N-am avut habar că e vorba de o carte care se adresează cititorilor foarte tineri, iar titlul m-a făcut să mă aștept la cu totul altceva, dar, una peste alta și chiar neavând nicio legătură cu codul Bushido, n-a fost rea deloc. Amplasată la mijlocul secolului al XIX-lea, linia poveștii nu mi s-a părut nici ieșită din comun, nici slabă, dar personajul principal și gândurile lui mi-au captat atenția și am empatizat cu el total în aventura inițiatică de care a avut parte.
Manjiro este fiu de pescar japonez, nevoit să muncească pentru a-și întreține familia chiar dacă nu are decât 14 ani. La ultima slujbă a fost nevoit să renunțe după ce, încercând să perfecționeze tehnica de lucru, a reușit doar să cauzeze angajatorului o mare pagubă. Împreună cu alți patru pescari săraci, mai în vârstă ca el, iese pe mare într-o bărcuță destul de fragilă în speranța că vor reuși să asigure masa celor de acasă. Sunt prinși de furtună, trași de curent în larg și după câteva zile petrecute în derivă în ocean naufragiază pe o insulă pustie de unde, după câteva luni dificile, sunt salvați de o balenieră americană.
Primul lucru evident în poveste este diferența dintre Manjiro și ceilalți patru pescari naufragiați. Poate din cauza vârstei, poate din cauza curiozității sau a curajului, băiatul se adaptează mult mai ușor pe vas, învață câteva cuvinte în engleză și leagă chiar câteva prietenii cu diavolii cu ochi albaștri despre care a auzit povești teribile în copilărie și de care era îngrozit. Se dovedește că deși au culoarea pielii diferită și ochi în nuanțe deschise sunt și ei tot oameni. Prietenia dintre Manjiro și căpitanul vasului îi oferă băiatului posibilitatea să ajungă în America. Ceilalți japonezi refuză să-l însoțească și se stabilesc pe o insulă din apropierea coastei japoneze. Diferența de mentalitate dintre Manjiro și prietenii săi este semnificativă. Deși toți au primit aceeași educație strictă ce pune accent pe un comportament umil, Manjiro, influențat de noile reguli de pe vas și de cultura americană mult mai deschisă către socializare și cunoaștere, își învinge teama și timiditatea și se bucură de toate lucrurile noi pe care le învață. Diferența dintre cele două culturi este enormă și nu este deloc ușor pentru tânărul japonez să asimileze aceste diferențe notabile. Mentalitatea japoneză și influențele moderne americane se bat cap în cap și îl pun în încurcătură, obligându-l să facă alegeri dificile.
Călătoria în America, contactul cu civilizația americană și cu setul lor de valori morale intră în conflict cu convingerile lui tradiționale. Băiatul este rupt între dorul de casă și promisiunea visului american. De altfel, datorită politicii japoneze, a porților închise, își face griji pentru tratamentul de care ar avea parte dacă s-ar întoarce acasă, știind că orice contact cu barbarii este strict interzis de către autoritățile japoneze. Știe din trecut că alți compatrioți care au avut contact cu străinii și au revenit în țară, au fost întemnițați și chiar uciși sub acuzația de spionaj.
Este o carte despre curaj și bucuria explorării, este despre maturizare și întoarcere la rădăcini, despre prietenie și conștientizare, dar și despre rasism și prejudecăți și are la bază un caz real. Manjiro este un model demn de urmat deoarece demonstrează cât de important este să ai încredere în propriile puteri chiar și atunci când nimeni altcineva nu te susține sau crede în șansa ta. Deși reușește să revină acasă la 26 de ani, viața lui abia începe și visurile pe care le avea la 14 ani și le considera imposibile ajung chiar să devină realitate.
Alte recenzii de la Margi Preus:
