Romanul ” La Paradisul femeilor” al scriitorului francez Emile Zola este una din clasicele povești de amor scrisă într-un stil dulce-acrișor care incită și acaparează, creând o lume idilică, născută într-un cocoon fluorescent.
Departe de categorica înfierare a moravurilor societății pariziene, pe care o întâlnim în capodoperele balzaciene și hugoliene, dar și în unele capodopere ale lui Zola, totu;i de da aceasta scriitorul francez abordează ă neașteptată sfială a stilului, nu în sensul de neîndrăzneală, ci în cel de permisivitate, de tentația creării unui happy end ușor romanțat.
Povestea de dragoste dintre nărăvașul Octave Mouret și silfida Denise Baudu trece prin toate etapele iubirii, atât preludic cât și postludic, ca într-un joc care, încetul cu încetul, se transformă în ceva extrem de serios.
Incontestabila pricepere a lui Zola de a creiona incisiv personajele și întâmplările, dăltuind în piatră seacă apa vie a unor molipsitoare trăiri intense, face din romanul ” La Paradisul femeilor” o carte care învelește sufletele cititorilor în mantia unui bucolic într-o transgresiune a culorilor, simțirilor și speranțelor care trec din aval în amonte într-o escaladare garantată de cursivitatea narațiunii, precum un cuirasat care înaintează prin hățișurile unei lumi situate între rațional și senzorial.
Cu un foarte bine dezvoltat simț introspectiv, Zola pătrunde dincolo de zidurile superficialității, dând naștere unor personaje puternice, pregătite de lupta cu vicisitudinile vieții, dar mai ales cu sine, în numele mult invocatei fericiri, singurul garant al împlinirii și al devenirii.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Emile Zola:
