Recenzie „Puterea magică a gândului” de Dr. David J. Schwartz

de | aug. 27, 2017 | Cultură Generală, Dezvoltare Personală, Educație, Lecturi Motivaționale, Recenzii cărți

   Dr. David J. Schwartz poate fi considerat o autoritate în domeniul motivațional, ajutând, prin cărțile sale, milioane de oameni din întreaga lume, de la administrarea afacerilor și până la găsirea echilibrului propriu.

   Poate una dintre cele mai cunoscute cărți ale acestui autor, Puterea magică a gândului, este văzută ca un reper de marcă în literatura de specialitate prin ceea ce prezintă în paginile ei.

   Vei afla că, cu cât o persoană are un succes mai considerabil, cu atât aceasta este mai puțin înclinată să își găsească scuze. Însă individul care nu a ajuns nicăieri și care nu are niciun plan cu viața lui dispune întotdeauna de o groază de motive prin care să-și justifice lipsa de inițiativă. Persoanele cu realizări mediocre se grăbesc să explice de ce nu au făcut, nu fac sau nu vor face cutare lucru.

   Ce mi-a plăcut foarte tare la această carte este faptul că îți prezintă anumite exemple astfel încât să poți deduce care anume comportamente nu sunt echivalente cu ideea de succes și care sunt. Structurarea sfaturilor este una foarte bine alcătuită, făcându-te astfel să le reții mult mai ușor.

  Psihologii corelează postura neglijentă și mersul șleampăt cu faptul că nu îți place de tine însuți, locul unde muncești și oamenii din jur. Însă psihologii mai spun, totodată, că-ți poți schimba realmente atitudinile respective prin modificarea posturii și a vitezei de deplasare. Privește în jurul tău și vei descoperi că gestica trupului e rezultatul acțiunii mentale. Oamenii extrem de abătuți, cei foarte săraci, execută gesturi șovăielnice și poticnite. N-au niciun pic de încredere în ei.

   De departe, capitolul meu favorit este cel din urmă, intitulat sugestiv Cum să-ți folosești puterea magică a gândului în situații cruciale de viață. Aici, vei descoperi prezentate, într-un stil foarte clar și concis, remedii pentru diverse situații, precum atunci când oamenii limitați încearcă să te descurajeze, când simți că nu ești destul de bun și multe altele.

   Așadar, tu știi cum poți declanșa magia gândurilor tale?

Titlu: PUTEREA MAGICĂ A GÂNDULUI
Autor: David J. Schwartz
An apariție : 2010
Editura: CURTEA VECHE
Nr. Pagini: 328
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2124

Alte recenzii de la David J. Schwartz:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Adriana Alexandra a fost redactor Booknation.ro și a scris 116 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adriana Alexandra aici.
Dacă nu v-am plictisit încă, aruncați un ochi și pe aici 🙂 --->http://blog.avocatoo.ro/sfaturi-de-la-un-tratat-de-drept-anonim/
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments