Cartea Calatoriile lui Gulliver este povestea unor aventuri nu intotdeauna placute din mai multe calatorii ale lui Lemuel Gulliver.   Lemuel Gulliver este medic, angajat pe o corabie. Din cauza unor intamplari neasteptate, in loc sa ajunga la portul de destinatie, el nimereste de mai multe ori pe insule necunoscute, unde traiesc animale si oameni de dimensiuni neobisnuite, cu un comportament si o filozofie la fel de neobisnuite. Dupa fiecare din aceste aventuri, el reuseste sa se intoarca acasa, in Anglia. Acolo isi revine si se recupereaza dupa experientele bizare prin care a trecut, apoi porneste intr-o noua calatorie. Cartea povesteste cum ajunge Lemuel Gulliver dintr-o insula in alta, in calatoriile sale. Se arata cum reuseste el sa se adapteze la viata de pe acele insule si sa deprinda limbile, obiceiurile, modul de a se hrani, de a bea si de a trai al locuitorilor din acele locuri ciudate si interesante. Dupa mai multe aventuri de acest fel, in cele din urma, se intoarce acasa definitiv si ramane sa traiasca alaturi de familia sa pentru tot restul vietii.  Autorul acestui jurnal de calatorie, domnul Lemuel Gulliver, este un prieten vechi si apropiat de-al meu. Suntem un fel de rude din partea mamei. Acum trei ani, saturat si obosit de multimea de oameni curiosi care il vizitau in casa lui din Redriff, dl. Gulliver a cumparat o bucata de pamant, impreuna cu o casa destul de confortabila, langa Newark, in Nottinghamshire, provincia lui de bastina. Traieste si acum tot acolo, retras, dar respectat de vecinii lui.   Ilustratii alb-negru de George Zgura.

Aventurile lui Huckleberry Finn este unul dintre cele mai citite romane clasice din intreaga literatura universala, o poveste savuroasa, construita in jurul a trei baieti curajosi alfati intr-un taram magic. Eroul principal al romanului este un baiat pe nume Huckleberry Finn care traieste in targusorul american imaginar St. Petersburg Missouri, situat pe raul Mississippi,care duce o viata de hoinar, pana cand o vaduva il ia sa il educe si sa il invete carte. Dar cand prinsese si el putin gustul modului lui nou de viata, apare tatal sau care il rapeste pe o insula a raului, dorind astfel sa il dezvete cu forta de bunele maniere proaspat invatate. Huck evadeaza de acolo, inscenand totul ca si cum ar fi fost omorat. El fuge pe o alta insula unde se intalneste cu un negru fugar pe nume Jim. Cei doi se duc pe o pluta in statele libere, dar in drumul lor ei intalnesc doi hoti care il vand pe Jim ca sclav unui fermier, unchiul personajului de roman Tom Sawyer. Huck fuge si, impreuna cu Tom, il elibereaza pe Jim in stil eroic, Tom daruindu-i lui Jim patruzeci de dolari, iar Jim fiind foarte multumit si spunand ca semnul ca va fi iar bogat s-a implinit planuind sa fuga cu totii in Teritoriul Indian. Huck Finn afla si ca tatal lui era mortul din casa care plutea pe Mississippi.

Cel mai cunoscut detectiv al tuturor timpurilor, Sherlock Holmes, aparut sub semnatura nu mai putin celebrului Arthur Conan Doyle, ne incanta si astazi, de zeci de ani incoace, cu aventurile sale din Baker street 221B. O mare parte dintre povestirile marelui detectiv, aparute la Editura Mondoro - Gramar va stau la dispozitie in colectia Sherlock Holmes. Seria este deschisa de primul roman Un studiu in rosu (1887) in care in care isi face aparitia celebrul detectiv. Colectia continua cu Semnul celor patru, Valea fricii, Aventurile lui Sherlock Holmes, Memoriile lui Sherlock Holmes, Intoarcerea lui Sherlock Holmes, Arhiva lui Sherlock Holmes. Cititi aceasta remarcabila fresca politista, tiparita in milioane de exemplare (se pare ca ocupa un loc fruntas, dupa biblie, ca vanzari), prototipul detectivului superinteligent ce rezolva cazuri imposibile prin faimoasele sale deductii logice, cazuri, in marea lor majoritate, relatate de bunul sau prieten Dr. Watson.

• Premiul Uniunii Europene pentru literatura 2013   Editie cu o postfata de Mircea Cartarescu   Anul 1897. Un barbat este gasit fara cunostinta, in camp, langa Bucuresti, in zona "mosiei Baneasa". Nimeni nu stie exact ce e cu el si fiecare banuieste altceva: e un escroc international care vrea sa-si piarda urma? Un criminal? Un bolnav? Incetul cu incetul, in jurul lui se aduna o multime de oameni: un medic si fiica lui, un politist, un comisionar in varsta de 8 ani, care umbla prin toata Capitala cu scrisori si pachete si, nu in ultimul rand, gazetarii de la Universul.   Romanul, alert, cu un fir al actiunii semipolitist, cu personaje extrem de vii, dintre cele care-ti devin prieteni, se petrece in numai treisprezece zile: de vineri 19 decembrie pana la sfarsitul anului. Atmosfera lumii bucurestene din preajma anului 1900 este recreata ca-ntr-un film. Ajunge sa deschizi cartea si te afli, deja, acolo.   Este o carte singulara, care sfideaza cu inteligenta si talent directiile prozei romanesti actuale. Este doar ceea ce ne place sa numim a thing of beauty, aflat in afara zgomotului cacofonic al tuturor bataliilor. Viata incepe vineri e o carte care poate fi citita ca roman politist, roman fantastic pe tema calatoriilor in timp sau roman istoric, dar cititorul va fi enorm castigat daca va uita de toate aceste categorii si-o va vedea pur si simplu ca pe o lume vie, plina de poezie si adevar, cum sunt toate scrierile care inseamna ceva in literatura lumii. - Mircea Cartarescu

Un barbat si o femeie se intilnesc pe peronul unei gari pustii. El este profesor si a fugit din orasul in care locuia, terorizat de imblinzitorii de cobre. Ea se numeste Eleonora si si-a parasit la rindul ei orasul de teama dresorilor de ciini. Gara in care cei doi asteapta pare rupta de lume: ceasul nu functioneaza, iar pe un panou sint notate orele sosirilor si plecarilor, insa nu si destinatiile trenurilor. In apropiere nu se afla decit o mlastina, iar dincolo de ea – desertul. Profesorul si Eleonora sint convinsi ca pot incepe aici o viata noua, pina in ziua cind din pustiu isi fac aparitia imblinzitorii de cobre, dind tircoale refugiului lor.

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura • Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura   In momentul aparitiei romanului Fructele miniei, in 1939, America se lupta cu efectele Marii Crize Financiare. Personajele puse in scena de John Steinbeck, o familie scapatata din Oklahoma, nu au alta solutie decit sa-si lase in urma ferma si sa ia drumul pribegiei, alaturi de citeva animale strinse intr-o masina hirbuita. Un adevarat drum al fagaduintei, calea spre California este calea sperantei, pe care familia Joad o apuca impinsa de gindul la o viata mai buna. Ca in mai toate romanele lui Steinbeck, in spatele unei povesti aproape eroice sta placerea micilor detalii: limbajul plin de culoare, situatiile luate parca dintr-un film mut, hotarirea de neclintit a unui protagonist ce imprima ritmul unei povesti parca fara sfirsit.   Fructele miniei este cel mai dur, dar si cel mai tandru roman al lui Steinbeck, cu istoria cea mai aspra, dar si cea mai dulce, mai aproape de realism si, pina la urma, cea mai melodramatica, cea mai furioasa, dar si cea mai idilica. - Time   O carte care naste emotii puternice, indignare, furie, mila. Un document al protestului si al compasiunii, ca o poveste ce arde sa fie spusa, ca o carte ce tinjeste dupa cititorul ei. - The Nation Traducere din limba engleza si note de Dumitru Mazilu Carte recomandata de Tudor Ganea in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

• Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura Roman ecranizat in 1962, in regia lui Robert Mulligan, cu Gregory Peck, John Megna si Frank Overton in rolurile principale.   Scout Finch este martora la intimplarile dramatice declansate intr-un orasel sudist atunci cind un barbat de culoare este acuzat ca a violat o femeie alba. Tatal naratoarei, Atticus, desemnat ca avocat al apararii, trebuie sa tina piept unor prejudecati pina atunci latente si, din acest moment, Scout si fratele ei, Jem, sint atrasi intr-o succesiune rapida de evenimente care le depasesc intelegerea. Pe timpul procesului, oraselul decade treptat in grotesc si violenta, insa exista oameni care nu se lasa contaminati de setea generala de razbunare, iar Atticus Finch ramine reperul moral care ii ofera lui Scout, si totodata cititorilor, un punct de vedere empatic si echilibrat. Fragment din cartea "...Sa ucizi o pasare cintatoare" de Harper Lee: "Tot cicalindu-l, am reusit pina la urma sa-l conving pe Jem si, spre usurarea mea, o vreme a lasat-o mai moale cu jocul. Continua sa sustina totusi ca Atticus n-ar fi spus ca n-avem voie, ceea ce inseamna ca, in realitate, aveam. Ei, si chiar daca Atticus ar spune nu, ar gasi el, Jem, o portita de scapare: n-am avea decit sa schimbam numele personajelor si gata, nimeni nu ne-ar mai putea invinui ca ne jucam de-a cineva anume.  Dill a imbratisat din toata inima planul acesta de actiune! Oricum, Dill, care-i tinea hangul lui Jem in toate privintele, imi cam punea rabdarea la incercare. La inceputul verii ma ceruse in casatorie, ca indata dupa aceea sa uite. Ma insemnase ca pe un lucru al lui, zicindu-mi ca sint singura fata pe care o va iubi vreodata, apoi ma neglijase. L-am batut in doua rinduri, dar nu mi-a folosit la nimic, dimpotriva, s-a imprietenit si mai mult cu Jem. Petreceau zile intregi in „casa din copac" complotind si planuind, iar pe mine ma chemau numai cind aveau nevoie de un al treilea. Asa ca un timp nu m-am amestecat nici eu in proiectele lor mai temerare si, cu riscul de a fi numita „fata", mi-am petrecut amurgurile care mai ramasesera din vara aceea mai mult cu dorrmisoara Maudie Atkinson, pe veranda ei.  Jem si cu mine aveam totdeauna dreptul de libera intrare in curtea domnisoarei Maudie, cu conditia sa nu ne apropiem de azalee, insa relatiile noastre nu erau definite suficient de clar. Inainte ca Jem si cu Dill sa ma excluda din planurile lor, nu era decit o cucoana oarecare din vecini, ce-i drept insa, o prezenta destul de blajina.  Acordul nostru tacit cu domnisoara Maudie prevedea ca avem voie sa ne jucam pe gazonul ei, sa mancam struguri, cu conditia de a nu-i strica vita, si sa exploram vasta ograda din dos - clauze atit de generoase, incit arareori vorbeam cu dinsa, caci aveam grija sa pastram echilibrul delicat al relatiflor noastre; prin purtarea lor insa, Jem si cu Dill m-au facut sa ma apropii mai mult de ea.  Domnisoara Maudie nu isi putea suferi casa: timpul petrecut inauntru i se parea timp pierdut. Era vaduva si, in plus, o doamna cu insusiri cameleonice, care-si lucra straturile de flori cu o veche palarie de pai pe cap si in salopeta barbateasca, pentru ca, dupa baia de la ora cinci, sa se instaleze pe veranda si sa troneze asupra strazii in chip de frumusete atot-stapinitoare.  Tinea la tot ce creste pe pamintul Domnului, chiar si la buruieni. Cu o singura exceptie. De gasea o frunza de ciufa in curtea ei, era ca la a doua batalie de pe Marna: navalea asupra plantei, inarmata cu un hirdau de tinichea si o dinamita la radacina cu o substanta otravitoare care, zicea dinsa, e atit de puternica, incit ne-ar da gata pe toti daca nu ne-am feri.  — De ce n-o smulgeti pur si simplu? am intrebat-o o data, dupa ce asistasem la o campanie prelungita impotriva unei frunze de cel mult trei toli.  — S-o smulg, fetito, s-o smulg? Si domnisoara Maudie ridica de jos lastarul rapus si strivi intre degete tulpina firava: citeva seminte microscopice cazura jos. — Afla ca o ramurea din planta asta, una singura, poate distruge o curte intreaga. Asa sa stii. Cind vine toamna, asta se usuca si vintul o imprastie in tot tinutul Maycomb!  Dupa chipul domnisoarei Maudie, se vedea cit de colo ca o atare eventualitate e pentru ea ca ciuma din Vechiul Testament. Avea un fel de a vorbi cam raspicat pentru o doamna din tinutul Maycomb. "

Pe drum, romanul cel mai cunoscut al lui Jack Kerouac, este considerat o Biblie a Generatiei Beat.   Incluzind numeroase elemente autobiografice, cartea a atras atentia asupra unui mod de viata specific, pe care prozatorul si poetul american l-a transformat astfel intr-o eticheta a unei epoci, alaturi de alti scriitori de prestigiu, colegi de Generatie Beat: Allen Ginsberg, William Burroughs, Lawrence Ferlinghetti (editorul lor din New York, el insusi un poet apreciat). Romanul este, in acelasi timp, o descriere a Americii anilor 50 si a generatiei amintite, obsedata de exprimarea libertatii individuale, aflata intr-o cautare frenetica a adevarurilor supreme, indiferent de mijloacele folosite. De la calatorii initiatice la sex si droguri, Pe drum are multe accente autobiografice, personajul principal, Dean Moriarty, fiind un alter ego al lui Neal Cassady, figura emblematica a Generatiei Beat.   Pe drum reprezinta un moment istoric: este cea mai frumoasa, cea mai limpede si cea mai importanta declaratie a generatiei pe care Kerouac insusi a numit-o Generatia Beat si care s-a incarnat in el. - The New York Times

Dante a inceput sa scrie Divina comedie catre anul 1307 sau inainte de exil. El si-a intitulat capodopera Commedia. Atributul de divina i-a fost acordat poemei de catre marele prozator italian Giovanni Boccaccio, primul lector public al operei dantesti, ca un omagiu datorat extraordinarei, supranaturalei ei frumuseti artistice. Divina comedie are drept centru al lumii istorice si al celei fantastice aflate in simbioza de arta, pe autor insusi, ea fiind o splendida autobiografie psihologica, cel mai sincer poem din cate au fost scrise vreodata, sinteza intregii vieti anterioare a lui Dante. In vastul ei creuzet se topesc amintirile si evenimentele prezente, durerile si iluziile, iubirea si ura, inalta cunoastere a lumii, experienta umana, intreaga viata a poporului pe care Dante l-a cunoscut mai bine ca oricine altul, in indelungata lui ratacire in Italia. Divina comedie este impartita in trei cantice: Infernul, Purgatoriul si Paradisul iar fiecare cantica este impartita in treizeci si trei de canturi. Purgatoriul este o alta ipostaza a personalitatii umane care se indreapta spre zorile iradiate ale Renasterii. Lumea lui este strabatuta de filonul melancoliei, nou sentiment in poezia lumii. Prezenta omului Dante, viu in lumea stelelor, a dus la reprezentarea umana a divinitatii - din Prefata.

La 65 de ani de la aparitia cartii in Italia si la 60 de ani de la premiera filmului regizat de Luchino Visconti, cu Burt Lancaster, Alain Delon si Claudia Cardinale, se publica o noua editie a traducerii de referinta semnate de Gabriela Lungu. Romanul este insotit de prefata lui Gioacchino Lanza Tomasi, fiul adoptiv al autorului, dedicata metamorfozelor pe care le-a suferit textul, precum si de doua fragmente inedite si cateva poeme cuprinse in asa-numitul "Cantonier al casei Salina“.   Draga Enrico, in mapa de piele vei gasi manuscrisul dactilografiat al Ghepardului. […] Mi se pare ca prezinta un oarecare interes, pentru ca se refera la un nobil sicilian intr-un moment de criza (ceea ce nu inseamna doar cea din 1860), felul in care el reactioneaza la aceasta criza si cum se accentueaza decaderea familiei sale pana la risipirea ei aproape totala; toate astea vazute dinauntru cu o oarecare participare a autorului si fara nici o ranchiuna. […] Sicilia este aceea care este: cea din 1860, de dinainte si dintotdeauna. Cred ca totul este impregnat de o proprie poezie melancolica. […] Fii atent: cainele Bendico e un personaj foarte important si aproape ca este cheia romanului. - Giuseppe Tomasi Di Lampeduse, Scrisoare catre Enrico Merlo di Tagliavia din 30 mai 1957   Fara indoiala, aceasta e o carte pe care autorul a purtat-o si a hranit-o inlauntrul sau toata viata. Cand terminam de citit Ghepardul, ne aducem aminte totul si suntem siguri ca mai devreme sau mai tarziu vom vrea sa-l recitim de la prima la ultima pagina. Ne intrebam despre cate carti din acest deceniu se poate spune acelasi lucru. - Eugenio Montale, Corriere della Sera, 12 decembrie 1958 Traducere din limba italiana de Gabriela Lungu.

Mizerabilii - 3 volume Atata vreme cat va exista, din pricina legilor si a moravurilor, un blestem social, care creeaza in chip artificial, in plina civilizatie, adevarate iaduri, agravand cu o fatalitate omeneasca destinul, care e de esenta divina; atata vreme cat cele trei probleme ale secolului: injosirea omului prin exploatare, decaderea femeii prin foame, atrofierea copilului prin puterea intunericului nu vor fi rezolvate; atata vreme cat in anumite paturi constrangerile sociale vor fi cu putinta; cu alte cuvinte, si intr-un sens si mai larg, atata vreme cat pe pamant vor dainui ignoranta si mizeria – carti de felul celei de fata nu vor fi zadarnice. - Hauteville-House Cartea intruneste deopotriva particularitatile unei epopei, in care destinele emblematice se proiecteaza pe largi fresce sociale. Paginile care evoca lupta de la Waterloo sau cele zugravind insurectia pariziana din 1832 confirma si puterea de evocare si forta creatoare a romancierului. Hugo imbina observatia cu meditatia, analizeaza reactiile personajelor, comportamentul, moravurile lor si ale societatii, apoi interpreteaza si conchide, structurand mesajul moral al cartii. Din evocarea trecutului selecteaza indemnurile prezentului, intelegand istoria, in spirit romantic, ca o continua inlantuire de cauze si efecte. Naratiunea construita pe planuri alternative, intr-o dinamica a faptelor si a actiunilor, se imbina cu paginile de descriere, Hugo dovedindu-se nu doar un pictor al societatii in ansamblul ei, ci si un portretist de marca, iar substanta epica si tensiunea dramatica lasa loc unor secvente profund lirice, poetul romantic nefiind cu totul eclipsat de romancier. Intreaga formula romanesca sta astfel sub semnul unei incontestabile modernitati, pe care nu o poate ignora, in evolutia lui, marele roman al secolului XX. […] Romanul lui Hugo isi confirma grandoarea si prin aceea ca abordeaza marile probleme ale secolului sau, cauzele degradarii umane sub apasarea societatii. Eroii exprima, prin portretele lor, binele sau raul social, si Valjean, Fantine, Cosette, Gavroche, Marius, domnul Myriel, Thenardier sau Javert se plaseaza in limitele moralei sau in afara ei, caci, asa cum observa J.H. Hunt, „asemenea tip de personaj nu este decat o idee invesmantata in carne, un gand sau un sentiment." - Lucian Pricop

Unul dintre cele mai citite romane ale secolului XX, O calatorie in India se inspira din momentele de glorie ale expansiunii coloniale britanice, dar si din tensiunile rasiale ce marcheaza fiecare moment al vietii in colonii. Pe acest fundal, Adela Quested si prietena ei, doamna Moore, turiste britanice in Chandrapore, descopera ca, in ciuda legaturilor puternice cu comunitatea coloniala locala, isi doresc sa se apropie mai mult de savoarea si de povestile nestiute ale Indiei. Dar, cind destinul le aduce alaturi de Cyril Fielding si de prietenul lui din partea locului, doctorul Aziz, spiritele comunitatii din Chandrapore isi pierd linistea si vietile tuturor, colonist sau colonizator, isi schimba dramatic ritmul. Roman ecranizat in 1984, in regia lui David Lean, cu Judy Davis, Victor Banerjee si Peggy Ashcroft in rolurile principale

Contine toate cele cinci romane ale seriei.   Nu intra in panica!   Ideea mea preferata era sa scriu ceva care sa combine comedia si genul science-fiction. Aceasta obsesie ma ducea la disperare si ma infunda in datorii. Nimeni nu era interesat de proiectul meu. Intr-un tarziu, a aparut un om, un producator de emisiuni de la BBC, pe nume Simon Brett, care avea aceeasi idee: sa combine comedia cu genul science-fiction. - Douglas Adams   Arthur Dent hoinareste prin galaxie cu un amic, intra in tot felul de incurcaturi si ajunge invariabil intr-un talmes-balmes din care nu lipseste nimic. Cartea scriitorului britanic este o parodie SF inegalabila, iar Douglas Adams este un magician de o inteligenta sclipitoare. Ghidul autostopistului galactic ramane lectura obligatorie pentru fanii SF, dar si pentru oricine e pasionat de sitcomurile britanice sau de Monty Python. Douglas Adams este creatorul fenomenului numit Ghidul autostopistului galactic, cea mai surprinzatoare odisee spatiala! - Publishers Weekly   E SF si are haz... E o nebunie inspirata, care arunca in aer toate cliseele SF-ului - Washington Post   Absurda, amuzanta, fascinanta, seria Ghidul autostopistului galactic este o combinatie inteligenta de umor, aventura si speculatii stiintifice trasnite care exploreaza intrebari importante despre viata, univers si sensul existentei. Cu personaje memorabile si un stil de scriere distinctiv, seria lui Douglas Adams este o lectura amuzanta si, in acelasi timp, profunda. - Marian Coman, redactor-sef Armada  

Pentru a-si scapa fiul de persecutiile antisemite, o familie de evrei din Praga decide sa-l trimita la inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial in Anglia, la o varsta atat de mica, incat baiatul – care va fi adoptat de familia unui pastor calvinist din Tara Galilor – nu-si va putea aminti si intelege mai tarziu propriul trecut.    La maturitate afla care e adevaratul lui nume si porneste prin Europa incercand sa-si recompuna o istorie pe care o presimtise cumva intotdeauna intr-un mod melancolic, descoperind-o acum, treptat, in tot ce are ea mai funest si mai tragic. J. Austerlitz, neobisnuitul erou al lui Sebald, se vede nevoit sa-si reconstituie viata bucata cu bucata, prin imbinarea unor povesti disparate, adesea incredibile, pentru a afla, in ultima instanta, cine este. Austerlitz este ultimul roman al lui W. G. Sebald si capodopera sa, o poveste tandra si sobra deopotriva, o drama atat de profunda, incat ramane aproape incomunicabila. Austerlitz este cartea a o mie de revelatii. - Frankfurter Allgemeine Zeitung O evidenta carte de geniu. - Literary Review   Oare mai e inca posibila maretia literara? Cum ar putea sa mai arate o initiativa literara nobila? Unul dintre putinele raspunsuri disponibile noua este opera lui W.G. Sebald. - Susan Sontag

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura     Adevarata capodopera a lui Orhan Pamuk - The Times Literary Supplement   In Istanbul, civilizatia se dezvolta in mai multe straturi. Cartea neagra le uneste intr-un colaj plin de forta, iar unitatea lor vine din propria mea energie, din limbajul meu. Nu sint un purist, nu am vrut niciodata cu tot dinadinsul sa fim doar orientali sau doar occidentali, caci unicitatea vietii in Istanbul nu vine din originile ei occidentale sau orientale. In definitiv, cel mai important este ca aceste povesti, imagini si idei, toate diferite, sa poarte un dialog. - Orhan Pamuk   Textura alunecoasa, echivoca, a celui de-al doilea roman al lui Orhan Pamuk este o reflectare estetic-literara ingemanata cu imaginea unui Istanbul modern, locul unde se petrece actiunea Cartii negre. Romanul este o lume in care "totul imita totul, in care toate povestile si toti oamenii erau, rind pe rind, copia si originalul altor povesti si ale altor oameni si in care toate povestile se deschideau spre alte povesti". - Jonathan Coe   In Cartea neagra, Orhan Pamuk da impresia ca viata are tot atitea sensuri cite covoare sint intr-o moschee. Si, precum covoarele, adevarurile si povestile dintr-o carte arata deosebit unele de celelalte – vechi sau noi, viu colorate sau sterse. Dar, desi toate sint facute la fel, din acelasi material, doar citeva au puterea sa ne uimeasca. - The Nation Premiul Nobel pentru Literatura 2006   Traducere din limba turca si note de Luminita Munteanu

Considerat o capodopera a literaturii ruse actuale, bestsellerul Laur este de doua ori castigator al Premiului Bolsaia Kniga – Premiul intai si Premiul cititorilor – pe 2013. A primit, in acelasi an, Premiul Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Este tradus in peste douazeci de tari. Amintind de filmul Andrei Rubliov si de romanul Numele trandafirului, bestsellerul Laur readuce la viata secolul al XV-lea, intr-o intriga strabatand timpul si spatiul, cu un personaj complex, care este pe rand vraci, nebun sfant, pelerin si calugar. Cu o scriitura de o simplitate rafinata, trecand firesc de la real la fantastic si de la cele lumesti la cele sfinte, cu un spirit liber in religiozitatea lui inteligenta, cu un umor subtil si o sensibilitate cuceritoare, Evgheni Vodolazkin ne ofera o carte de o mare frumusete si profunzime, pentru a ne spune o poveste tulburatoare, pe care o numeste „roman neistoric“. Sunt lucruri despre care este mai usor sa vorbesti in contextul unei Rusii stravechi. Despre Dumnezeu, de exemplu. Dupa parerea mea, legaturile cu El erau mai directe pe vremuri. Mai mult decat atat, pur si simplu existau. Acum natura acestor legaturi ii preocupa doar pe putini, si asta e nelinistitor. Sa fi aflat noi, din Evul Mediu incoace, vreun lucru complet nou, care sa ne permita sa ne relaxam? - Evgheni Vodolazkin Am terminat de citit Laur si sunt complet fermecat de el – sunt cuprins de un nesfarsit sentiment de fericire ca acest roman exista. - Zahar Prilepin Eroul acestui roman se sacrifica de dragul iubitei sale, salvand o multime de oameni care ii apar in cale; si astfel, dragostea se multiplica si se amplifica, ajungand pana la cititori. - ExLibris Carte recomandata de Radu Paraschivescu, Simona Antonescu si Tudor Chirilă in cadrul proiectului Libris, " Oameni si carti ". Fragment din cartea Laur, de Evgheni Vodolazkin "Pentru Arseni a inceput o viata noua, plina de dragoste si de teama. Dragoste pentru Ustina si teama sa nu dispara la fel de neasteptat cum aparuse. Nu stia de ce anume se temea - de uragan, de trasnet, de foc ori de uitatura rea. Poate ca de toate la un loc. Ustina era totuna cu iubirea lui pentru ea. Ustina era iubire, iar iubirea era Ustina. El o purta ca pe o lumanare printr-o padure intunecoasa. Ii era teama ca miile de fapturi lacome ale noptii se vor napusti asupra acestei flacari si o vor stinge cu aripile lor. Putea sa o contemple pe Ustina ceasuri intregi. Ii lua un brat si, ridicandu-i incet maneca, simtea cu buzele perisorii aurii abia vizibili. Ii punea capul pe genunchii lui si trecea cu varful degetului peste linia parelnica dintre gatul si barbia ei. Ii incerca genele cu limba. Ii dadea jos cu grija de pe cap basmaua si ii rasfira parul. I-l impletea intr-o coada. Il rasfira din nou si trecea incetisor pieptenele prin el. Isi imagina ca parul era un lac, iar pieptenele o barca. Alunecand pe lacul auriu, se vedea in pieptenele acela pe sine. Simtea ca se ineaca, si cel mai mult se temea de salvare. Pe Ustina nu o arata nimanui. Cand auzea bataie in usa, arunca pe ea cojocul lui Hristofor si o trimitea in odaia cealalta. Se uita repede la lavita, dupa lucruri care puteau sa o tradeze. Dar nu existau asemenea lucruri. In gospodaria lui Hristofor si a lui Arseni nu era de fapt nimic femeiesc. Dupa ce se asigura ca usa s-a inchis bine in urma Ustinei, deschidea usa de la intrare. Ustina sedea fara sa faca vreun zgomot in odaia de-alaturi, iar Arseni cerceta pacientii. Tratamentele lui devenisera mai scurte, lucru care nu le-a scapat celor care veneau. Arseni nu mai incuraja statul de vorba. Fara sa spuna vorbe de prisos, el cerceta si pipaia carnea bolnava. Asculta concentrat de ce anume se plangeau si le administra remediile. Lua doar cat puteau sa-i dea. Cand toate cuvintele medicale erau deja spuse, se uita in asteptare la oaspete. Legand asta de faptul ca Vraciul era tot mai ocupat, pacientii ii aratau un tot mai mare respect. De Ustina nu stia nimeni. Pe-afara aproape ca nu se arata, iar de-afara, prin ferestruicile acoperite cu basica de bou, nu se vedea nimic. La drept vorbind, prin ele nu se vedea nimic nici dinauntru. A.sa incat, chiar daca cineva ar fi hotarat sa arunce o privire pe fereastra lui Arseni, n-ar fi aflat mare lucru. Dar nu arunca nimeni nici o privire. "

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Un veac de singuratate, capodopera care l-a propulsat pe Gabriel Garcia Marquez pe orbita celebritatii internationale si i-a adus premiul Nobel (1982), este, in opinia unanima a criticii - dupa Don Quijote de la Mancha, nemuritoarea creatie a lui Cervantes -, cel mai frumos roman de expresie spaniola din toate timpurile, asa cum marturiseste si Pablo Neruda care il numeste "Don Quijote al timpului nostru". Istoria celor o suta de ani ai fabuloasei aventuri traite de cele sapte generatii ale familiei Buendia, cu fanteziile, obsesiile, tragediile, pasiunile, disperarile si sperantele lor, este de fapt istoria miticului Macondo, intemeiat de patriarhul Jose Arcadio Buendia, teritoriu prodigios, unde fantasticul, irealul, se insinueaza adesea in realitate, miraculosul convietuind firesc cu viata de zi cu zi. Insa intregul demers narativ sugereaza ideea ca Macondo nu se margineste la o arie concreta, istoria sa fiind de fapt istoria existentei umane, caci, asa cum arata autorul, "mai curand decat un loc de pe lume, Macondo este o stare de spirit". Fragment din volumul "Un veac de singuratate" de Gabriel Garcia Marquez:   "Deschise geamantanul intesat de obiecte ciudate si scoase de acolo o cutie cu mult flacoane. Ii dadu lui Jose Arcadio Buendia sa bea o licoare stravezie, si in mintea acestuia se facu lumina. Ochii i se umezira de lacrimi inainte de a se vedea pe sine intr-o incapere absurda unde toate obiectele erau insemnate, si inainte de a se rusina de prostiile colosale scrise pe pereti, si chiar inainte de a-l recunoaste pe nou-venit intr-o strafulgerare de imensa bucurie. Era Melchiade. Pe cand Macondo sarbatorea recucerirea amintirilor, Jose Arcadio Buendia si Melchiade scoasera la lumina vechea lor prietenie. Tiganul era dornic sa ramana in sat. Fusese pe taramul mortii, intr-adevar, dar se intorsese pentru ca nu putuse indura singuratatea. Repudiat de tribul sau, vaduvit de orice virtute supranaturala drept pedeapsa pentru credinta sa fata de viata, s-a hotarat sa se refugieze in acel colt de lume inca nedescoperit de moarte, ca sa puna in functiune un laborator de dagherotipie. Jose Arcadio Buendia nu auzise vorbindu-se niciodata de inventia asta. Dar cand s-a vazut pe sine impreuna cu intreaga familie oglinditi pe vecie pe o placa din metal cu reflexe, a ramas mut de uimire. Din acea epoca data dagherotipul ruginit in care aparea Jose Arcadio Buendia cu parul zbarlit si cenusiu, cu gulerul de la camasa scrobit, prins cu un bumb de arama, si cu o expresie de solemnitate mirata, despre care Ursula spunea, prapadindu-se de ras, ca e ca "un general speriat". Intr-adevar, Jose Arcadio Buendia era speriat in acea dimineata diafana de decembrie cand i-au imprimat imaginea cu aparatul, pentru ca isi inchipuia ca oamenii se consuma incetul cu incetul, pe masura ce chipul li se intipareste pe placa metalica. Printr-o curioasa intorsatura a lucrurilor fata de cum se intampla de obicei, Ursula a fost cea care i-a scos ideea asta din cap, si tot ea si-a uitat ranchiuna de odinioara si a luat hotararea ca Melchiade sa ramana la ei, dar n-a ingaduit niciodata sa i se faca un dagherotip, fiindca (dupa propriile cuvinte) nu voia sa ajunga de rasul nepotilor. In dimineata aceea i-a imbracat pe copii cu hainele de sarbatoare, le-a pudrat fata si le-a dat la fiecare cate o lingura de zeama de maduva ca sa stea absolut nemiscati pret de aproape doua minute in dreptul impresionantului aparat al lui Melchiade. Pe dagherotipul de familie, singurul care a existat vreodata, Aureliano a aparut imbracat in catifea neagra, intre Amaranta si Rebeca, si cu aceeasi expresie de sfarseala si aceeasi privire clarvazatoare pe care le va avea dupa ani de zile, in fata plutonului de executie. Insa nu-l incercase inca presimtirea destinului sau."

Dupa o copilarie dificila, marcata de saracie si lipsuri, tanara Jane Eyre devine guvernanta la Thornfield Hall, castelul unui gentleman bogat, Edward Rochester. Cu timpul, cei doi incep sa se apropie, discuta, se infrunta, invata sa se respecte reciproc si, in cele din urma, se indragostesc unul de altul. Jane intrevede posibilitatea unei vieti linistite, insa un adevar cumplit iese la lumina. Rochester pare sa ascunda un secret teribil: o prezenta amenintatoare bantuie castelul sau intunecat. Roman al unei iubiri patimase, Jane Eyre continua sa-si impresioneze si astazi cititorii prin abordarea profunda a unor teme cum ar fi diferentele de clasa, sexualitatea si religia in Anglia victoriana de la mijlocul secolului al XIX-lea, fiind considerat unul dintre cele mai bune romane din literatura engleza.   Felul cel mai concis de a defini importanta contributie adusa de Charlotte Bronte literaturii mi se pare a fi urmatorul: ea a atins expresia romantismului celui mai elevat prin mijlocirea celui mai frust realism - G.K. Chesterton Traducere din limba engleza de Paul B. Marian, D. Mazilu.

Peter Carey's novel of the undeclared love between clergyman Oscar Hopkins and the heiress Lucinda Leplastrier is both a moving and beautiful love story and a historical tour de force set in Victorian times. Made for each other, the two are gamblers - one obsessive, the other compulsive - incapable of winning at the game of love. Oscar and Lucinda is now available as a Faber Modern Classics edition.

Personajul principal, Raskolnikov, un student adus de saracie in umilinta de a nu avea posibilitatea de a-si intretine familia, isi ucide camatareasa, dupa ce se intreaba indelung daca o fiinta superioara are dreptul sa savarseasca o crima daca aceasta este in folosul intregii umanitati. Soarta lui Raskolnikov este o tragedie rezultata in urma unor nedreptati sociale. Studentul trece prin trairi sufletesti foarte complexe si relatiile pe care le are cu celelalte personaje transmit un sentiment de predestinare.   Romanul Crima si pedeapsa a consacrat gloria literara a lui Dostoievski fiind publicat initial in revista Russki Vestnik in 1866. Primit cu interes de contemporani si tradus in intreaga Europa a secolului al XIX-lea, romanul Crima si pedeapsa a reprezentat si o prima formulare literara a conceptiei filosofice dostoievskiene. Crima si pedeapsa este primul roman social-filosofic al lui Dostoievski care trateaza psihologia crimei, una din preocuparile tematice preponderente ale scriitorului fiind reliefarea suferintelor si a mizeriei la care este condamnata omenirea. Dostoievski asaza ideea principala a romanului (crima) in centrul controverselor epocii si realizeaza aceasta dezbatere in cadrul unei naratiuni, respectand toate regulile constructiei epice, lasand permanent impresia ca nu face decat sa relateze intamplarile petrecute in viata unui numar limitat de personaje intr-o perioada de timp relativ scurta. - Lucian Pricop

• Autor distins cu  Premiul Strega  pentru literatura in 1981 Editie noua, cu desenele si insemnarile pregatitoare ale autorului   In anul 1327, intr-o manastire izolata de lume, calugarii sint pe cale de a fi invinuiti de erezie. Singura lor speranta este ajutorul dat de un faimos franciscan, fratele Guglielmo. Cind lucrurile par sa se limpezeasca intre zidurile misterioasei abatii, calugarii incep sa moara unul dupa altul. Ca sa descopere asasinul, inteleptul calugar, alaturi de ajutorul sau, Adso, se afunda ca un adevarat detectiv in simboluri secrete si manuscrise codificate si aproape isi pierde viata pe culoarele labirintice ale manastirii. Publicat acum intr-o versiune revazuta si adaugita chiar de autor, deopotriva roman politist si parabola despre adevar vazut din perspectiva teologica, filosofica, scolastica si istorica, Numele trandafirului a cunoscut un imens succes de public, fiind tradus in peste 35 de limbi si ecranizat de Jean-Jacques Annaud in 1986, cu Sean Connery, Christian Slater si F. Murray Abraham in rolurile principale.

Publicat pentru prima data in Italia, in 1957, in plina criza mondiala, romanul Doctor Jivago e povestea vietii si a iubirilor unui medic in perioada Revolutiei ruse. Parasind Moscova pentru linistea Muntilor Urali, unde spera sa-si puna familia la adapost, Jivago se trezeste in plin conflict intre albi si rosii. Dragostea lui pentru frumoasa si tandra Lara se consuma pe fundalul cruzimii si al talazurilor revolutiei, o reprezentare surprinzatoare a unor vremuri memorabile.   Romanul a fost ecranizat in 1965 de David Lean, cu Omar Sharif si Julie Christie in rolurile principale, iar pelicula a fost distinsa cu cinci premii Oscar, cinci Globuri de Aur si doua premii Grammy si e inclusa pe lista celor mai bune 100 de filme ale tuturor timpurilor. Adaptarea pentru televiziune din 2002, in regia lui Giacomo Campiotti, cu Hans Matheson si Keira Knightley, a obtinut trei nominalizari la premiile BAFTA.

Acest roman-cult reuseste performanta de a fi deopotriva o capodopera a literaturii universale, un clasic al genului si un bestseller. O poveste tulburatoare si poetica, Fahrenheit 451 este o parabola a unei societati in care valorile pe care le cunoastem au fost rasturnate, in care statul interzice cititul si legifereaza arderea cartilor. Cetatenii acestei lumi distopice traiesc intr-o indiferenta indusa de droguri si de mass-media.    Unul dintre ei este Guy Montag. El are o sarcina simpla: trebuie sa dea foc tuturor cartilor si caselor in care acestea sunt ascunse. Ii place meseria pe care-o practica de zece ani, simte ca-si face pe deplin datoria si nu are niciodata indoieli... pana in momentul in care o adolescenta ii povesteste despre un trecut in care oamenilor nu le era teama.    La fel de proaspat si parca mai relevant acum, la peste o jumatate de secol de la aparitie, acest roman-cult reuseste performanta de a fi deopotriva o capodopera a literaturii universale, un clasic al genului si un best-seller. Fahrenheit 451 merita citita si pentru ca ofera speranta salvarii, care rasare din mijlocul metaforelor sumbre ce au un ecou puternic si acum, la aproape 70 de ani de la aparitia romanului. Ce mai recomand: cititi despre cum s-a nascut ideea cartii, cum s-a dezvoltat din cateva proze scurte pana a ajuns la forma finala. Interesante sunt si modurile in care a fost cenzurata; in mod ironic, acestea ii dau si mai multa forta. In concluzie: un roman care nu-ti va da pace odata ce-l vei citi. - Simina Rachiteanu Traducere din limba engleza de Petre Solomon.

Romanul O mie noua sute optzeci si patru a inspirat o celebra ecranizare, in anul 1984, avindu-i in distributie pe John Hurt, Richard Burton si Suzanna Hamilton.   Winston Smith este un personaj obisnuit: el uraste, iubeste si munceste ca oricare alt om. Ceea ce-l face deosebit este faptul ca traieste intr-o lume infernala, in care a uri, a iubi sau a munci sint ginduri venite dintr-un efort supraomenesc al fiecarei clipe. Romanul O mie noua sute optzeci si patru descrie tabloul apocaliptic al unei Londre din era postatomica, locul de nastere al unui regim totalitar in care orice logica pare sa fi fost abolita. Executiile fara rost, disparitiile peste noapte au devenit firesti. Trecutul este rescris mereu pentru a legitima crimele prezentului, iar instrumentul propagandei este odioasa „neolimba”, o limba robotizata, ce completeaza imaginea de lume ordonata „stiintific” dupa vointa Fratelui cel Mare, care spune ca „razboiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranta este putere”. Carte recomandata de  Cosmin Năstasă   in cadrul proiectului Libris, " Oameni si carti ". Fragment din romanul "O mie noua sute optzeci si patru" de George Orwell:   "Tele-ecranul debiteaza in continuare statistici absurde: in comparatie cu anul trecut, exista mal multa mincare, mai multe case, mai multe haine, mai multa mobila, mai multe cratite, mai mult gaz lampant, mai multe vapoare, mai multe elicoptere, mai multe carti, mai multi copii - mai mult din orisice, afara de boli, crime si dementa. An de an si clipa de clipa, toti si toate merg zbirniind in sus, Asa cum facea si Syme mai devreme, Winston isi ia si el lingura si incepe sa deseneze figuri cu ea prin zeama incolora care s-a scurs pe masa, lasind un model in balta lunguiata. Sta si mediteaza cu dusmanie la esenta fizica a vietii. Oare intotdeauna a fost asa? Mincarea a avut intotdeauna gustul asta? isi arunca privirile peste sala. Cantina aglomerata, cu tavanul jos, peretii jegositi de frecarea sutelor de corpuri; mesele de fier, cu tablia indoita si scaunele atit de inghesuite, de te lovesti in coate de cel de-alaturi; lingurile indoite, tavile ciobite, canile albe si grosolane; orice suprafata - unsuroasa; mizerie in orice crapatura; si un miros amestecat, mai mult acru, de gin prost, de cafea proasta, de tocana cu gust metalic si de haine murdare. Tot timpul duci cu tine in burta si pe piele un fel de protest, sentimentul ca ti s-a luat ceva la care aveai dreptul. Este la fel de adevarat ca nu-si aminteste de nimic cu mult diferit. Din ce mai tine el minte exact, niciodata nu a avut destul de mancare, nimeni nu a avut vreodata ciorapii si chilotii altfel decit pIini de gauri, mobila a fost intotdeauna ciocnita si subreda, camerele - neincalzite, metrourile - aglomerate, casele - darapanate, piinea - neagra, ceaiul - o raritate, cafeaua - cu gust de jeg, tigarile - prea putine, nimic ieftin si din plin - afara, poate, de ginul obtinut pe cale sintetica. Si totusi, desi este evident din ce in ce mai rau, pe masura ce imbatranesti, daca inima ti se revolta de lipsa de confort, de murdarie, de lipsuri in general, de iernile interminabile, de ciorapii care ti se lipesc de talpi, de lifturile care niciodata nu merg, de apa rece, de sapunul grunjos, de tigarile care ti se dezmembreaza intre degete, de mincarea asta cu gustul ei ciudat si gretos, nu este, oare, un semn ca nu asta este ordinea fireasca a lucrurilor? De ce sa simti ca nu mai  poti suporta, daca nu ai, cumva, un fel de amintire ancestrala ca lucrurile au stat, odata, altminteri? Se uita din nou peste cantina. Aproape toti sint uriti, si tot uriti ar fi, chiar imbracati cu altceva decit cu salopeta albastra de uniforma. In fundul salii, la o masa, sta singur un individ mic, cu o lautra ciudata, ca de gindac, si cu ochii tot mici si bea o cafea, aruncind priviri suspicioase intr-o parte si intr-alta. Cit de usor este, se gindeste Winston, daca te uiti in jur, sa crezi ca modelul fizic desemnat de Partid ca fiind ideal - baieti inalti si musculosi si fete cu sinii mari, si unii si ceilalti blonzi, plini de viata, cu fetele arse de soare, fara griji -, ca modelul asta exista si chiar predomina. De fapt, din cite stie si vede el, majoritatea locuitorilor Aero-bazei Unu sint mici, tuciurii la fata si dizgratiosi. Ciudat cum prolifereaza tipul asta de oameni prin Ministere: marunti, bondoci, care se ingrasa de tineri, cu picioare scurte, cu miscari bruste si mereu pe fuga, cu fetele unsuroase si imobile si cu ochii foarte mici. Se pare ca este tipul de oameni care se dezvolta cel mai bine sub conducerea Partidului."

Volumul este insotit de ilustratii de o rara calitate, in forma de evantaie rotunde, reprezentind momente din viata lui Genji si scene de la curtea imperiala in Epoca Heian. Publicarea acestei carti a fost sprijinita de The Japan Foundation. O capodopera a literaturii universale. - Yasunari Kawabata Precum in proza unui Joyce ori a unui Nabokov, stilul Povestii lui Genji abunda in aluzii literare, simboluri si imagini. Romanul lui Murasaki Shikibu e o tragicomedie de moravuri, scrisa de o vaduva cu minte stralucita, care cunostea neastimparul inimii la fel de bine precum tainele vietii la Curtea Imperiala. - The Washington Post Murasaki Shikibu urmareste intrigile erotice, urzelile de la Curte, casatoriile politice, virtejul de usuratati si linguseli din jurul ei cu privirea atenta, uneori ironica, a unei Jane Austen. - The New Yorker Traducere din limba japoneza de Angela Hondru.

In colectia Lecturi scolare se regasesc cele mai importante opere din literatura romana si universala, selectate in conformitate cu cerintele programei scolare de limba si literatura romana. Astfel, elevii vor avea la indemana, in forma integrala, creatiile cele mai cunoscute si mai indragite ale scriitorilor clasici si moderni, insotite de o scurta prezentare a vietii si a operei autorului. Cartile de neuitat ale copilariei, capodoperele literaturii din toate timpurile reprezinta repere obligatorii in formarea gustului pentru lectura si in educatia cititorilor mai mici si mai mari.

Aparuta la Paris in 1975 si distinsa cu premiul de istorie al Academiei Franceze in 1976, lucrarea de fata a reprezentat la origine o parte din teza de doctorat a profesorului Neagu Djuvara, teza sustinuta la Sorbona, sub conducerea cunoscutului sociolog si filozof Raymond Aron. Ea se inscrie in randul acelor tentative ambitioase de a gasi un sens evolutiei omenirii, surprinzand constante, ritmuri, tipare dupa care s-ar modela in mod necesar desfasurarea marilor civilizatii pe care le putem distinge in cursul istoriei.

