Rezenzie ”Povestea noului nume” de Elena Ferrante

de | ian. 27, 2020 | Recenzii cărți

L-am recunoscut întâi de toate după voce, era Nino Sarratore este finalul cărții Povestea noului nume de Elena Ferrante, al doilea volum din Tetralogia Napolitană. 

 

Dacă primul volum se încheie cu nunta Lilei, în cel de-al doilea se continuă viața tumultoasă de familie și de femeie măritată, pe care aceasta le experimentează. Inițial are impresia că își iubește soțul, pe Stefano, ca apoi să realizeze că totul fusese în imaginația ei. 

 

Descoperă acest fapt, în momentul în care Stefano se aliază cu dușmanii, familia Solara, pentru a-și extinde împreună, afacerile (mezelăria și fabrica de pantofi). Acela este punctul în care căsnicia lor începe să se destrame ca un ghem de ață, iar realitatea îi bate Lilei la ușă. Certuri, scandal, violență, toate se năpustesc asupra ei, mușcând-o, dar Lilei pare să nu îi pese, se resemnează situației.

 

În tot acest timp, Elena își continuă studiile, are parte de câteva job-uri sezoniere și impresia că îl place pe Antonio, un mecanic fără prea multă cultură generală. Această impresie se spulberă, atunci când îl cunoaște pe Nino Sarratore, de care se îndrăgostește, în secret.

 

Relația dintre cele două fete oscilează, ba sunt foarte apropiate, ba se distanțează. Prietenia lor rămânând, însă, punctul central al romanului. Gelozia, ranchiuna, invidia testează firul acestei prietenii.

 

Momentul culminant este vacanța de la Ischia. Acolo, Lila face cunoștință cu Nino de care se îndragostește, devenindu-i amant. 

Ce se întâmplă cu Elena? Dar cu dragostea pe care ea i-o purta în secret lui Nino? Evoluează sau involuează prietenia lor? Lila rămâne cu Nino sau cu Stefano?

Toate aceste informații le veți afla dacă citiți cartea.

Și acest volum se termină brusc, lăsând suspansul să îți stârnească curiozitatea.

Vă las aici un fragment:

„În seara aceea a început lunga, frământata perioadă care a dus la prima noastră ruptură și la o lungă despărțire.

Am facut eforturi să-mi revin. Fuseseră o mie de motive de tensiune până atunci. Nemulțumirea ei și, totodată, dorința ei de dominare ieșiseră continuu la suprafață. Dar niciodată, niciodată, niciodată nu se străduise atât de explicit să mă umilească. Am renunțat la ieșirile mele la mezelărie. Deși îmi plătise cărțile pentru școală, deși făcuserăm acel pariu al nostru, nu m-am dus să-i spun că fusesem promovată cu note de opt și doi de nouă. 

Am început să lucrez, imediat după terminarea școlii, într-o librărie de pe Strada Mezzocannone și am dispărut din cartier fără s-o anunț. Amintirea tonului sarcastic din seara aceea, în loc să se atenueze, a devenit gigantică si de asemenea, ranchiuna mea a devenit tot mai viguroasă. Mi s-a părut că nimic n-ar putea justifica ce-mi făcuse. Nu mi-a venit niciodată în minte, cum se întâmplase în schimb cu alte ocazii, că simțise nevoia să mă umilească pentru a putea suporta mai ușor umilirea ei.”

 

Titlu: REZENZIE POVESTEA NOULUI NUME
Autor: Elena Ferrante
An apariție : 2016
Editura: PANDORA
Nr. Pagini: 488
Limba: Română
Gen Literar: Fictiune
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 704

Alte recenzii de la Elena Ferrante:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Teoria Tăcerii” de Iulian Tănase
Recenzie ”Teoria Tăcerii” de Iulian Tănase

Dați linistea, vă rog, mai tare!! În plină eră a comunicațiilor în masă, a promovării beneficiilor socializării, a upgradării din ce în ce mai performante a mijloacelor de comunicație, a interacțiunii umane prin cuvânt, Iulian Tănase scrie o carte despre tăcere (no,...

Recenzie „La Înălțime” de Liz Tomforde
Recenzie „La Înălțime” de Liz Tomforde

Editura Litera a tradus o serie super populară pe Bookstagram și BookTok și acest lucru mă bucură nespus, pentru că este puțin atipică. Ne vorbește despre o dragoste dintre două persoane care fac parte din lumi total diferite, dar și despre oameni care au concepții...

Recenzie ”Portret de familie” de Ann Napolitano
Recenzie ”Portret de familie” de Ann Napolitano

Ann Napolitano a scris o poveste despre iubire și durere, despre familie și forța ei, despre traume și vindecare, dar mai ales despre schimbare pentru că despre asta este până la urmă viața. Despre schimbare. Este o poveste ce analizează și despică asumarea unor...

0 0 votes
Article Rating
Elena Săvulescu a fost redactor Booknation.ro și a scris 17 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Elena Săvulescu aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments