Recenzie Gervaise de Émile Zola

de | iul. 6, 2018 | Beletristică, Literatura Universală, Recenzii cărți

Nu-i nevoie să se-nghesuie, e loc pentru toată lumea…E-o prostie să te grăbești, fiindcă până la urmă ajungi mai încet…(pag.477)

     Gervaise, numele care dă titlul cărții și al 7-lea volum din amplul ciclu Rougon-Macquart semnat Émile Zola (Émile-Édouard-Charles-Antoine Zola) mi-a fost drag aproape imediat, atunci când am realizat că este mama Lui Claude, pictorul protagonist din Creație, care m-a zguduit puternic, fiind una din acele cărți care-ți rămân întipărite mulți ani după ce ai citit-o.

Avea să mă tulbure și ea, Gervaise, deși nu în aceeași măsură; povestea acestei spălătorese nefericite, care cere vieții atât de puțin – un acoperiș călduț, ceva mâncare și un bărbat care să nu o bată – luptându-se totuși mulți ani pentru a obține  mai mult, are în ea dragoste, visuri, frumos, reușite, mulțumire, dar și multă amărăciune, dramatism, fatalitate.

Auguste și Gervaise , tineri – 26 , 22 de ani – frumoși, au împreună doi fii, Claude și Etienne;  s-au luat din iubire, acea iubire a tinereții, când îndrăgostiții își promit multe și vor să și creadă ceea ce spun. Necăsătoriți legal, fiindcă familiile s-au opus uniunii, trăiesc de câteva luni la Paris, unde nadajduiau că vor îmbuna soarta, pentru un trai mai bun.

Și, cu această ocazie pătrundem în mahalalele Parisului (ei cum, orașul parfumurilor și mahalaua?!), un univers tulburător, în care  la tot pasul viața dansează pe o muchie subțire, între tot felul de abisuri întunecate și de care, pentru a te feri, ai nevoie de o sforțare crâncenă.

Iar ea, Gervaise, biata de ea, nu are această încrâncenare, nici în fața vieții, nici în fața bărbaților.

Devenind evident că se duce la fund întreaga familie, fiindcă bărbatul se îmbată mereu, cheltuie tot, ajungând tot mai violent, Gervaise nu are totuși atâta voință cât să tranșeze lucrurile.

Și, așa cum se întâmplă adesea, hotărăște destinul pentru ea, căci luând ultimul bănuț și bun din casă, Auguste dispare, fugind cu o altă femeie din mahala. Părăsită, sărăcită complet și cu doi copii, spălătoreasa pare să primească totuși o compensare de la viață, căci îi este dat să se apropie de Coupeau, tichigiu.

Curat, îngrijit, ordonat, și muncitor, Coupeau o curtează insistent, căci o place pătimaș; iar când, peste câteva luni, cade aproape bolnav de dragoste pentru ea, Gervaise își dă acordul pentru căsătorie.

Câțiva ani treburile merg bine, cuplul trăiește în armonie, muncește mult, își deschide o mică afacere, vine pe lume și Nana, mezina.

Dar, așa cum oamenii, pot ierta multe semenilor, mai puțin fericirea, cei doi soți sunt și foarte pizmuiti. Mereu în așteptare pentru material de sfâșiat, răutatea, invidia, își văd în curând foamea potolită, căci în familie lucrurile se vor schimba dramatic.

Presimțire sau fatalitate? Gervaise, ajunge să-și vădă un coșmar materializandu-se. Și totul pleacă de la un surâs de copil, un fluierat voios la locul de muncă…

Gervaise, carte care, la momentul apariției, a provocat furtuni violente în rândul societății și a criticilor, radiografiază insistent, nemilos, minuțios mahalaua și pe oamenii din ea.

Asistăm la invidii, ambiții, miracole sau declinuri brutale și patetice; citind-o, unii se vor înduioșa, alții se vor înfuria, și desigur, unii se vor scandaliza.

O lecție tăioasă despre viață, acest bun fragil al individului, în care patimile devorează destinele, fără a ține cont de vinovați sau victime.

Mi-a plăcut mult personajul Goujet, a cărui puritate contrastează puternic mizeriile din jur.

Citiți! Citiți Gervaise! Citiți Émile Zola!

NOTA: 9 / 10

 

 

Titlu: GERVAISE
Autor: Émile Zola
An apariție : 1982
Editura: UNIVERS
Nr. Pagini: 478
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2559

Alte recenzii de la Émile Zola:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Adelina Sănduleac a fost redactor Booknation.ro și a scris 100 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adelina Sănduleac aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments