Recenzie „Teoria existenței lui Dumnezeu: universuri, câmpuri energetice ale focarului zero și ce se află în spatele acestora” de Bernard Haisch

de | sept. 22, 2017 | Cultură Generală, Dezvoltare Personală, Educație, Recenzii cărți, Spiritualitate

   Sunt anumite lucruri pe care le știi pur și simplu, mai ales când ești copil, când lumea ta nu este încă plină de tot felul de ambiguități și îndoieli care cresc apoi neîncetat și te urmăresc toată viața.

   Trei decenii de carieră în domeniul cercetării științifice. O viață întreagă de căutare a adevărului. Un deceniu ca editor științific al revistei Astrophysical Journal. Astrofizician. Peste 130 de publicații științifice. Cercetător. Un singur om. BERNARD HAISCH.

   Îmi plăcea ideea de a fi implicat în ceva grandios, ceva ce avea legătură cu Dumnezeu și spațiul. Cât de mare poate fi un vis până la urmă? Visul meu nu avea nicio limită.

   Bernard Haisch propune în cartea sa, intitulată Teoria existenței lui Dumnezeu: universuri, câmpuri energetice ale focarului zero și ce se află în spatele acestora, o perspectivă demnă de luat în seamă, dar capabilă totodată să rezolve unele dintre cele mai intransigente probleme cu care noi, oamenii, ne confruntăm: Există cu adevărat Dumnezeu? Ce sunt eu? Care e destinul meu?

   Ideea pe care autorul o propune este o consecință a tot ceea ce el a deprins de-a lungul anilor de cercetări, de trăiri și de simțiri, diferențiindu-se de alte teorii prin aceea că aceasta implică preexistența unei conștiințe inteligente și infinite.

   Ce am face dacă am avea un potențial infinit, dacă am avea capacitatea nelimitată de a face orice? […] Să încercăm astfel, cu capacitatea noastră umană limitată, să ne imaginăm existența unei ființe cu o conștiință nelimitată, cu o putere infinită, în afara spațiului și a timpului.[…] Unde ne duce gândul la o asemenea ființă?

   Cu alte cuvinte, teoria lui Bernard propune de fapt să încercăm să privim în alt mod legile fizicii. Să încetăm, chiar și preț de câteva secunde, să ne mai raportăm la acestea ca fiind limitele potențialului creator divin. Să încercăm să le privim ca pe o manifestare a ideilor lui Dumnezeu.

   Una dintre cele mai vechi învățături religioase spune că cel care a devenit mai mulți va deveni unul din nou. Iată cum văd eu lumea.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE atman

Titlu: TEORIA EXISTENȚEI LUI DUMNEZEU: UNIVERSURI CÂMPURI ENERGETICE ALE FOCARULUI ZERO ȘI CE SE AFLĂ ÎN SPATELE ACESTORA
Autor: Bernard Haisch
An apariție : 2013
Editura: ATMAN
Nr. Pagini: 172
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2092

Alte recenzii de la Bernard Haisch:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu

În volumul ”Destine de sticlă”, Florin Anghel Vedeanu ne propune o colecție de povești care îmbină realismul social românesc cu inserții suprarealiste. Deși eroii sunt fictivi, aspectele puse în discuție sunt de actualitate. Numele nu sunt alese la întâmplare, ele au...

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

0 0 votes
Article Rating
Adriana Alexandra a fost redactor Booknation.ro și a scris 116 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adriana Alexandra aici.
Dacă nu v-am plictisit încă, aruncați un ochi și pe aici 🙂 --->http://blog.avocatoo.ro/sfaturi-de-la-un-tratat-de-drept-anonim/
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments