Recenzie “Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor” de Dr. Alexandru Vlad Ciurea

de | sept. 3, 2023 | Educație, Lecturi Motivaționale, Psihologie, Recenzii cărți

Am decis să citesc cartea “Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor” de Dr. Alexandru Vlad Ciurea pentru că i s-a făcut multă reclamă. M-am bucurat să găsesc un conținut valoros, întrucât autorul, medic neurochirurg cu o experiență de peste o jumătate de secol,  vorbește despre creier pe înțelesul tuturor, exact așa cum ne anunța din titlu.

Domnul doctor trece în revistă câteva dintre proprietățile creierului, am aflat că în condiții optime ar putea să funcționeze chiar și 300 de ani, apoi ne prezintă pe scurt cum putem să dezvoltăm creierul și ce factori sunt nocivi pentru acesta. De asemenea, ne face câteva recomandări cu privire la alimentele pe care e bine să mâncăm și pe care să le evităm. Am reținut că nopțile nedormite nu mai pot fi recuperate, somnul având un rol capital în procesul de refacere al creierului. Totodată, memoria nu este un dat, ceva de sine stătător, ci se îmbunătățește dacă facem exerciții.

Alexandru Vlad Ciurea scrie despre importanța rugăciunii într-un capitol intitulat „Știință și credință”. Aici regăsim și concluziile lui Edgar Cayce care a arătat, în urmă cu circa 100 de ani, efectul rugăciunii “Tatăl nostru” asupra sistemului endocrin.

Există centri din creier conectați la Divinitate, la credinţă? Da! S-a dovedit printr-o metodă, RMN funcțional, că aceşti centri se pun în activitate mai ales în partea anterioară a frunții, când are loc rugăciunea. Şi chiar atunci, în timpul rugăciunii se face dovada acestor centri.

Autorul acordă o atenție deosebită bolilor neurodegenerative și ne dă multe detalii referitoare la cauzele și formele de manifestare a bolilor Alzheimer și Parkinson. Domnul doctor insistă asupra faptului că acestea sunt ireversibile, dar oamenii pot să prevină apriția lor printr-un regim de viață adecvat (punând accentul pe hrană, somn, mișcare).

Unul dintre capitolele mele preferate este „Mistele creierului”, capitol în care descrie pe scurt câteva dintre abilitățile creierului care de multe ori trec neluate în seamă – conștiința de sine, puterea minții, amintirile, memoria, capacitatea organismului de a păstra amintirea unui membru amputat (membru–fantomă), ciclul circadian, somnul și starea de veghe, stocarea informației genetice, capacitatea omului de a visa și de a râde.

O idee care revine de mai multe ori pe parcursul cărții se referă la educație, la modul în care se formează copiii, iar autorul oferă părinților recomandări demne de luat în considerare.

Cartea “Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor” scrisă de Dr. Alexandru Vlad Ciurea s-a dovedit a fi o lectură interesantă și plăcută, care prezintă pe scurt principalele caracteristici ale creierului precum și ale funcțiilor acestuia, precum și câteva idei pentru a preveni apariția afecțiunilor neurodegenerative.

Titlu: Sănătatea Creierului Pe înțelesul Tuturor
Autor: Alexandru Vlad Ciurea
An apariție : 2022
Editura: BOOKZONE
Nr. Pagini: 272
Limba: Română
Gen Literar: Medicina
Nota recenzorului: / 10
Vizualizari recenzie: 5224

Alte recenzii de la Alexandru Vlad Ciurea:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Elena Constantin este redactor Booknation.ro de 5 ani, 6 luni, 15 zile și a scris până acum 86 articole. Se află pe poziția 10 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Elena Constantin aici.
❝ Pasionată de lectură și de psihologie, îmi place să încurajez dezvoltarea unei vieți armonioase. Valorile personale sunt: autocunoaștere, dragoste, prietenie, bunăstare, spiritualitate. ❞
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments