„Întâmplările care urmează s-au petrecut într-o altă lume. Pe-atunci pentru mine casele aveau faţă. Pentru ca-i traiăm toţi, casa ne asculta cu plăcere cântând la diverse aniversări şi sărbători de familie. Era totul bine, cu excepţia vremii. Venise iarna. Cumva, dragostea se amesteca în toate poveştile oamenilor mari. Casa noastră din Strada Maiakovski, fosta Sfântu Ioan, avea şi memorie, şi conştiinţă. Ţi-am spus, nu-i aşa, că eu mă simţeam încă de pe atunci rudă de sânge cu casa noastră?”
Sunt primele propoziţii, primele fraze care deschid primele patru şi ultimele patru capitole ale cărţii „Inocenții„. Fiecare generaţie a casei număra patru membri (patru copii, patru adulţi și patru bătrâni destul de tineri). Patru suntem şi noi: autoarea, casa, eu şi cu tine.
Ioana Parvulescu spune: „Un roman despre cum se poate înota în timp si în timpuri fără să te îneci. Ar fi bine să fie citit fără grija vârstei proprii. Şi fără orice alte griji, de altminteri. Aceasta e o urare! „
Casa era un membru al familiei, prin urmare casa trebuie să aibă suflet. În 1931 familia intra în casă iar casa devine a familiei. În corolar şi casa şi-a adoptat familia, astfel familia devenind a casei. Nici una nici cealaltă nu erau perfecte, dar încercau să se adapteze. Trosnind, scârţâind, plângând, trecând prin transformări, trădând în minte cu gândul la alta mai frumoasă, păstrând secrete şi veghind, cerând apărare sau oferind libertate, împrumutând câte ceva de la ceilalţi sau dăruind altceva tuturor, zâmbind în soare, trecând prin vicisitudinile istoriei mici şi prin cele ale istoriei mari, sufletul casei şi sufletul familiei au devenit una.
Eu sunt Ana. De ce nu aş fi? Inocentă, alături de Dina, Doru şi Matei, descopăr casa şi viaţa. Alerg pe scări, sus-jos, caut, ascult, îmi schimb casa nevazută odată cu vârsta, sunt mesager, spion, ucenic, explorator, sunt toate astea şi încă pe-atâtea. Plec şi mă-ntorc, regret că nu sunt mare, mă joc de-a Hahner şi Partenie, singură sau cu ceilalţi, risipindu-ne prin lume şi-ntorcându-mă ca să ne regăsim, inventându-mi o altă casă și revenind la cea veche, unde-mi sunt amintirile, crescând şi transformând lumea-n metaforă, eu sunt Ana. Multumesc Libris.ro pentru carte.
Inocenții e o carte a copilăriilor, a caselor şi a oamenilor din case, a orașului şi-a lumii. E o carte a bunicilor, a părintilor şi a copiilor, pe când erau cu toţii aievea. Şi-a casei care-i cuprindea pe toţi, înainte de-a le ramâne mică. Mică, cât s-o poată păstra într-un colţ de suflet.
Tu îţi doreşti, câteodată, să dai timpu-napoi? Citeşte Inocenţii şi…
„Când vii, necazul tău îl uită-ntreg pe prag. „
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Libris