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Eu am fost cea care a citit mai intii cartea, eu am fost cea fascinata si inspaimintata de ea. Am gresit cind i-am dat-o s-o citeasca, socotind ca si el va fi la fel de fascinat ca mine. A fost fascinat, dar nu s-a multumit cu asta, ci si-a dorit sa plece pe tarimul acela. Desi i-am spus ca la mijloc nu era decit o carte, nu l-am putut indupleca. Era iubitul meu. Am pornit la drum, am colindat oras cu oras, am fost induiosati de laturile superficiale ale vietii, am patruns in maruntaiele ascunse ale culorilor, am cautat esenta, dar n-am izbutit sa o aflam. Pentru ca intre noi incepeau sa se iste certuri, l-am lasat singur in cautarile lui, m-am intors acasa, la mama si la tata, si l-am asteptat. In cele din urma, iubitul meu a revenit la mine, dar era cu totul altul. Mi-a spus, vorbind despre carte, ca ii abatuse din cale pe foarte multi oameni, ca le smintise viata foarte multor nefericiti, ca era izvorul tuturor relelor. Jurase sa se razbune pe ea pentru ca provocase toate acele deziluzii si frinsese atitea vieti. I-am spus ca nu cartea era de vina, ca erau nenumarate alte carti de acelasi fel. I-am spus ca importante erau lucrurile pe care le desluseau oamenii cind o citeau, dar n-a vrut sa plece urechea la mine. - Orhan Pamuk Premiul Nobel pentru Literatura 2006

O istorie culturala a nebuniei. De la Biblie la Freud, de la casa de nebuni la medicina moderna Cu 128 de ilustratii, din care 44 de planse color   De la Biblie la Freud, de la casa de nebuni la medicina moderna   Pierderea ratiunii, sentimentul de instrainare de realitatea in care cu totii ne imaginam ca traim sau permanenta agitatie emotionala sunt doar cateva dintre trasaturile pe care le asociem cu nebunia. Astazi, tulburarea psihica este perceputa cel mai frecvent prin prisma medicinei, insa de-a lungul istoriei oamenii au cautat sa-i dea un sens prin religie sau elemente supranaturale, prin construirea unor explicatii psihologice ori sociale, in dorinta de a imblanzi demonii irationalului. Bogat ilustrata, Istoria culturala a nebuniei il poarta pe cititor din Antichitate pana in prezent, de la Bedlam la azilurile victoriene, de la teoria umorilor la farmacologia moderna, explorand manifestarile si semnificatiile nebuniei, provocarile si consecintele ei. O istorie panoramica a intalnirii omului cu irationalul, remarcabila prin varietatea domeniilor abordate si episoadele inedite din viata unor personalitati ca Avicenna, Charcot, Freud, van Gogh sau Dali.   O carte minunata, fascinanta si bine scrisa, cu obisnuita verva si eruditie a lui Scull, ce exploreaza modurile in care au abordat psihoza societatile antice si medievale si arata ca, in ciuda tehnicilor de imagistica a creierului si a medicamentelor psihotrope, psihiatria moderna are inca multe de invatat de la ele. - Sylvia Nasar, autoarea cartii A Beautiful Mind   Adoptand o vasta perspectiva de studiu, Scull arata ce a insemnat nebunia pentru societate de-a lungul istoriei si pe tot cuprinsul lumii. Scrie cu pasiune si totodata cu umor, are un ochi extraordinar pentru citate patrunzatoare si pentru intamplari graitoare, tinandu-l pe cititor sub vraja lui. O carte fascinanta a unui maestru in domeniu. - William Bynum, University College London   Poate cea mai cuprinzatoare istorie a psihiatriei care a aparut pana acum intr-un singur volum. - The Times Literary Supplement

Jurnalul fericirii, opera postuma, se alatura altora - prea putine in literatura romana - care pun probleme de constiinta reale. Raporturile autorului cu Biserica sunt dramatice si se rezolva abia prin consacrarea rituala, adica botezul intru Ortodoxie al puscariasului Steinhardt... Din scrisul sau de totdeauna, Steinhardt apare insa nu mai putin roman si crestin decat cei omologati de acte si certificate. - I. Negoitescu Pentru a iesi dintr-un univers concentrationar - si nu e neaparat nevoie sa fie un lagar, o temnita sau o alta forma de incarcerare; solutia se aplica oricarui tip de produs al totalitarismului - exista solutia (mistica) a credintei. - Nicolae Steinhardt

Inca din adolescenta, Briony Tallis isi da seama ca vrea sa abandoneze lumea himerelor pentru a scrie despre oamenii din jur si despre viata reala. Simtul exagerat al ordinii si dreptatii o impinge insa catre un act social gresit, de pe urma caruia vor avea de suferit cei dragi ei. La batranete, ajunsa scriitoare de succes, Briony va medita la consecintele faptei sale, care o urmareste intreaga viata.

In acelasi stil fermecator, inconfundabil care a facut din Vanatorii de zmeie (Editura NICULESCU, 2007) un bestseller international, Khaled Hosseini spune in Splendida cetate a celor o mie de sori povestea unei iubiri coborate parca din vechile poeme persane, a unei prietenii care nu se da in laturi de la sacrificiul suprem si a unui oras care, in ciuda tuturor vicisitudinilor, se incapataneaza sa renasca din propria-i cenusa. In timp ce pe fundal se deruleaza evenimentele care au marcat istoria Afganistanului in ultimii treizeci de ani – ocupatia sovietica, jihadul dus impotriva ei, razboiul civil si teroarea instaurata de regimul taliban –, doua femei cat se poate de diferite descopera cat de mare este puterea dragostei si ce orori pot fi indurate in numele ei.   Splendida cetate a celor o mie de sori a ocupat primul loc pe lista de bestselleruri a prestigiosului The New York Times Book Review si a fost tradusa in peste 35 de limbi.   Plastica si captivanta. - Los Angeles Times   Extraordinara. - Time   Khaled Hosseini este unul dintre cei mai cititi si iubiti scriitori din lume, cu vanzari de peste 39 milioane de carti la nivel mondial. Cele doua romane publicate anterior – Vanatorii de zmeie si Splendida cetate a celor o mie de sori – au fost traduse in 57 de limbi si publicate in 70 de tari. In 2006, a fost numit Ambasador al Bunavointei din partea UNHCR, Agentia ONU pentru Refugiati. De asemenea este fondatorul Fundatiei Khaled Hosseini.

This exquisite novel tells the story of one of the most compelling heroines in modern literature--Emma Bovary. Unhappily married to a devoted, clumsy provincial doctor, Emma revolts against the ordinariness of her life by pursuing voluptuous dreams of ecstasy and love. The notorious and celebrated novel that established modern realism For this novel of French bourgeois life in all its inglorious banality, Flaubert invented a paradoxically original and wholly modern style. His heroine, Emma Bovary, a bored provincial housewife, abandons her husband to pursue the libertine Rodolphe in a desperate love affair. A succès de scandale in its day, Madame Bovary remains a powerful and scintillating novel. This Penguin Classics edition is translated with notes and an introduction by Geoffrey Wall. It includes a preface by Michele Roberts. For more than seventy years, Penguin has been the leading publisher of classic literature in the English-speaking world. With more than 1,700 titles, Penguin Classics represents a global bookshelf of the best works throughout history and across genres and disciplines. Readers trust the series to provide authoritative texts enhanced by introductions and notes by distinguished scholars and contemporary authors, as well as up-to-date translations by award-winning translators.

Bestseller international O adevarata epopee istorica, uluitoare prin profunzimea, anvergura si meritele ei. - Observer   Fundamentata pe o impresionanta documentare si consultare de surse variate (grecesti, latine, franceze, italiene, germane, olandeze, spaniole, portugheze, suedeze, ruse, arabe, turce, persane, ebraice, aramaice si chineze), Drumurile matasii este o reevaluare majora a istoriei lumii, din Antichitate pana in vremurile moderne. Inclusa pe lista celor mai bune carti ale anilor 2015, 2016 si 2017 de Waterstones, Blackwell, Times Literay Supplement, Bloomberg, Foreign Policy, The Guardian/ Observer, Sunday Times, The Times, Daily Telegraph, Bloomberg Business, Australian National Radio, History Today, The Bookseller, Le Point, L’Histoire, L’Express s.a.   Vreme de secole, faima si avutiile erau de gasit inspre vest – in Lumea Noua a Americilor. Astazi, Estul este cel care ii ademeneste pe cei aflati in cautare de bogatii si aventura. Din intinderile Asiei Centrale si pana in departarile Chinei si Indiei, o regiune care odinioara a ocupat avanscena lumii se ridica din nou pentru a domina comertul, politica si cultura mondiala. Reevaluand fundamental istoria lumii, Drumurile matasii lanseaza o magistrala explorare a fortelor care au dus la ascensiunea si decaderea imperiilor, au determinat fluxul de idei si bunuri, iar acum vestesc noii zori ai lumii afacerilor internationale. Anvergura si ambitia acestei flamboaiante istorii a lui Peter Frankopan nu ar trebui sa surprinda. O carte cu o cuprindere la fel de vasta precum geografia pe care o descrie... O replica ferma data parohialismului. - Sunday Times   Captivanta peste masura… Multe carti au fost scrise cu pretentia de a fi O noua istorie a lumii. Cea de fata isi merita cu adevarat titlul. - The Times   Aceasta carte profunda si revigoranta contine suficiente istorisiri cat sa incite cititorul si suficienta eruditie cat sa satisfaca intelectul. - Daily Telegraph   Sclipitoare si indrazneata... Istorie de mare amplitudine. - The Guardian   Nu este usor sa reusesti a aduce toate laudele care i se cuvin unei carti atat de ambitioase, detaliate si fascinante ca aceasta. - The Times   Peter Frankopan este profesor de istorie mondiala la Universitatea Oxford, director al Centrului de Cercetare in Bizantinologie si cercetator senior la Colegiul Worcester din cadrul aceleiasi universitati. A predat la universitati prestigioase din intreaga lume, inclusiv la Cambridge, Yale, Harvard, Princeton, New York University, Kings’ College London si Institute of Historical Research. Printre publicatiile sale se mai numara The First Crusade: The Call from the East, The New Silk Roads, precum si editia pentru copii a volumului Drumurile matasii (aparuta si in romaneste la Editura Pandora M) si traducerea Alexiadei de Ana Comnena. Fragment din volumul "Drumurile matasii. O noua istorie a lumii" de Peter Frankopan: "Prin arterele care in Antichitate faceau legatura intre Pacific, Asia Centrala, India, Golful Persic si Marea Mediterana, nu circulau numai bunuri de consum, ci si concepte. Iar printre cele mai influente idei, se numarau cele care aveau de-a face cu divinitatea. Schimbul cultural si religios fusese intotdeauna dinamic in aceasta regiune; acum insa devenea mai complex si mai competitiv. Cultele si credintele locale intrau in contact cu unele cosmologii puternic inradacinate, proces ce a dat nastere unui creuzet bogat in care se imprumutau, se rafinau si se recreau concepte. La scurt timp dupa ce conceptele grecilor au patruns in Orient, fenomen prilejuit de ofensiva lui Alexandru cel Mare, ideile au inceput sa circule si din directie opusa. Religia budista s-a raspandit rapid in Asia, mai ales dupa ce a fost aparata cu indarjire de imparatul Moka, despre care se spune ca se convertise la budism dupa ce cugetase indelung la pretul teribil platit pentru campaniile militare, in urma carora se ridicase un mare imperiu in India, in secolul al III-lea i.Hr. Inscriptiile din aceasta perioada atesta existenta multor locuitori din Siria si din regiuni chiar si mai indepartate care, la acel moment, adoptasera principiile si practicile budiste. Credintele sectei therapeutai, care a prosperat vreme de secole in orasul egiptean Alexandria, prezinta similitudini inconfundabile cu budismul, folosind inclusiv scripturi alegorice, impartasind aceeasi dorinta de iluminare prin rugaciune si detasare de sine pentru a gasi linistea interioara. Lipsa de claritate a izvoarelor istorice ingreuneaza incercarea de a afla cu exactitate cand a inceput sa se raspandeasca budismul. Cu toate acestea, uimitor este faptul ca s-au pastrat texte stravechi care relateaza cum s-a raspandit budismul din subcontinentul indian, in alte regiuni. Conducatorii locali au trebuit sa ia o hotarare in legatura cu budismul: se punea problema tolerarii, a eradicarii sau a sprijinirii lui. Unul dintre carmuitorii care a ales aceasta ultima varianta a fost Menander, rege al Bactrianei in secolul al II-lea i.Hr. si descendent al unuia dintre generalii lui Alexandru cel Mare. Potrivit textului cunoscut in prezent sub numele Milindapanha, regele s-a decis sa urmeze o noua cale spirituala, gratie intalnirii cu un calugar care l-a marcat profund prin inteligenta, compasiunea si modestia sa, in contrast cu superficialitatea lumii in care traia. Se pare ca a fost suficient sa-l convinga pe rege sa caute iluminare prin invataturile budiste. Universul de idei si de credinte religioase al Drumurilor Matasii era populat de numeroase divinitati si culte, preoti si conducatori locali, aflati intr-o continua competitie pentru suprematie. Mizele erau mari. Aceasta era o perioada in care societatile erau foarte receptive la explicatii, acceptand lamuriri pentru absolut orice, de la lucrurile lumesti pana la intamplarile supranaturale; era o epoca in care credinta venea cu solutii la o multitudine de probleme. Luptele dintre diferitele credinte aveau un puternic caracter politic. Pentru practicantii tuturor acestor religii - fie erau de provenienta indica, precum hinduismul, jainismul si budismul, fie ca isi aveau originile in Persia, precum zoroastrismul si maniheismul, sau mai la vest, precum iudaismul, crestinismul si, ulterior, islamismul -, accesul pe campul de lupta sau la masa negocierilor insemna confirmarea suprematiei culturale si a bunavointei divine. Pe cat era de simpla, pe atat de puternica aceasta ecuatie: o societate ocrotita si favorizata de zeul sau zeii potriviti inflorea; cele care propuneau idoli falsi si promisiuni desarte aveau de suferit."  

Nr. 1 New York Times Bestseller   Un roman puternic... care te bantuie. - The New York Times   Un emotionant portret al Afganistanului modern. - Entertainment Weekly   Hosseini demonstreaza cum un roman palpitant incepe cu o scriitura extraordinara, care-l tine pe cititor cu sufletul la gura. - The Philadelphia Inquirer   Vanatorii de zmeie este o poveste despre prietenie si tradare, care isi poarta cititorii prin Afganistanul ultimelor zile ale monarhiei si pana la cele ale atrocitatilor prezentului. Schimbarile de situatie uimitoare fac din aceasta carte memorabila atat o cronica politica, cat si o poveste emotionanta despre copilarie si maturizare. Intriga care porneste cu prietenia dintre Amir, fiul stapanului, si Hassan, fiul servitorului, se dovedeste firul director care unifica intregul roman. Fragilitatea acestei relatii, simbolizata de zmeiele de hartie, este pusa la incercare pe masura ce vechiul stil de viata al vechiului Afganistan apune. Studiile de caracter, de la portretul lui Amir, cel nesigur si sensibil, la cel al tatalui sau, Baba, se intretes cu istoria Americii si cu cea tumultoasa a Orientului Mijlociu.   Khaled Hosseini este unul dintre cei mai cititi si iubiti scriitori din lume, cu vanzari de peste 39 milioane de carti la nivel mondial. Cele doua romane publicate anterior – Vanatorii de zmeie si Splendida cetate a celor o mie de sori – au fost traduse in 57 de limbi si publicate in 70 de tari. In 2006, a fost numit Ambasador al Bunavointei din partea UNHCR, Agentia ONU pentru Refugiati. De asemenea este fondatorul Fundatiei Khaled Hosseini.

Swann, prima carte din ciclul In cautarea timpului pierdut si unul dintre cele mai mari romane ale copilariei, descrie impresiile unui baiat sensibil despre familia si vecinii sai. Amintirile sale sunt readuse la viata de gustul unei madlene oferite de mama lui intr-o zi de iarna - poate cel mai celebru episod din scrierile lui Proust, revelator pentru asa-numita metoda a "memoriei involuntare", prin care prozatorul revolutioneaza, practic, romanul secolului XX. Capitolul de sine statator "O iubire a lui Swann", studiu al geloziei si iubirii obsesive, ocupa, de asemenea, un loc crucial in capodopera proustiana. Traducere din limba franceza de Irina Mavrodin.

    Romanul patrunde in intimitatea Clarissei Dalloway, o londoneza din inalta societate, pentru care pregatirile de o serata constituie pretextul de a medita asupra relatiei cu sotul ei, a celei cu iubitul din tinerete, dar si asupra atractiei pentru o buna prietena.      Fragment din romanul "Doamna Dalloway" de Virginia Woolf:     “Asa gigantic cum era, dangatul avea o legatura cu ea. Adanc, adanc, in miezul lucrurilor obisnuite, patrunsese degetul ceasornicului conferind clipei solemnitate. Sunetul acela, isi imagina Clarissa, o forta pe batrana sa se miste, sa se duca, dar unde? Clarissa incerca sa o urmareasca apoi cu privirea cand se intoarse si disparu, dar nu-i putea vedea decat boneta alba miscandu-se in spatele camerei. Era inca acolo, se invartea in capatul celalalt al incaperii. La ce bun crezuri si rugaciuni si impermeabile? Cand, isi spunea Clarissa, asta e miracolul, asta era misterul; aceasta batrana doamna pe care o putea urmari trecand de la scrin la masuta de toaleta, inca mai putea s-o vada. Si misterul suprem pe care Kilman putea pretinde ca l-a aflat sau Peter putea pretinde ca l-a aflat, desi Clarissa stia bine ca niciunul din ei n-avea nici cea mai vaga idee cum poate fi aflat. Misterul era pur si simplu acest aici era o incapere; dincolo, alta. Pot solutiona religia sau dragostea asa ceva?     Dragostea... dar uite ca suna si celalalt ceas, cel care era intotdeauna cu doua minute in urma lui Big Ben; se trezi si el si isi scutura poala incarcata de nimicuri, flecustete pe care le risipi, de parca Big Ben, cu autoritatea lui, era cel care stabilea lege in chip solemn si atat de just, dar ea trebuia sa ocupe de o sumedenie de treburi marunte — doamna Marsham, Ellie Henderson, paharele de inghetata - care navalisera toate in valuri, saltand si dansand in siajul acelui solemn dangat de ceas care se intind acum ca o panglica de aur pe suprafata marii. Doamna Marsham, Ellie Henderson, paharele de inghetata. Trebuia sa dea imediat niste telefoane.     Volubil, agitat, ceasornicul intarziat suna, tinandu-se pe urma lui Big Ben, cu poala plina de fleacuri. Lovite, zdrobite de navala trasurilor, de brutalitatea camioanelor, de inaintarea grabita a miriade de barbati colturosi, de femei gatite, de domurile si de turnurile ministerelor si spitalelor, ultimele ramasite ale acestei poale pline de maruntisuri si de fleacuri pareau sa se spulbere, ca spuma unui val istovit, de trupul domnisoarei Kilman care se oprise o clipa in strada ca sa spuna in soapta: „Trupul e de vina"."

Invierea este ultimul roman al lui Tolstoi, la care a lucrat cu intreruperi un deceniu intreg.  Povestea este inspirata de un caz real din epoca. Pe cind isi face datoria ca jurat intr-un proces dificil, printul Nehliudov o recunoaste in prostituata acuzata de crima si jaf pe slujnica nevinovata de care se indragostise in adolescenta si pe care a sedus-o ceva mai tirziu. Atunci cind femeia devine victima unei erori judiciare stupide, Nehliudov nu-si mai poate urma traiul luxos si lipsit de griji, ci decide sa renunte la tot si s-o urmeze, pentru a o salva cu orice pret, potolindu-si astfel chinuitorul sentiment de vinovatie pentru soarta ei tragica. Invierea este un tablou vast al Rusiei de sfirsit de secol XIX, in care imaginea celulelor mizere de inchisoare se suprapune cu bogatia stralucitoarelor palate nobiliare; romanul reprezinta in acelasi timp o critica plina de indignare la adresa sistemului de guvernamint, a justitiei si a Bisericii.   Fragment din romanul "Invierea" de Lev Tolstoi:   “Una dintre cele mai obisnuite si mai raspandite prejudecati este aceea ca fiecare om are datele lui bine determinate: este bun, rau, destept, prost, energic, apatic etc. Oamenii nu sunt asa. Putem spune despre un om ca e mai mult bun decat rau, mai degraba destept decat prost, mai degraba energic decat apatic sau invers; ar fi insa neadevarat sa spunem despre un om ca este bun sau destept, iar despre un altul ca este rau sau prost. Cu toate acestea, noi impartim oamenii in acest fel. Si gresim. Oamenii sunt precum raurile: apa este la fel in toate si peste tot, dar fiecare rau e cand ingust, cand repede, cand larg, cand domol, cand limpede, cand rece, cand tulbure, cand cald. Asa si oamenii. Fiecare om poarta in el germeni ai tuturor insusirilor omenesti si uneori le da la iveala pe unele, alteori pe altele si deseori nu-si seamana deloc siesi, ramanand totusi unul si acelasi. La oameni, aceste schimbari sunt deosebit de bruste. Nehliudov apartinea acestei categorii. Schimbarile acestea aveau la el atat cauze fizice, cat si sufletesti. O astfel de schimbare se petrecea cu el acum. Sentimentul acela de triumf al innoirii si de bucurie, pe care il incercase dupa proces si dupa prima intalnire cu Katiusa, disparuse complet si, dupa ultima intalnire, ii luase locul o spaima, chiar o repulsie fata de ea. Hotarase ca nu o va lasa si nu si ca nu-si va schimba hotararea de a se casatori cu ea, numai sa vrea ea acest lucru, dar ii venea greu si era chinuit. In ziua urmatoare vizitei la Maslennikov, se duse din nou la inchisoare s-o vada pe Katiusa. Directorul ii permise vizita, dar nu in cancelarie si nici in incaperea pentru avocati, ci la vorbitorul pentru femei. Cu toata bunavointa lui, directorul se arata mai rezervat cu Nehliudov decat inainte; probabil ca discutiile cu Maslennikov avusesera drept urmare impunerea unei prudente mai mari fata de acest vizitator."

Suita franceza a inspirat scenariul unei celebre ecranizari (2014), in regia lui Saul Dibb, cu Kristin Scott Thomas, Margot Robbie si Ruth Wilson in distributie.   In iunie 1940, nazistii au ocupat Franta, distrugind si reordonind din temelii mecanismele vietii cotidiene. Cind li se smulg din miini friiele propriei existente, cind sint impinsi spre un exod neasteptat, cind nimic nu-i mai poate ajuta sa controleze imprejurarile in care se gasesc, oamenii isi dezvaluie adevarata natura, lasitatile ascunse, lacomia sau generozitatea, altruismul, so-lidaritatea sau forta sufleteasca pe care nici macar nu si le banuiesc. Urmarind exodul din Paris si periplul prin tara al citorva personaje – o familie de burghezi instariti, una de mici functionari, un soldat ranit in lupta, o dansatoare protejata de amantii ei sus-pusi etc. –, Suita franceza creioneaza, chiar sub focul istoriei, tabloul unei societati in deriva. Un roman bulversant, strabatut de sentimentul nerabdarii timpului, dar niciodata terminat, pentru ca Irene Nemirovsky avea sa moara la Auschwitz, in 1942. Manuscrisul a fost descoperit abia sase decenii mai tirziu, iar de atunci s-a impus in constiinta publica drept una dintre capodoperele literaturii universale.

• Autor distins cu  Premiul Nobel  pentru literatura in 1957 Strainul este primul roman al lui Albert Camus. Romanul a fost adaptat pentru marele ecran in 1967, de regizorul Luchino Visconti, intr-o productie cu Marcello Mastroianni in rolul principal. La doar citeva luni dupa ce nu manifestase nici o umbra de sentiment la inmormintarea mamei lui, protagonistul romanului Strainul, Meursault, ucide un arab. Este momentul cind povestea se desparte. Mai intii ne poarta spre trecut, unde asistam la viata relativ banala a unui functionar din Alger: moartea mamei, prietenia cu vecinul Raymond, relatia cu o fosta colega de serviciu, ajutorul dat lui Raymond ca sa se razbune pe o iubita presupus infidela. De aici insa lucrurile devin tot mai tensionate, caci iubita lui Raymond e algeriana, iar fratele ei ii va urmari pe francezi ca sa-i razbune onoarea. Meursault il intilneste la un moment dat pe plaja si il impusca, intr-o clipa de inexplicabila dezorientare. Romanul a fost descris in multe feluri: portretul unui sociopat, o critica a societatii care nu accepta in rindurile ei insi aparent lipsiti de orice umanitate sau, dintr-o alta perspectiva, o poveste postcoloniala. Traducere de Daniel Nicolescu. Carte recomandata de  Mihaela Bilic si Tudor Chirilă in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

Desi scris in germana, romanul Intuneric la amiaza este cunoscut in lume prin versiunea in limba engleza. Astfel, el ocupa pozitia a opta pe lista realizata de Modern Library a celor mai bune 100 de romane de limba engleza ale secolului XX. Reeditat constant si tradus in peste 30 de limbi, Intuneric la amiaza ramane portretul fictional inegalabil al cosmarului masinii totalitare.   Fie ca este citit ca jurnal de inchisoare sau ca literatura, Intuneric la amiaza este unul dintre romanele care patrunde adanc in inima sistemului concentrationar comunist, aruncand o lumina cruda asupra mecanismelor sale infernale, menite sa zdrobeasca trupuri, dar mai cu seama constiinte. Sub fardul generos al utopiei, se ascunde aproape fara exceptie raul in cea mai pura forma a sa, si despre acesta depune marturie romanul lui Arthur Koestler. Stralucit este faptul ca avem in fata un roman, un mic fragment de literatura care devine inca mai valoros daca il citim ca pe o "confesiune moscovita" a unui personaj familiarizat cu metodele totalitarismului. - George Orwell   Am avut privilegiul sa-l cunosc pe Arthur Koestler, si ce n-ar fi dat cineva sa fi scris Intuneric la amiaza, una dintre operele de idei capitale. Aceasta imi pare un caz-limita. Va fi in continuare citita, nu pentru Gletkin sau Rubasov ca personaje fictive, ci pentru extraordinara argumentatie asupra stalinismului, asupra marxismului, asupra torturii si ororii [...]. Dar e o carte atat de vie. Koestler introduce atata densitate a vietii si a fiintei, astfel incat sa nu apara ca un simplu text ideologic. - George Steiner   Intuneric la amiaza ramane si astazi un studiu despre frica, despre victime, despre brutalitatea statala si intemnitarea pe nedrept, despre interogatorii si confesiuni smulse cu forta. - The Guardian Traducere din limba engleza de Sanda Aronescu. Fragment di volumul "Intuneric la amiaza" de Arthur Koestler: "Cea mai mare umilinta pentru Rubasov era atunci cand trebuia sa ceara permisiunea sa se usureze. Gletkin ii ingaduia sa fie condus la toaleta de catre paznicul de serviciu, de obicei uriasul, care il astepta dupa aceea afara. Odata, Rubasov a adormit acolo cu usa inchisa. De atunci, usa a ramas intotdeauna intredeschisa. Starea lui din timpul interogatoriului alterna intre apatie si o stare de veghe sticloasa, nefireasca. O singura data si-a pierdut cu adevarat cunostinta; se simtea deseori pe punctul de a lesina, dar intotdeauna il salva in ultimul minut un sentiment de mandrie. Isi aprindea o tigara, clipea, si interogatoriul continua. Uneori era surprins ca e in stare sa suporte. Dar stia ca opiniile profanilor stabileau limite mult prea inguste capacitatii de rezistenta fizica a omului; ca habar n-aveau de uluitoarea lor elasticitate. Auzise despre cazuri de detinuti care fusesera impiedicati sa doarma timp de cincisprezece pana la douazeci de zile si rezistasera. La primul interogatoriu cu Gletkin, cand semnase depozitia, crezuse ca totul se terminase. La al doilea, ii deveni clar ca era doar inceputul. Actul de acuzare continea sapte puncte, si deocamdata recunoscuse doar unul. Crezuse ca bause pana la fund cupa umilintei. Acum se vedea silit sa descopere ca lipsa de putere avea la fel de multe trepte ca puterea; ca infrangerea putea deveni la  fel de vertiginoasa ca victoria si ca adancimile ei erau fara fund. Si, pas cu pas, Gletkin il forta sa coboare. Putea, desigur, sa-si simplifice situatia. Nu era nevoie decat sa semneze tot, in intregime, sau sa nege tot, dintr-un foc - si ar fi avut liniste. Un sentiment straniu, complicat, al datoriei, il impiedica sa cedeze acestei ispite."   

Marea revelatie a literaturii ruse din 2015, romanul Zuleiha deschide ochii, salutat cu entuziasm la aparitie de Ludmila Ulitkaia si Evgheni Vodolazkin, a fost recompensat cu cele mai importante premii: Bolsaia Kniga (dublu castigator, Premiul intai si Premiul cititorilor - Locul intai), Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi) si Kniga Goda. Este in curs de traducere in peste treizeci de limbi.   Zuleiha, o tanara gravida dintr-un sat de tatari, e deportata in Siberia dupa uciderea sotului ei de catre un ofiter din Armata Rosie. Face o calatorie lunga si chinuitoare, alaturi de tarani deschiaburiti si intelectuali leningradeni, detinuti de drept comun, musulmani si crestini, credinciosi si atei, rusi, tatari, nemti si ciuvasi, ajungand intr-un loc pustiu, cu o natura neinduratoare. Iar comandantul coloniei de munca infiintate aici este chiar ucigasul sotului ei. Cu o tensiune crescanda, redata magistral de autoare, intre Zuleiha si comandant se infiripa o iubire stranie, retinuta, dar de o intensitate covarsitoare. Personajele se transforma, rolurile se inverseaza, adevarurile devin incerte. Singura certitudine a eroinei ramane dragostea fata de fiul ei, Iusuf, pentru salvarea caruia este hotarata sa plateasca orice pret. Un roman impresionant prin amploare, suflu epic, forta de evocare si umanism. Cea mai buna carte pe care am citit-o in ultima vreme. O carte foarte puternica, care aduce un suflu nou in literatura rusa. - Evgheni Vodolazkin    Traducere din limba rusa de Luana Schidu.

    „In societate a aparut «cererea» pentru Uniunea Sovietica. Pentru cultul lui Stalin. Jumatate din tinerii intre nouasprezece si treizeci de ani considera ca Stalin a fost «cel mai mare om politic». Un nou cult al lui Stalin in tara in care Stalin a distrus la fel de multi oameni ca Hitler?! E din nou la moda tot ce e sovietic... Invie idei demodate: despre marele imperiu, despre «mana de fier», despre «specificul caii rusesti»… Au readus la suprafata imnul sovietic, exista Comsomol, doar ca se cheama «Ai nostri», exista partidul puterii, copie a partidului comunist. Presedintele are aceeasi putere ca secretarul general. Absoluta. In locul marxism-leninismului e ortodoxia… Am intalnit pe strada niste baieti in tricouri cu secera si ciocanul si cu portretul lui Lenin. stiu ei oare ce este comunismul?“ (Svetlana ALEKSIEVICI)     „Am cautat o metoda literara care sa-mi permita o aproximare cat se poate de fidela a vietii reale. Realitatea m-a atras mereu ca un magnet, m-a torturat si m-a hipnotizat, mi-am dorit s-o fixez pe hartie. Astfel ca mi-am insusit imediat acest gen cu voci omenesti si marturii, probe si documente reale. Asa aud si vad eu lumea – ca pe un cor de voci individuale si un colaj de detalii cotidiene… In acest fel, pot fi simultan scriitor, reporter, sociolog, psiholog si preot.“ (Svetlana ALEKSIEVICI)     Fragment din volum:       „M-am intors acasa ranit de doua ori. Cu trei decoratii si medalii. Am fost chemat la comitetul raional de partid: „Din pacate, nu putem sa va damsotia inapoi. Sotia dumneavoastra a murit. Dar va redam onoarea..." Mi-au dat carnetul de partid. Si eu am fost fericit! Am fost fericit...     (Ii spun ca asta n-o sa pot sa-nteleg niciodata. Explodeaza).     Noi nu putem fi judecati dupa legile logicii. Contabiliceste! Intelegeti odata! Noi putem fi judecati numai dupa legile religiei. Ale credintei! Chiar o sa ne invidiati! Voi ce aveti maret? Nimic. Doar confortul. Totul numai pentru burdihan... pentru intestin... Sa va umpleti burdihanul si sa va inconjurati de fleacuri... Eu insa... generatia mea... Tot ce aveti, noi am construit. Uzine, baraje, hidrocentrale... Ale voastre unde sunt? L-am invins si pe Hitler. Dupa razboi... Daca i se nastea cuiva un copil era o bucurie! Dar nu la fel ca inainte de razboi. Altfel. Puteam si sa plang... (Inchide ochii. Atipeste.) Aaaa... Credeam... Iar acum ne-ati dat sentinta: ati crezut intr-o utopie... Am crezut, da! Romanul meu preferat este ”Ce-i de facut?” al lui Cernisevski... Acum nu-l mai citeste nimeni. E plictisitor. Se citeaza doar titlul, vesnica intrebare ruseasca: ce-i de facut? Pentru noi, era catehismul. Manualul revolutiei. Invatam pagini intregi pe dinafara. Al patrulea vis al Verei Pavlovna... (Recita, ca si cand ar fi versuri.) „Cladiri de aluminiu si cristal... Palate de cristal! Printre orase, livezi de lamai si portocali. Batrani nu sunt aproape deloc, oamenii imbatranesc foarte tarziu, pentru ca viata e minunata. Totul e facut de masini, oamenii nu fac decat sa le manevreze... Masinile ara, leaga spice... Campurile sunt bogate si fertile. Florile sunt cat copacii. Toti sunt fericiti. Bucurosi. Poarta haine frumoase – si barbatii, si femeile. Duc o viata libera, de munca si placeri. E loc destul ca sa munceasca toata lumea. Noi sa fim acestia? Sa fie acesta pamantul nostru? Si asa o sa traiasca toti? Viitorul e luminos si minunat..." Iata... (Arata cu capul spre nepot.) Pufneste... Ma crede idiot. Asta-i viata."

Ce este Biblia? Cum a aparut? Cum a fost citita de evrei si de crestini? Cartea lui John Barton ne ofera raspunsurile, condensand munti de informatie intr-o lucrare foarte accesibila chiar si pentru cei care nu stiu nimic despre toate acestea. - Bart D. Ehrman   Extraordinar de bine scris, ca un frumos jurnal de calatorie, volumul acesta arunca lumina asupra unei carti socotite de multi un capitol incheiat. Cu intuitie, sensibilitate si profunzime, Barton desfereca acest leviatan adormit al culturii, creand o capodopera. Daca ar fi eliberata din vesmantul ei stramt si lasata sa fie ea insasi, Biblia si-ar putea face iar auzit glasul rasunator intr-o epoca a scepticismului. Cartea lui Barton m-a convins ca acest lucru este cu putinta. - Peter Stanford, The Sunday Times   John Barton a scris o lucrare inteleapta si foarte rationala despre o carte care a insuflat atat intelepciune, cat si nebunie. Este o piatra de hotar in domeniu si va face mult bine. - Diarmaid MacCulloch   Credinta ca Biblia este "cuvantul lui Dumnezeu pastrat neatins" predomina in multe Biserici crestine, insa Barton - printr-o opera senina si savanta - indrazneste sa puna sub semnul intrebarii aceasta pretentie. - Richard Holloway, The Spectator   Barton este o calauza foarte sigura pe sine. O carte serioasa pentru cititori seriosi. Aici vor gasi tot ce isi doresc si chiar mai mult, totul infatisat cu luciditate si bine explicat. - Literary Review   Mai mult decat importanta. Aceasta carte foarte bine scrisa si intemeiata trebuie citita de predicatori, de profesori si de toti cei care ii rezerva Bibliei un loc insemnat in religia lor. - Anthony Phillips, Church Times   John Barton... este inzestrat cu darul explicatiei limpezi si al analizei contextului cultural, iar cartea se citeste pe nerasuflate... - The Times    

Dupa mai bine de 500 de ani de la aparitie, Principele se citeste nu doar ca una dintre lucrarile fondatoare pentru stiintele politice, ci si ca o lectie de arta a negocierii. Desigur, Machiavelli a profesat-o in multiplele sale misiuni diplomatice, intr-un moment in care Italia inventa sistemul ambasadelor permanente, si a creat astfel un modus operandi; esential de studiat de catre cei care doresc sa exploreze trecutul negocierii ca practica politica.  Gandirea secretarului florentin conceptualizeaza negocierea caracterizata prin autonomia principelui si prin preocuparea constanta a acestuia pentru secret, indiferent daca este al lui - si trebuie pastrat - sau al altora - si, atunci, trebuie descifrat. Prima mare teza care legitimeaza disimularea in actiunea politica. - Lucian Pricop

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura In Jocul cu margele de sticla clasicismul armonios si echilibrat se interfereaza cu romantismul avantat si patetic, ambele au numeroase puncte de tangenta cu realismul si nu se refuza contactului innoitor cu expresionismul si suprarealismul. Motive, tipologii, procedee, mijloace de expresie aparent ireconciliabile celebreaza in scrisul lui Hermann Hesse intalniri amicale, ca pentru a demonstra ca nimic nu este inutil si pe deplin perisabil in experienta creatoare a secolelor.  Carte recomandata de  Gabriela Alexandrescu  in cadrul proiectului Libris, " Oameni si carti ". Fragment din cartea "Jocul cu margele de sticla" de Herman Hesse "Jocul cu margele de sticla, odinioara mijloc special de amuzament cand pentru matematicieni, cand pentru filologi, cand pentru muzicieni, a adus din ce in ce mai mult toate activitatile cu adevarat spirituale sub puterea vrajii lui. Cateva vechi academii, unele loji si mai ales stravechea Liga a calatorilor in Orientul Apropiat si-au indreptat atentia spre el. Chiar si unele ordine catolice au presimtit aici o noua atmosfera spirituala si s-au lasat fermecate de ea, mai ales in unele manastiri benedictine s-a acordat jocului un interes atat de viu, incat inca de atunci s-a pus acut problema, reactualizata mai tarziu cand si cand, daca in definitiv Biserica si curia papala ar trebui sa tolereze, sa sprijine sau sa interzica acest joc. De la marea realizare a invatatului din Basel, jocul a evoluat rapid si pe deplin spre ceea ce este si astazi: chintesenta activitatilor intelectuale si a muzicii, cultul sublim, acea Unio Mystical a partilor distincte ale intregii Universitas Litterarum. In viata noastra, el a preluat in parte rolul artei, in parte pe cel al filosofiei speculative si a fost numit nu rareori, de exemplu in vremea lui Plinius ZiegenhalB, cu acea expresie ce provine inca din literatura epocii foiletonistice si care pentru acea epoca exprima telul visat de multe spirite capabile de intuitie: teatru magic. Daca, de la inceputurile lui, jocul cu margele de sticla progresase incomensurabil ca tehnica si volum al materiei si, in ceea ce priveste exigentele spirituale impuse jucatorilor, devenise o arta si stiinta superioare, totusi, in vremea invatatului din Basel ii mai lipsea inca ceva esential. Anume, fiecare joc era pana atunci o inscriere, ordonare, grupare si opunere de reprezentari concentrate din numeroase domenii ale gandirii si ale frumosului, o ra-pida reamintire de valori si forme eterne, un iute si vir-tuos zbor prin imperiul spiritului."

Colectia Clasicii Literaturii Universale ofera iubitorilor de lectura traduceri ale cartilor-cheie, a caror repunere in discutie coincide cu fiecare noua generatie de cititori.   Dorinta de a crea o societate utopica este pervertita din cauza poftei de putere a unei minoritati manipulatoare, de modul in care nivelul educatiei poate favoriza dominatia unora asupra altora. Dincolo de mesajele de filosofie politica ale acestui mare roman alegoric, Ferma Animalelor si-a conservat actualitatea literara mai ales prin lipsa de emfaza, prin mixul de ludic si tragic, prin fraza esopica si, in acelasi timp, atat de transparenta. Lucian Pricop   Revista Time a inclus Ferma Animalelor in lista celor mai bune 100 de romane din toate timpurile.

Cei trei muschetari, unul dintre cele mai cunoscute romane ale lui Alexandre Dumas, alaturi de Dupa douazeci de ani si Vicontele de Bragelonne, povesteste aventurile lui d’Artagnan, un tanar gascon sosit la Paris pentru a urma cariera militara in corpul muschetarilor. Odata ajuns, el pune bazele unei prietenii trainice cu Athos, Porthos si Aramis, trei muschetari din garda regelui Ludovic al XIII-lea. Cei patru muschetari vor tine piept intrigilor cardinalului de Richelieu si ale agentilor sai - contele de Rochefort si misterioasei Milady de Winter - pentru a salva onoarea Anei de Austria, regina Frantei.   Repovestire: Ovidiu Pecican   Ilustratii alb-negru de Iulian Bogaciev.

Roman de doua ori interzis de regimul iranian, Cel care ma asteapta a cunoscut peste douazeci de editii succesive dupa publicarea sa, in 2003.   Povestea romanului Cel care ma asteapta este una emblematica pentru destinul femeilor din Iran. Evenimentele debuteaza in anul 1979, cu putin timp inainte de revolutia iraniana, si se concentreaza asupra vietii unei femei obligate sa se descurce singura, cu trei copii, intr-un oras dezbinat de conflicte politice si religioase, aflat intr-o permanenta stare de instabilitate si nesiguranta. La virsta adolescentei, protagonista romanului, Masumeh, se indragosteste de un tinar. Desi relatia lor este inocenta – cei doi abia daca indraznesc sa schimbe citeva priviri –, iubirea ii este descoperita, iar ea ajunge sa fie maritata cu forta. Din fericire, se nimereste sa aiba un sot care ii permite sa-si continue studiile si care, spre deosebire de barbatii din propria ei familie, nu incearca sa-i controleze viata pas cu pas. Treptat, Masumeh descopera ca sotul ei are cu totul alte preocupari decit familia si ca idealurile si obiectivele sale politice ii pun viata in pericol, fortind-o sa traiasca intr-o continua stare de ingrijorare si neliniste. Fragment: "In ziua aceea, nici macar urletele lui Ahmad, care se certa cu Khanum Jun, n-au reusit sa ma enerveze: stiam ca Ali facuse pe spionul pentru Ahmad, anuntandu-l ca Parvaneh venise in vizita la mine, dar chestia asta ma lasa indiferenta. In fiecare dimineata faceam ordine in camera schiopatand, apoi coboram incet scara cu o mana pe balustrada si alta pe bastonul lui Naneh Jun, ma spalam, mancam si, cu mare efort, ma intorceam sus. Mama continua sa bombane in spatele meu: „Cu frigul de sus te vei alege si cu o pneumonie sau vei ajunge sa cobori in cap nenorocita aia de scara!". Dar cine statea sa o asculte! Ma descurcam foarte bine cu mica mea soba si n-as fi schimbat pe nimic in lume acea placuta solitudine. Si apoi, caldura dinauntru nu ma lasa sa simt frigul dinafara... Peste doua zile Parvaneh s-a intors. M-am grabit la fereastra si am auzit sa mama ii raspundea cu raceala la salut, dar prietena mea s-a prefacut ca nu baga de seama si a spus ca mi-a adus subiectele pentru examen. Apoi a urcat in fuga in camera mea si, cu rasuflarea taiata, a inchis usa in spatele ei, s-a sprijinit de ea si a ramas cu ochii inchisi cateva clipe. Era rosie la fata, nu stiam daca de frig sau de emotie, dar nu aveam curaj sa pun intrebari si m-a tinut ca pe ghimpi o vreme, spunandu-mi ca, in timp ce eu dormeam comod, ea risca sa aiba necazuri din cauza mea si ca alergase ca o nebuna de la farmacie la mine acasa si trebuia sa-si traga sufletul... apoi, in sfarsit, s-a hotarat sa povesteasca. — Ma intorceam acasa cu Maryam. Cand am ajuns in fata farmaciei, Saeid era acolo in picioare si mi-a facut un semn aproape imperceptibil, dar Maryam - stii cat e de isteata, nu? - si-a dat imediat seama si mi-a spus: „Tanarul te vrea!". Bineinteles, i-am raspuns ca se insela, m-am prefacut ca nu e nimic si am continuat sa merg, dar el a venit dupa noi si m-a intrebat daca puteam sa-l urmez in farmacie, pentru ca trebuia sa-mi vorbeasca... si, spunand asta, se facuse rosu ca racul si eu nu stiam ce sa fac cu bagareata de Maryam, atunci am incercat sa dreg Merurile, prefacandu-ma ca-mi amintesc ca trebuia sa iau medicamentele tatalui meu... dar prostovanul acela a ramas acolo privindu-ma cu gura cascata si, in acel punct, ca sa evit alte impresii proaste, i-am spus lui Maryam sa nu ma astepte, pentru ca trebuia sa ridic medicamentele din farmacie. Ea, insa, n-a cedat: nu voia sa piarda o astfel de ocazie si mi-a raspuns ea nu se grabea si ca vine cu mine! Nu mai puteam insista, pentru ca deja devenise banuitoare, si apoi a inceput si ea cu scornelile, ca i se terminase pasta de dinti... in fine, pana la urma a intrat cu mine in farmacie. Din fericire, Saeid s-a dezmeticit si a pregatit in graba o cutie cu medicamente, strecurand inauntru un plic si spunandu-mi ca era reteta. „Va rog sa i-o dati tatalui dumneavoastra si sa-i prezentati omagiile mele", a adaugat si am bagat imediat plicul in servieta ca sa nu-l vada Maryam — cand oare, spun eu, se pune o reteta intr-un plic inchis si sigilat? Daca ar fi putut, Maryam mi l-ar fi luat maini ca sa vada ce era scris: stii si tu cat e intriganta si barfitoare! in plus, toate fetele din scoala vorbesc despre Saeid si multe cred sta in fata farmaciei pentru ele... Cine stie maine ce zvonuri vor circula despre mine? Oricum, Muryam alegea inca pasta de dinti, cand m-am grabit sa ajung aici. Cateva clipe am ramas naucita de aceste noutati incitante, insa apoi, cea mai importanta dintre toate, m-a facut sa ma trezesc brusc: scrisoarea lui Saeid! Era pentru mine: trebuia s-o citesc, dar imi tremurau mainile... nu aveam curaj s-o deschid... ce putea sa fi scris? Pana atunci, nu schimbaseram decat saluturi discrete si murmurate..."

Dupa ce a publicat citeva romane importante, iata-l pe Dragoman revenind la proza scurta, pe care o scrie din adolescenta. Corul leilor este o selectie de prima mina din rodul a nu mai putin de treisprezece ani de creatie. Ceea ce insufla viata povestirilor este ritmul lor, protagonistii invingindu-si prin muzica temerile, doliul, suferintele din dragoste, aleanul. In fiecare fraza pulseaza muzica, rasuna jazzul, baladele latino, heavy metalul barbar sau valsurile nobile si sentimentale, duduie manelele si popul coreean, bataile inimii se amplifica, pasii in alergare bat darabana pe pavajul de piatra. In povestirea ce da titlul volumului, risul bunicului care-si consoleaza nepotul face obiectele ce se odihnesc in sertarele comodei sa se cutremure, dind nastere unei polifonii, de parca toate capetele de leu ce o impodobesc s-ar fi apucat sa miriie in cor. Lumea este privita din multiple puncte de vedere, iar in povestiri monologheaza cind un baiat sau o fetita, cind o femeie sau un barbat in toata firea. Fiecare cinta pe vocea lui, dar toate cintecele au un izvor comun: pasiunea si curajul de a fi - precum si o rafinata, dulce melancolie.   Acest volum de proza scurta este cu adevarat o carte a curajului, ce exploreaza posibilitatile confruntarii. In dificila competitie, protagonistii sint sustinuti de muzica, fie ca solisti, fie ca simple voci din cor. Puterea muzicii ii ajuta atit pe ei, cit si pe cititori sa creada intr-un happy-end. - Barka   Modul ingenios in care Gyorgy Dragoman foloseste forma naratiunii scurte pentru a sonda abisurile psihicului uman este cu adevarat impresionant. - Suddeutsche Zeitung   In noul sau volum de proza scurta, Gyorgy Dragoman a ales sa abordeze lucrurile dintr-o perspectiva ce apartine indeobste copilului. Povestirile sale, uneori cu accente suprarealiste, trimit adesea la muzica si la istoria Romaniei, iar structura frazelor este asemanatoare unor caderi de apa. - Deutschlandfunk   Corul leilor este o carte a iertarii, cu un lung sir de pacate si povestile din umbra lor, ce le justifica iertarea. E acolo povestea alcoolicului, a cleptomanului, a spargatorului de banci, a dependentului de munca. Povestea omului. A unei lumi in care nu exista decit adevaruri fundamentale si in care toti cauta mintuirea. - Perspektiva

Fratia inelului este prima carte din Trilogia Stapanul inelelor Intr-un sat linistit din Shire, tanarul Frodo este pe cale sa primeasca un dar care ii va schimba viata pentru totdeauna. Considerat pierdut cu secole in urma, cadoul este Inelul Suprem, un obiect cu o putere terifianta folosit candva se Seniorul Intunecimii pentru a inrobi Pamantul de Mijloc. Acum, intunericul se ridica, iar Frodo trebuie sa calatoreasca in mijlocul tinutului Intunecimii, in singurul loc in care Inelul poate fi distrus: Muntele Osandei. Calatoria ii va pune la incercare curajul, prieteniile si inima lui Frodo. Pentru ca Inelul ii va corupe pe toti cei care il poarta...il poate distruge Frodo sau va fi distrus de el? Lumea... este impartita in cei care au citit Stapanul inelelor  si Hobbitul si cei care urmeaza sa le citeasca. - Sunday Times Traducere din limba engleza de Irina Horea.