Am terminat Războiul sfârșitului lumii de vreo două luni deja și trebuie să recunsoc că mă simt incapabilă să scriu despre această carte fără să am senzație că o nedreptățesc. Pentru că nu-s în stare să vă spun cât de tare mi-a plăcut și cât de mult m-a captivat. Sunt fan declarat și convins Llosa. Îi citesc și recitesc cărțile cu o plăcere nestăvilită. Dar Războiul sfârșitului lumii este cu o treaptă mai sus față de majoritatea celorlalte romane ale sale. Este o epopee, un tăvălug de emoții, așteptări, visuri. Este imaginea în zdrențe a unei comunități aflată în umbra unui singur om, omul care aduce schimbarea, omul care le promite Tărâmul Făgăduinței, omul care îi învață că bunătatea este cea mai temută armă în cel mai cumplit și sângeros război.
Cartea are ca sursă de inspirație un episod real din istoria braziliană: Războiul de la Canudos, un conflict între Prima Republică Braziliană și locuitorii din Canudos din statul Bahia din nord-est, purtat în urma abolirii sclaviei în Brazilia și a răsturnării monarhiei la sfârșitul secolului al XIX-lea. Liderul acestei mișcări a fost Antônio Conselheiro (Sfătuitorul), un călugăr pribeag ce provăduia salvarea spirituală printre bețivi, hoți, tâlhari, proscriși, deformați, sclavi fugari, anarhiști, socialiști, revoluționari, prostituate, săraci. Mergând din sat în sat, acesta a strâns o întreagă comunitate în jurul lui. Oamenii îl urmau oriunde se ducea. Împreună cu aceștia, și-a stabilit tăbăra pe moșia părăsită de la Canudos, proprietate privată a unui aristocrat, fapt care a generat primul conflict dintre adepți și autorități. Proaspăta așezare era considerată o amenințare la adresa republicii deoarece liderul prezicea reînvierea legendarului rege Sebastian ceea ce le-a atras eticheta de monarhiști. El vorbește despre iubire, pace și pocăință. Vorbește despre moarte și judecată, despre rai și iad. Blamează republica și inovațiile sale – căsătoria civilă, separarea dintre biserică și stat, sistemul metric – pe care nu le consideră măsuri ale progresului, ci dispozitivele satanice ale lui Antihrist. Recensământul național este doar o schemă diabolică pe care statul vrea s-o folosească pentru a hăitui și vâna negrii și sclavii. Perioada este dificilă pentru populație, ținuturile sunt bântuite de secetă, foamete și molime, iar oamenii se confruntă cu legile noii republici.
Iminentul sfârșit de secol pare a aduce cu el sfârșitul sclaviei și egalitatea de șanse. Comunitatea din Canudos sfidează autoritățile care se văd obligate să trimită o expediție militară împotriva lor. Nici măcar biserica nu-i susține deși sunt toți buni catolici. Dar prima expediția este un eșec. Adepții câștigă prima bătălie și guvernul se ambiționează să trimită expediție după expediție, cu efective din ce în ce mai numeroase și conducători din ce în ce mai renumiți. Victoriile celor din Canudos iscă o adevărată furtună politică și socială. Panica se instalează, soluțiile sunt din ce în ce mai greu de găsit. Țara e cuprinsă de haos. Nu există ambiții personale și interese personale în Canudos, toți sunt dedicați cauzei. Nimic nu e mai presus decât viitorul țării și purificarea spirituală. Se transformă într-o armată de fanatici dispuși la sacrificiul suprem.
Llosa apelează la ironie, sarcasm și este din nou evidentă tendința sa de a nu ține seamă de regulile morale și etice. Expune un război total, crud și violent, presărat din belșug cu victime de toate vârstele și categoriile sociale doar pentru a demonstra inutilitatea acestuia. Este evident de la începutul poveștii că la un moment dat Canudo va fi zdrobit, că e condamnat din start, dar importantă este rezistența și determinarea celor implicați. Pentru că deși sunt zdrobiți la final, ideologia lor supraviețuiește, spiritul învinge.
Nu vă mai povestesc nimic, dar vă promit că deși este foarte lungă, povestea merită tot timpul și justifică pe deplin Nobelul pe care Llosa l-a primit.
